Uncategorized

VICTORIA BALTAG – Studenta la Londra, vrea sa faca filme de Cannes in Romania

Our Score
Our Reader Score
[Total: 1 Average: 5]

Victoria Baltag – nascuta in 1985 la Botosani. Este licentiata in Sociologie si Jurnalism la Universitatea din Bucuresti. In 2010 termina un master in Management la Academia de Studii Economice din Bucuresti, iar in 2011 un master in Film, Istorie si Televiziune la University of Birmingham. Din 2012 studiaza doctoratul in Antropologie la University College London, UK, si lucrurile nu se opresc aici!

Victoria si-a inceput experienta profesionala ca jurnalist. A colaborat cu Evenimentul de Iasi inca din 2001 cand era an anul doi de liceu. A fost jurnalista si moderatoare MediaTin, o agentie de stiri pentru tineri , in perioada 2002-2006. Din 2007 a colaborat cu Inforama, o agentie de stiri sportive si culturale. Face voluntariat de mai bine de 15 ani si este implicata in proiecte de tineret din 2011. Ii place mediul academic si are numeroase articole publicate, participari la conferinte internationale, dezbateri pe teme antropologice, sociale, media, film si management. In 2012 isi deschide o casa de productie si incepe sa realizeze filme de scurt metraj si documentare. Anul urmator primeste premiul de popularitate cu filmul documentar ‘Faith and Flame’, premiu oferit de Festivalul de Cercetare de la Londra, organizat de LSE. De ce a venit in Romania ? Pentru ca vrea sa faca un film despre o drama pierduta printre ziduri pline de mucegai si uitata sub tone de tacere imbibata-n sange…

BOGDAN: Stiu ca lucrezi la un film. Poti sa dezvalui cititorilor despre ce este vorba?

Victoria: Ne-am apucat (eu si echipa) de o tema inca delicata pentru romani. Este vorba despre povestea de viata a unui detinut politic in perioada 1949-1951; un detinut politic ce devine tortionar in inchisoarea de la Pitesti. Fac referire la experimentul Pitesti si la fenomenul re-educarii.

 BOGDAN: Cum ai ajuns sa te gandesti tocmai la ideea unui film despre fenomenul Pitesti. Cand s-a intamplat trigger-ul?

Victoria: In 2011 am participat la Universitatea de Vara de la Ramnicu Sarat, organizata de catre Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER). Atunci am cunoscut povestea de la Pitesti si am vrut neaparat sa o fac cunoscuta publicului larg. Trebuie sa ne cunoastem trecutul asa cum a fost el – ca sa ne putem cladi viitorul.

 BOGDAN: Stiu ca ai inceput o campanie de strangere de fonduri. De ce crezi ca oamenii de afaceri ar trebui sa investeasca in filmul tau?

 Victoria:  In Romania nu este atat de bine dezvoltata politica de finantare a filmelor din fonduri private (cum ar fi cele ale oamenilor de afaceri sau business angels). Campania noastra este pe sfarsite si nu s-a aratat niciun om de afaceri interestat. Am fost contactati, ni s-au pus intrebari, am dat raspunsuri, ni s-au facut promisiuni si apoi nimic mai mult. Este vorba si de demnitatea celor ce ne-au contactat pana la urma; si de respectul lor catre ei insisi. In Romania se promit multe si se fac putine. Se minte lejer, adica.

BOGDAN: De ce face Victoria cand nu se gandeste la filmul Herman?

Victoria: In primul rand dorm. Somnul este foarte important pentru mine. Mananc suficient (cam tot ce-mi place si in special dulciuri). Fac sport (acum doar de intretinere, insa am obisnuit sa merg la cursuri de dans vreo cativa ani buni). Studiez (am un doctorat de terminat). Ma vad cu prietenii. Merg la film, merg la teatru. Scriu (proiecte de tineret, postari pe blog, articole, eseuri, lucrari…). Organizez evenimente (in general de tineret, prin programul Erasmus Plus). A, si cel mai important: imi aloc timp pe care il petrec cu mine insami.

 BOGDAN: Un mesaj pentru cititori…

 Victoria: Am incredere in generatia noastra. Suntem inteligenti, frumosi, seriosi, cu putere de munca si capabilitate de performanta. Cu ajutorul lor (celor dinaintea noastra), sau fara ajutrul lor, vom spune oricum ce avem de spus si vom face ce avem de facut. Generatia mincinosilor si a oamenilor neseriosi trebuie sa dipara.

Uncategorized

De la Ursul Fram la Quidam. Pentru ca viata e un spectacol de circ!

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Asa a inceput copilaria mea…Asa a inceput primul meu contact cu circul – Ursul Fram. Aveam in jur de 10 ani si ma uitam la televizor pe TVR 1. Mai tarziu, cand am mai crescut, a venit un circ la noi in Campulung si m-am dus alaturi de surori sa rad alaturi de clovni, sa privesc ursi bruni care fac jonglerii, acrobati pictati, pantomima, camile, elefanti, ca-n tara fantastica a lui Alice, pentru ca nimic nu era ceea ce era sa fie – Ursi pe bicicleta, catei experti in gimnastica, porci calariti de maimute. Ideea de o lume intr-o alta lume mi se parea fascinant. Daca la teatru aveam viata in teatru, pentru ca, asa cum spunea si Shakespeare, teatrul e viata si viata e teatru, la circ, toata lumea intra sub in cort si timp de cateva ceasuri poti face Ocolul Pamantului mai repede decat au facut-o personajele lui Jules Verne in cartea Ocolul Pamantului in 80 de zile. Imi aduc aminte de parca s-a intamplat in urma cu doar doua trei ore ziua cand ma uitam la televizor si am auzit…

Azi, vine Circul, cu o poveste, de demult,

Azi vine Circul, cu povestea unui urs …

Astazi, chiar daca avem tehnologie 4G, tot felul de gadget-uri Hi-tech, Android, iOS, smartwatch, din fericire, inca mai exista circ, si nu ma refer la cel gratuit de la tv, circul pe care ni-l vand ca si adevar suprem conducatorii, pititzoancele de la Capatos si alte vedete de carton. Nu! Ma refer la circul de legenda – Cirque du Soleil.

Si daca tot am inceput cu Fram ursul polar, mi-am imaginat cum ar fi sa fiu un blogger saltimbanc pentru Cirque du Soleil

Azi, vine Cirque, cu o poveste de oras,

Azi vine Cirque, cu povestea unui cerc…

Azi vine Cirque, cu o poveste mirobolanta,

Azi vine Cirque du Soleil cu o poveste fantastica si nemaivazuta…

S-a intamplat undeva in 1984,

Cu doar 20 de artisti, doar 20 de artisti,

Si era Soare in acel 1984,

La Cirque du Soleil, la Cirque.

Si pentru ca povestile se intampla intr-o tara de poveste, Romania, Cirque de Soleil te invita la un spectacol fascinant – Quidam. Quidam e un spectacol despre viata dincolo de realitate…Suntem inconjurati de griji, nu ne gasim sensul in mersul de dimineata la birou, in alarma de la telefon care suna si in modul SNOOZE, in gustul de lapte prea spalat cu apa atunci cand il amestecam cu cereale, in tigara care se stinge prea repede si in cafeaua care se raceste prea greu, nu mai gasim sensul in partenerul de langa noi care ne saruta doar ca sa ne aducem aminte ca seara vrea sex, in seful care ne asteapta cu un maldar de dosare si task-uri si atunci, CUM sa Evadezi ? Raspunsul – Quidam.

O lume unde grijile se estompeaza, se topesc, devind pasteluri de pictat corturi, unde culorile se imbina armonios cu sunetul si miscarile cu freamatul buzelor.

De ce sa veniti la Quidam ? Pentru ca fiecare dintre voi se va regasi in tanara Zoe, pentru ca Zoe e proiectia noastra in lumea moderna, in lumea lipsita de sens. Cu totii ne uitam in oglinda si avem tot felul de reactii, dar oare ne-am intrebat ce vede oglinda cand se uita la noi !? Daca vrei sa afli raspunsul la intrebari fantastice trebuie sa pasesti intr-o lume fantastica, si QUIDAM tocmai de asta te cheama la Circ, ca sa fii vrajit – CA SA FII personaj intr-o POVESTE! 

Uncategorized

American Sniper – Deadly, silent, strong!

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

American Sniper, film regizat de Clint Eastwood, are deja 6 nominalizări la Oscar și încasări în America de 100 de milioane de dolari în primele cinci zile de la lansare. Probabil Steven Spielberg își mănâncă de sub unghie de ciudă, pentru că inițial el a vrut să facă filmul. Prin urmare, atunci când am primit invitația de la FreeMan, n-am ratat evenimentul.

Am ales un titlu american pentru acest review pentru că filmul este pentru americani, este despre un erou american.

Este povestea lui Chris Kyle, cel care a fost cel mai letal lunetist din istoria Armatei Americane. În cartea sa, acesta a susținut că a ucis 255 de oameni în timpul celor patru ani de război în Irak, deși Pentagonul a recunoscut oficial doar 160.

La un moment dat, în timpul celei de-a treia misiuni în Irak, teroriștii au pus chiar recompensă pe capul lunetistului în valoare de 180.000 de dolari. Dupa razboi, a revenit acasa si in 2009 s-a retras din armata.  Ce s-a intamplat cu el si cum de a ajuns ca povestea lui să fie subiect de film aflati din 23 ianuarie din cinema.

Filmul începe cu povestea misiunii din 2003 dintr-un sat din Irak. Aflat pe acoperisul unei case, acesta avea sub tinta armei sale o femeie si un copil. In cateva minute, o echipa Navy SEAL a luat cu asalt satul, iar treaba lui era de a proteja soldatii si misiunea acestora. In timp ce soldatii se pregateau de atac, femeia, insotita de copil a scos un obiect suspect…

Era datoria mea sa trag, si nu regret ca am facut-o. Gloantele mele au salvat cativa americani, vieti care valorau mai mult decat cea a femeii pe care am ucis-o eu – declara Chris Kyle la intoarcerea in tara.

Bradley Cooper, actorul care-l interpreteaza pe Chris Kyle, a avut ocazia sa-l cunoasca  personal pe lunetist, experienta care l-a ajutat foarte mult sa-si inteleaga rolul. Mai mult decat atat, dupa ce Spielberg a abandonat proiectul, Bradley, la sugestiile lui Chris s-a rugat de Clint Eastwood sa preia continuarea proiectului.

Asa cum am spus, filmul este pentru americani si mai mult decat atat, scoate in fata un adevar despre soldatii americani.

Filmul te ajuta sa intelegi cum razboiul, indiferent de tipul de conflict si tara unde are loc te transforma, de dezumanizeaza, te metamorfozeaza intr-o masina de ucis si …atat. Sunt scene care te ajuta sa intelegi ca stresul postraumatic pe care il manifesta soldatii cand sa intorc dintr-un conflict este cat se poate de real si intens.

Filmul, ca durata, 135 min, pare la prima vedere nejustificat. Dar, la fel ca un vin bun, batranesc, iti dai seama ca totul are sens si face sens chiar daca tu ca si spectator de multe ori esti pierdut. N-am empatizat cu filmul pentru ca nu e pentru mine. Nu sunt cetatean american, n-am fost in armata, n-am cunoscut oameni care au fost in Irak, pare o poveste straina, dar te tine in scaun pana la final pentru ca simti ceva, simti ca viata e o cruda ironie si ajungi, la finalul proiectiei sa te intrebi…Dar cum asa !?!

Cum spuneam, e un film batranesc, si se vede aici influenta lui Clint Eastwood si varsta venerabilului actor-regizor. Nu are actiune in exces, nu are efecte speciale sa te rupa la ochi, erotism sau senzualitate nici atat. E un film rece, tacut, asezat ca spatiu si timp si care e construit ca un omagiu pentru cel ce a fost Chris Kyle, ca un omagiu pentru soldatii care mor in Irak pentru motive holistice precum arme biologice de distrugere in masa, arme care n-au fost gasite niciodata, apropo.

Nu e un film de Hollywood cu bling-bling e doar o poveste, dar o poveste care te pune pe reflectie. Ramai in continuare in zona Si, de ce asa?

Bradley isi justifica nominalizarea la Oscar. Joaca asa cum trebuie sa joace. Rece, distant, calculat. Mi-a fost greu sa-l recunosc, in conditiile in care ma obisnuisem cu el si rolurile lui usor tampe din Hangover.

A intrat atat de bine in rol incat nu-l recunosti dupa barba lui. N-are emotie, empatie, tot ce conteaza pentru el este AMERICA si fratii lui din trupele SEAL.

Cum am spus si la inceput, sunt multe scene pe care le-as fi scos din scenariu, multe momente atat de linistite si tacute si care nu spun nimic, aparent, dar toate se leaga precum margele pe o ata. Asa cum spunea si tatal eroului american – Chris Kyle – În lume sunt oi, lupi si caini ciobanesti, iar American Sniper este povestea celui mai devotat ,,caine,, ciobanesc!

Uncategorized

M-am înscris la Social Media Summit. Vino și TU!

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Și…m-am înscris la Social Media Summit.  Te poți înscrie și tu, mai ales că locurile sunt limitate că doar nu ne întâlnim să socializăm pe stadion. Eu m-am înscris pentru că sunt blogger și, dacă tot vorbim de bloggeri, vreau să vă anunț că și Daniela Bojincă vrea să vină.

Vino pe 18 februarie la Hotel Howard Johnson, pentru a participa la a patra editie a Social Media Summit Bucuresti!

Puterea social media s-a manifestat din plin la ultimele alegeri prezidentiale, iar Vlad Ioan Tausance, care s-a ocupat de strategia online si de multe dintre elementele creative ale campaniei lui Klaus Iohannis, va vorbi la Social Media Summit Bucuresti despre experienta sa directa cu acest fenomen.

Editia din acest an vine cu noi studii in exclusivitate: Top bloggeri cu care lucreaza companiile, Top agentii care au lucrat cu bloggerii in 2014, Cele mai populare mesaje pe Facebook in 2014, Blogosfera din Romania in 2014.

Social media este amplificatorul interactiunii consumatorilor cu brandurile si mediul preferat de transmitere si comunicare a experientei de brand. Beata Wickbom, Senior Digital Strategist la Socialight, va discuta la Summit despre noile modalitati de a ajunge la noul consumator conectat.

Pe o piata ce numara peste 3 milioane de cititori de bloguri si 7,6 milioane utilizatori de Facebook in Romania, companiile vad tot mai clar alternativa la bugetele imense cheltuite pe campanii traditionale de advertising. La Social Media Summit Bucuresti, vom analiza companiile care au derulat in 2014 cele mai bune campanii online, vom identifica cele mai folosite tehnici si strategii de pe retelele sociale si vom lua pulsul blogosferei din Romania.

Sesiunea extraordinara sustinuta de Iulian Padurariu, Marks, propune o incursiune in culisele succeselor din social media din Romania si arata ce vor, de fapt, consumatorii de la braduri in era retelelor sociale.

Uncategorized

James Patterson a scris o carte care explodează singură dacă n-o citești în 24 de ore. Și costă…

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Dacă ți-au plăcut filmele din franciza Misiune Imposibilă, probabil o să îți dorești să citești o carte care se autodistruge după 24 de ore. Ineditul concept de lectură îi aparține scriitorului James Patterson, iar romanul se numește Private Vegas, potrivit nydailynews.com.

Practic, cartea te obligă să o citești pe nerăsuflate. Chiar și versiunea digitală pentru e-book-uri sau readere se șterge singură după 24 de ore și are un program de criptare care nu-ți permite să o printezi.

Potrivit autorului, doar 1.000 de exemplare vor fi disponibile digital. Patterson va lansa și cartea în varianta normală dar nu a anunțat o dată sigură. “Am vrut să ofer cititorilor o experiență palpitantă, la fel ca în cazul filmelor de acțiune”, a declarat Patterson pentru Mashable.

Cum funcționează? Cartea are un cronometru atașat și odată deschisă cronometrul este este pentru 24 de ore. Chiar dacă încerc si închizi cartea, cronometrul va funcționa până la momentul în care explodează și arde singură. Cartea va fi disponibilă online iar prețul tipărit va fi de aproape 300 de dolari.

Sursa: RomaniaLibera.ro

Uncategorized

Mommy – Te pune pe ganduri, usor inexplicabil dar nu te lasa fara reactii…

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Da, recunosc, am mai recunosc asta, sunt meloman si daca dau de un film cu muzica buna, cu soundtrack-uri care sa te surprinda pentru mine e oarecum suficient pana la un punct.

Asa e si cazul Mommy, film adus de Independenta Film si care va rula in cinema din 23 ianuarie.

Ce e bun la filmul asta?

In primul rand substratul psihologic. Vorbim de o poveste conturata, de un scenariu desenat in jurul unei boli ADHD.

 ADHD (Attention Deficit / Hiperactivity Disorder) insemnand “tulburarea hiperkinetica cu deficit de atentie” (THDA), este un termen ce provine din clasificarea Americana DSM IV – TR. Notiunea de hiperkinezie este similara cu cea de hiperactivitate, si este caracterizata prin exces de activitate, lipsa de odihna, nervozitate, alergare, catarat, vorbit in exces.

ADHD-ul se caracterizeaza prin debutul precoce, inainte de varsta de 7 ani, a unei combinatii intre hiperactivitate, comportament dezordonat si inatentie (lipsa de atentie). Durata acestei tulburari trebuie sa fie de minim 6 luni, iar simptomele sunt grupate in cele de inatentie si cele de hiperactivitate / impulsivitate.

Detalii despre ADHD aici.

In plus filmul mai are la baza un complex intalnit destul de frecvent in psihologia patologica – complexul oedipian.

Nu intru foarte mult in amanunte, dar modul in care regizorul Xavier Dolan de doar 25 de ani contureaza anumite aspecte maladive din relatia personajelor te duce cu gandul ori la experiente personale pe care si le-o oprimat prin terapie ori la experiente ale unor apropiati.

Chiar daca in film se vorbeste de un adolescent de 15 ani, varsta frageda a regizorului te poate trimite intr-o zona in care vrei sa crezi ca filmul este o forma de refulare a alter-ego-ului.

Filmul are o durata imensa daca stam sa ne gandim la actiunea si numarul de personaje implicate – 140 de minute, dar, daca incercam sa reflectam dincolo de scene, vedem si intelegem ca durata sa justifica pentru ca orice scena, in mod normal, ar avea nevoie de reflectie si decodare si practic, tu, ca si spectator, nu trebuie sa faci asta dupa film, o poti face in timpul filmului cu pauze intre scene.

Cum am spus putin mai devreme, muzica e dementiala, un colaj de piese mai vechi si mai noi, stiluri diversificate de la pop, clasic, romance, blues s.a.m.d.

Ce nu mi-a placut sau ce nu m-a marcat suficient de mult incat sa-mi placa ? Jocul actritelor. Nu stiu daca are legatura cu durata sau nu, dar, de multe ori, in multe scene, par prezente doar ca sa aiba cadrul umbra. Replici ilogice sau legate straniu, momente usor utopice, viziuni holistice despre realitati cotidiene, te simti ca intr-un roman de Franz Kafka de multe ori.

Concluzie

Nu e un film rau si clar nu e un film pentru copii, chiar daca avem ca personaj un adolescent de 15 ani. Nu e un film simplu si ar fi destul de straniu daca ati vrea sa mergeti la film insotit de mama voastra. Cum am spus si la inceput, e un film care te pune pe ganduri intr-un fel sau altul, dar, cu siguranta, vei pleca din sala de cinema cu cel putin o reactie.

In toate cinematografele din tara din 23 ianuarie.

PS: Despre film a mai scris si CinEmil.ro, un review foarte bine punctat in jurul actorilor. Merita lecturat 😀

Uncategorized

MORTDECAI – O comedie mustacioasa, deloc stufoasa, usor rafinata si…putina ARTA

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Mortdecai e o comedie cu stil si nu prea, dar te prinde. Avem si momente ce te duce cu gandul la Dumb and Dumber, avem si faze gen Benny Hill sau Mr. Bean, avem un fel de struto-camila americano-britanica, dar, cum spuneam anterior, te prinde. Sa vedem de ce?

In primul, tot light-motivul secundar este generat de mustata lui Mortdecai jucat de Jonny Deep in stilul din Piratii din Caraibe. Cu usoare diferente si inflectiuni, in afara de context, scene si garderoba el e acelasi. Un pungas pus pe sotii, usor las si cu chef de glume. Are chiar si aceleasi ticuri verbale. Dar, intr-adevar mustata lui e dementiala si, pentru prima oara, nu stiu daca este adevarat sau nu, am auzit de conceptul – stari de voma prin empatie vizuala si acustica, ca si in cazul cascatului.

Care e motivul care genereaza stari de voma la anumite intervale intre personaje ? Descoperiti VOI 😀

Filmul MORTDECAI distribuit de InterCOM Film iti vine greu sa-l incadrezi intr-un singur gen, dar eu ii voi spune COMEDIE, pentru ca asta e senzatia care depaseste filmul si se detaseaza.

De ce comedie ? Pentru ca sunt scene in care razi, eu cel putin chiar am ras cu pofta, cu determinare pentru ca ai motive. Ori razi la burlescul jocului dintre personaje, ori razi datorita expresiilor aruncate sau de momentele de actiune involuntare.

Razi si atunci cand MORTDECAI apare precum piesa lui Sting (Englishman at New York), ca un extraterestru la L.A. sau cand incearca sa-si tina sunt control sotia cand, de fapt, el se afla sub papuc.

Are romantism, sexualitate, gelozie, galanterie si actiune. Si, ca bonus, invatam si cateva lucruri interesante despre arta si diferite stiluri de pictura. Practic, filmul e o usoara enciclopedie si, cum spuneam si la inceput, nu e un film perfect, dar te distreaza, te binedispune, nu simti cum trece timpul si eu zic ca e suficient pentru un film precum MORTECAI.

Pentru o portie zdravana de buna-dispozitie mergeti la MORTDECAI din 23 ianuarie.

Si, era sa uit. Oare ce se intampla cu mustata lui Mortdecai pana la final, atat de urata si de caraghioasa potrivit majoritatii apropiatilor lui !? Aflati singuri raspunsul la cinema 😀

Uncategorized

UNBROKEN – Pentru ca adevaratii eroi se nasc din Nimic…

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Rezista si vei castiga – Motto-ul filmului, motto-ul lui LOUIE ZAMPERINI, unul dintre miile de copii veniti in Italia dupa criza economica din Europa din anii 1920-1921. Filmul incepe cu o familie de italieni si un copil care dorea sa ramana NIMENI si Nimic, un copil care se tinea de talharii si tot felul de tampenii. In goana lui de a scapa de urmatori, de politie, fugea, fugea, fugea…

Filmul, distribuit de RO IMAGE, duce putin cu Forest Gump dar doar pana la un punct…

Ideea e ca Louie ajunge sa cunoasca un om care are incredere in el si incet, incet, pustiul razvratit ajunge un atlet desavarsit si participa chiar la Olimpiada de la Berlin din 1936 si povestea, adevarata poveste o urmariti in cinema…

Ca sa pot sa intru in film o sa trec intai in revista ce NU mi-a placut pentru ca sunt incarcat de aceste ganduri inca de cand am iesit din sala de cinema. Filmul a fost regizat de Angelina Jolie, si daca pentru multi asta a fost un plus sau li s-a parut ca a fost un plus pentru mine a fost un mare minus. Nu sunt misogin si cred ca femeile sunt capabile sa faca filme extraordinare dar problema lui UNBROKEN, din punctul meu de vedere, este ca are la radacina o poveste extraordinara despre curaj, ambitie, determinare, forta, rezistenta, verticalitate, o poveste REALA, un scenariu practic scris de la sine, dar care NU se SIMTE.

Sa fiu mai explicit. Filmul poate fi vazut lejer de categoria plus 12. Am vazut filme mai sangeroase la PRO TV decat asta. Nu sunt sadic si nici masochist, dar filmul UNBROKEN nu te baga ACOLO. Scenele cu adevarat violente sunt scoase iar cele care sunt aratate le vezi voalat.

E ca atunci cand injuri si folosesti eufemiste: Du-te boalii, du-te-n aia mea, du-te-n durerea mea… E ca si cand porti la tine o batista de matase cand treci pe langa o latrina ca sa nu simti mirosul…

Omul ala a trecut pe sub furcile caudine (expresia corecta)…A fost batut, batjocorit, lovit, infometat, schingiuit, ostracizat, umilit si noi ce vedem…Un tip care primeste din cand in cand cate o lovitura doua si cand e batut pana la moarte vedem un om fara pic de damage…E ca atunci cand joci un joc de curse si iti faci masina varza, cel putin in mintea asa ar trebui sa arate, care e zdrobita si busita de toti peretii dar ea arata ca noua…

Angelina Jolie a mizat prea mult pe brandul ei personal si pe poveste… Povestea este intr-adevar impresionanta si TREBUIE sa o descoperiti VOI doar ca n-am simtit filmu. Vorbeam cu un blogger mai empatic ca si mine si mi-a zis ceea ce doream sa-i zic si eu lui – Bai Bogdan am crezut ca vin aici sa vars lacrimi, sa plang dar n-am simtit nimic.

Dar care e povestea care face filmul sa merite?

Louie, din atlet renumit, atlet al Americii ajunge in razboi, razboiul Mondial, al doilea Razboi Mondial, cand America se lupta cu japonezii in Pacific dupa atacul de la Pearl Harbour. Povestea lui Louie mi-a adus aminte de povestea mea cand eram elev la Campulung Muscel la Liceul National cu Program de Atletism.

Daca la inceput e doar un om cu defecte comune, un nimeni, sportul in caleste, il intareste. Imi aduc aminte de mine cand eram elev. Eram timorat, timid, introvertit, balbait si atletismul m-a calit, m-a format. Am luat medalie de bronz la 5.000 de metri in clasa a-VII-a si iubeam sa alerg, sa sar la groapa cu nisip, sau 100 de metri garduri, stafetele, shot-urile de viteza de 60, 80 sau 100 de metri.

E un film despre oameni, dar mai ales este un film despre el, Louie, un om care are puterea sa lupte cu el insusi si sa ierte.

E filmat exceptional, detalii, cadre, momente cheie. E jucat exemplar, cel putin personajele japoneze par rupte din acea perioada.

Concluzii

Filmul nu e rau iar povestea din spate e fabuloasa, doar ca trebuia mai mult sange nu pentru ca imi place sangele imprastiat pe ecran, dar vorbim despre RAZBOI. Razboiul din Pacific n-a menajat pe nimeni si prizonierii americani din lagarele japoneze au suferit cele mai mari umilinte. De multe ori erau tratati mai rau decat ETA, cea mai joasa speta din epoca feudala a Japoniei.

ETA erau oamenii care in secolul XV-XVI se ocupau de starvuri, cadavre, executari, erau singurii care mancau carne in conditiile in care toti ceilalti japonezi, tarani, pescari, vanatori, samurai, daimyo mancau doar retete pe baza de orez si peste.

Asta doream sa vad intr-un film despre al doilea Razboi Mondial si din pacate, am vazut foarte putin. Am vazut Fury cu oameni sfertecati si calcati de tanc, am vazut Saving Private Ryan cu oameni decapitati si care mureau inecati in sange, am vazut destule filme de razboi si nu doream sa fiu menajat nici de data asta.

In schimb am aflat ca a existat un om care a murit, un om care a suferit cat nu induram noi intr-0 zi, un om care a aratat ca trupul UMAN si Spiritul UMAN pot intrece in duritate si rezista diamantul si granitul.

Asa cum spune si Angelina JOLIE, dupa ce vezi filmul asta intelegi ce inseamna cu adevarat sa-ti spargi limitele si sa ti le depasesti. Dupa ce am vazut filmul asta am facut autostopul de la 1 la 5 dimineata pe ruta Bucuresti-Campulung, fortat de imprejurari bineinteles, si am mers pe jos in acea dimineata, per total in jur de 15-20 km.

Si asta pentru ca POT. Dar povestea asta cu alta ocazie… In concluzie, mergeti la UNBROKEN pentru ca dincolo de toate aspectele subiective, e un film care NU te invata sa fii Puternic, e un film care ITI SPUNE ca esti mai puternic decat crede mintea ta ca poti FI.

DIN 23 IANUARIE in toate cinematografele din tara.

Uncategorized

A venit TIMPUL sa ne aducem aminte sa daruim pentru cei ce nu mai au TIMP…

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Am scris recent randuri despre motivele pentru care  cred eu ca oamenii sunt atat de tristi la metrou...

Urmatoarele randuri NU sunt randurile mele, NU sunt povestea mea… Dar sunt reale…E povestea lui, povestea unui OM care a avut curajul sa incerce pentru a reusi sa traiasca alaturi de familia sa, alaturi de cei dragi dar pe care viata il incearca cu o greutate prea mare ca sa poata sa o duca singur…

Iar ceea ce urmeaza e si mai cutremurator

15 ianuarie 2013 – De mai bine de o luna de zile, durerile nu mai contenesc. Ba devin din ce in ce mai puternice. Nu mai poate dormi, noaptea. O durere acuta in mijlocul spatelui. Doctorii ii prescriu pansamente gastrice, analgetice si tot felul de calmante. Il privesc neincrezatori. Un tanar de 23 de ani, cat un munte. Daca nu ar fi durerea care-l inconvoaie, ar fi prototipul omului sanatos, sportiv , plin de viata.

Acuza o durere ingrozitoare de stomac, durere ce strapunge pana in mijlocul spatelui. Poate sa fie o gastrita, un ulcer. o durere pe care calmantele, nu o pot controla. Doctorii decid o endoscopie. Surpriza… stomacul este inundat cu sange. Il trimit urgent la un spital din Bucuresti, un medic renumit… Alta endoscopie, tomografie, biopsie… Diagnosticul infioara pana si personalul medical… ADENOCARCINOM ESOGASTRIC CU METASTAZE, in STADIUL IV (plamani si incert, ficat).

Nu putem crede, nu putem accepta… Alte pareri, alte probe, alte biopsii. Diagnosticul se confirma de fiecare data. Totul ia proportiile unei catastrofe. Un haos general… Cosmin priveste in gol. Nu vorbeste. Nimeni nu stie ce gandeste, dar putem intui… Pana ieri se vorbea de o cariera, de o afacere, de o nunta… Totul pare un vis urat. Asteapta sa se trezeasca si sa-si reia cursul real al vietii.

Dar realitatea e alta, cruda, nedreapta si de neacceptat. Noi toti in jurul lui: parinti, bunici, frate, iubita… nu putem accepta. 23 de ani, sportiv, hochei, rugby in selectionata lotului national… 1.90 m si 100 kg.

O viata sanatoasa, activa, multe planuri de viitor. Vestea a cazut ca un trasnet. Ne mobilizam toate fortele… Alti medici, alte spitale, alte pareri. Intre agonie si extaz. Doi medici din afara tarii spun ca nu ar fi metastaze. Ne agatam cu disperare. Propun o schema de chimioterapie, apoi o eventuala operatie…? Primul ciclu de chimio. Cosmin a slabit foarte mult. Rezultatul nu e foarte incurajator. Suporta greu tratamentul. Spre final, corpul respinge Cisplatinul. Reactia este violenta. Trebuie schimbat tratamentul. Se incearca alta schema.

In acest timp esofagul se inchide datorita tumorii. Nu se poate alimenta. I se monteaza un stent care ne costa 2000 euro. Peste doua luni, aceeasi problema, impune montarea celui de-al doilea stent. Durerile sunt insuportabile. Stenturile preseaza tumora. Foloseste plasturi de Fentanyl si tot felul de calmante. O alta analiza a tumorii si o veste care ar trebui sa fie “buna”. Tumora are receptori Her2+, deci ar putea primi un component selectiv in chimioterapie, Herceptin (Trastuzumab). Herceptinul, un anticorp monoclonal, amplifica eficienta chimioterapiei.

Dar exista o problema care nu il face accesibil tuturor pacientilor care primesc indicatia: el este acoperit de catre Casa de Aigurari de Sanatate, doar pentru cancerul de san. Altfel, este foarte scump ( o singura sedinta costa 2000 de euro). Familia se mobilizeaza, contribuie fiecare atat cat poate. Trebuie platite consultatii, medicamente, drumuri in tara si afara, stenturi, interventii, Herceptin….Costurile depasesc cu mult posibilitatile unei familii cu venituri medii. In acest timp Cosmin sufera dureri foarte mari.


Noiembrie 2014 – Intamplarea face sa ajungem la un cabinet particular ce se ocupa de studiul si cercetarea medicamentelor de ultima generatie si a tratamentelor inovatoare in oncologie si a ultimelor descoperiri stiintifice in domeniu. Cea care conduce activitatea este o doctorita, doctor in stiinte medicale, cu foarte mult suflet si avida de cunoastere.

Experienta sa in tratarea acestor boli, interesul aratat si mintea deschisa catre nou, au fost cartea de vizita pentru cei de afara. Colaboratoare a unui centru important de studiu si tratament din China, a expus cazul si a obtinut aprobarea pentru tratarea lui Cosmin in GUANGZHOU. Dupa primele investigatii, opinia medicilor a fost aceea ca nu pot interveni chirurgical prin PERCUTANEOUS CRYOSURGERY (o interventie foarte putin invaziva, dar care nu merge pe organele cavitare, precum esofag), dar au propus alte proceduri de tratament putin cunoscute pentru a opri boala din evolutie si a ajuta organismul sa lupte cu ea: PHOTODYNAMIC THERAPY, TUMOR MICROVESSEL BLOCKAGE, DRUG ELUTTING MICROSPHERE si, foarte important, IMUNOTERAPIE.

Timp de o luna de zile s-a lucrat continuu pentru localizarea si diminuarea tumorii si imunoterapie. Procedurile medicale precum PHOTODINAMICTHERAPY, care este aprobata de FDA pentru cancerele cavitare, chimioterapia locala aplicata direct in tumora cu blocarea vaselor de alimentare a tumorii, imunoterapia specifica aplicata au facut ca durerea sa cedeze treptat si Cosmin sa se simta din ce in ce mai bine.

Surprinzator, dupa chimioterapie, efectele secundare au fost minime, s-a putut alimenta si a iesit la scurte plimbari. Perioada de internare s-a terminat cu un rezultat bun. Se propune in continuare chimioterapia cu Herceptin, apoi revenirea dupa trei luni, la o noua serie de tratamente in China.

Sperante sunt, dar posibilitatile noastre materiale sunt tot mai limitate. Fiecare plecare in China, pentru tratament, are un cost de 20-25000 de euro. Cosmin ar trebui sa mearga de patru ori pe an. Cu un ajutor minim din partea celor binevoitori, se poate spera sa-i redam lui Cosmin sansa de a-si realiza visurile.

Daca vreti sa ajutati aveti mai jos extrasul de cont si contul IBAN unde puteti sa faceti donatii.

Uncategorized

Diamante si narcotice – foileton de clipe sufocate-n praf si nisip

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Am fost la piesa Diamante si Narcotice in Cooper,s Pub, piesa jucata la teatrul In Culise in cadrul evenimentului 12 Days of SINS. Piesa e o punere in scena destul de creativa a moralei – Parintii mananca agurida iar copiiilor le cad dintii. Practic, vorbim de fanteziile unor parinti cu bani, obisnuiti cu luxul cu ajutorul unor activitati ilicite ( tatal probleme cu fiscul ,mama oportunista) si care au o fetita – Nicole jucata exemplar de Claudia Ene.

Care e trigger-ul acestei piese? In primul rand, din punctul meu de vedere, piesa pare un monolog pentru ca, desi avem si alti actori care apar episodic precum flacara unei brichete aprinse ostentativ, ei au rolul de a contura experienta personajului Nicole. Ei – nu exista, sau existenta lor este umbrita nu pentru ca joaca prost sau fals, sau facil, dar piesa nu vorbeste despre ei, piesa e despre ea…

Piesa e un foileton de clipe si odata cu personajul mi-am retrait copilaria si am multumit destinului pentru parintii pe care i-am avut.

Ce se intampla? Nicole traieste in fantasmele parintilor ei, este facuta sa creada ca este printesa, ca se numeste principesa Marguerita a Spaniei si Delfina a Frantei intr-un mod ostentativ. Nu judec pe nimeni, dar nu pot invinovati un copil de 15 ani care ajunge sa se drogheze doar pentru ca are el o problema? Totul pleaca din familie, de la primul zambet primit de la parinti pana la primul cuvant. Cand esti crescuta sub un balon inert de sapun, fals, grosonal, superficial si fetid finalul va fi tragic intotdeauna. Piesa deseneaza cel mai bine adevaratele probleme ale societatii de astazi. Copiii ajung sa cada victime vanitatii parintilor. Sa nu uitam de beizadelele din Dorobanti care au masini de sute de mii de euro si ajung cu ele in copaci si mor si ei si prietenii lor si alti soferi in trafic sau pietoni nevinovati doar pentru ca au niste parinti care ar trebui inchisi.

Nu fac aici o morala doar de dragul de a umple niste randuri dar personajul NIcole tocmai asta spune – Parinti, treziti-va pentru ca altfel noi, astia mici murim si vom muri in continuare…

Sunt cateva momente cheie in piesa. Primul moment – contactul cu realitatea gradinita. Eu, la gradinita, desenam reporteri si ma jucam cu vecinii de bloc si imi imparteam pachetelul de mancare. Nicole in schimb se crede printesa si cand este pedepsita de educatoare pentru ca traieste o fantezie , mama parvenita ameninta cadrul didactic.

Exemplul clar de comportament romanesc trivial. Ai bani, ai tot, dar nu ai TIMP.

Timpul trece la fel pentru toti si daca nu ne trezim la timp, dar nu s-a trezit nici ea si nici Nicole. Nicole ajunge sa viziteze tari din Europa, sa-si cumpere telefon de ultima generatie, haine de lux si ajunge la o petrecere la nici 13 ani. Acolo descopera alcoolul, tigarile si deja panta spre Nimic e deschisa.

Nimeni nu se trezeste, nimeni nu mai respira in sala. Ajunge la liceu, este atrasa de mirajul modelling-ului, cunoaste un om bogat si…restul intuiti voi, mergeti la piesa, o sa plangeti in voi pentru ca stiu ca de multe ori vanitatea e mai crunta decat orice alt defect uman. Poti sa fii dependent de alcool, de droguri, de sex, de orice, poti sa ai comportamente cu probleme dar daca esti capabil sa recunosti ca gresesti, calea spre vindecare e pe jumatate gata. Dar, cand esti prins sub mraja vanitatii, gandul ca tu esti cel mai bun, cel mai frumos, cel mai smecher te orbeste atat de mult incat nu vezi, nu simti, nu auzi si sfarsesti in eter, gol, plin de nimic si dispari precum praful si nisipul.

Nici macar amintirile nu te mai pastreaza pentru ca vanitatea nu te lasa sa fii iubita de alti oameni pentru ca nimeni nu-i suficient de bun incat sa merite atentia ta si ramai tu si propria ta reflewctie in oglinda si cand tu dispari, dispare si umbra ta.

E o piesa reala si atat de crunt si crud spusa, de la limbaj la gesturi, de la muzica la decor incat as vrea sa o vad jucata in liceele de fitze din Capitala. Pacat ca la astfel de piese merg oameni ca mine sau ca tine, oameni cu posibilitati financiare limitate care au luptat pentru fiecare clipa de bucurie si mi-ar fi placut sa vad niste pitzi prin sala sa vad cum ar fi reactionat.

E o piesa care te macina pentru ca e rupta din adancul realitatii…