Uncategorized

HOW TO WEB – LIVE BLOGGING!

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Ce se va intampla azi si maine in Bucuresti!?

Specialisti si reprezentanti ai firmelor de top implicate in tot ce inseamna web industry, precum Lighbox.com, un important dezvoltator de aplicatii pentru mobile, concentrat pe dezvoltarea de aplicatii pentru Android; Nordeus, compania dezvoltatoare a Top Eleven, cel mai popular joc sportiv social din lume; Kolektiva/Fun Deal, platforma de tip daily deals lider pe piata din Europa de Est sau Huddle.net, companie dezvoltatoare de servicii de tip cloud sau UberVu, vor veni sa presteze live si sa te invete micile secrete ale afacerilor din zona de it si tehnologie.

DETALII LIVE pe onlinestudent.ro!

Uncategorized

Monica Ramirez – Din America, printre cuvinte și idei in ROMANIA. Afla CUM poti citi ACUM!

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Monica Ramirez a locuit timp de 12 ani în SUA.  A scris 11 volume din care a publicat 7  în America, sub numele Monica Danețiu-Pană.

Bucureşteancă, absolventă de coregrafie, acrobată, absolventă a Universității Belford din California cu o diplomă de Creative Writing, membră a EWA – Espionage Writers of America și a Romanian Crime Writers Club, a debutat în România la editura Crime Scene cu Asasin La Feminin, primul volum tradus în limba română din seria de thriller/romance Alina Marinescu, publicat în America sub numele The Unwilling Assassin. În luna Septembrie 2010, editura Tritonic a lansat cum am slăbit 70 kg mâncând 6 mese/zi, carte inspirată exclusiv după experiența ei personală. În luna Decembrie 2010, a apărut The Heiress’s Knight, o carte pentru copii în limba engleză pe care a scris-o pentru fiica ei cea mare. La editura Blue Ink Waters Press din America, i-au apărut volumele din seria Alina Marinescu, în ordinea care urmează: The Unwilling Assassin, Whispered Identities, Balance of Power, Hidden Rules și Love Thieves. Editura Boson Books i-a publicat cele două romane istorice de dragoste, Intimate Strangers Affair și Kit Black. Au mai apărut în România: Asasin la Feminin, primul volum din seria Alina Marinescu – Crime Scene, Kit Black – Tritonic, Cum se scrie un best-seller – Tehnica americană de a transforma o idee într-un roman de succes – Tritonic, Traficantul de Umbre – Ramirez Books, ce a apărut și în SUA sub numele Blackout. Autoarea mai are în curs de apariție romanul Seducția Apei și Balanța Puterii, volumul trei din seria Alina Marinescu. În prezent, Monica are în lucru ultimul volum din seria Alina Marinescu. Pentru mai multe detalii, vă invităm să vizitați www.monica-ramirez.com și pentru că vorbim despre o scriitoare de succes, povestea continuă….

REPORTER: Cum si de ce incepe povestea ta ca scriitoare?

Monica: Pe vremea când eram elevă la Liceul de Coregrafie, am avut un profesor de limba română la care țineam foarte mult. Genul acela de profesor care știe cum să-și construiască ora în așa fel încât nici nu știi când începe și când se termină. Învățam de drag. Omul era pasionat de scris, așa că ne dădea mereu de făcut compuneri pe diferite teme, încurajându-ne să ne lăsăm imaginația să zboare. A mea zbura foarte departe, cam cu cinci pagini mai departe decât ar fi trebuit, dar el nu se supăra niciodată. Domnul Dună a fost primul care m-a sfătuit ca la un moment dat, când voi fi terminat cu dansul și scena, să mă gândesc foarte serios să mă apuc de scris. Mi-a spus-o de suficient de multe ori încât   să-mi intre în cap, dar au trecut cam 20 de ani până l-am și ascultat. După ce-am rămas însărcinată cu primul copil, fiind nevoită să renunț la dans, am fost extrem de norocoasă să-mi pot investi toată pasiunea pentru dans în scris. Probabil aș fi luat-o razna dacă n-aș fi avut această alternativă, dar așa tranziția a fost foarte ușoară și n-am dus deloc dorul scenei. Din momentul acela, am scris cu nesaț în fiecare minut liber. Poate acesta a și fost motivul pentru care m-am trezit cu 25 de romane într-un timp relativ scurt. Fiind în America la vremea respectivă, am scris direct în engleză, pentru că mi se părea prea complicat să scriu în română și apoi să trebuiască să traduc în engleză. În primele trei luni, gândeam în limba română și traduceam în cap, apoi am început să gândesc direct în limba engleză. În prezent scriu tot în engleză – cu toate că m-am întors de doi ani în România și sunt nevoită să-mi traduc toate cărțile în română, o muncă colosală și care nu-mi place în mod special – dar așa m-am obișnuit.

REPORTER: Colectia Crime Scene, o adevarata mina de aur pentru brandul tau personal, s-a nascut si dintr-o serie de intamplari adevarate, dupa cum afirmai si tu recent. Ne poti dezvalui natura lor!?

Monica: De fapt, Crime Scene este o editură care publică romane de gen. Termenul de crime scene are o paletă foarte largă de acțiune, însumând și genurile mystery și thriller, dar în România este perceput mai mult ca gen de carte polițistă, ceea ce este complet fals în ceea ce mă privește. Romanele mele nu sunt polițiste, ci se încadrează în genul thriller cu puternice elemente de romance. Seria Alina Marinescu, pentru că bănuiesc că la asta te referi, este într-adevăr bazată pe fapte reale. Alina și Alex, cei doi protagoniști, au existat cu adevărat și încă mai există, povestea lor interzisă de dragoste este un fapt real, viețile fiindu-le deturnate fără voia lor. Este de fapt și primul roman pe care l-am scris – spun roman, pentru că inițial era o singură carte de peste 1500 de pagini, din care ulterior am extras cele cinci volume care alcătuiesc seria – datorită faptului că povestea Alinei m-a urmărit din umbră timp de mulți ani, așteptând să fie spusă. Povestea începe în România comunistă – cu toate că nu rămâne mult timp în zona aceea și evoluează rapid până ajunge în zilele noastre – când exista tradiția ca SSO, o anumită grupare secretă din cadrul Securității, să-și recruteze viitorii agenți și asasini de elită din rândurile deținuților politici condamnați la moarte, mai ales dacă aceste persoane beneficiau de anumite calități. Li se prezenta alternativa recrutării, de obicei în fața plutonului de execuție, fiind amenințați inclusiv cu bunăstarea propriilor familii. În felul acesta, Alina Marinescu este recrutată împotriva voinței ei chiar de către bărbatul pe care-l iubește, Alex Ștefănescu, alias Alex Therein după propria lui recrutare, devine astfel prietenul, iubitul, ba chiar mentorul ei, fundația distrugerii întregii ei vieți.  Alex Therein este un asasin profesionist. Pare un om de oțel, nu cunoaște frica în timpul misiunilor sau în afara lor, dar în mod paradoxal nu a reușit încă să-și distrugă complet orice urmă de conștiință. Alex este de fapt mai mult o fantomă dacă-l comparăm cu un om normal și trebuie să fie așa ca să poată ucide pe oricine i se ordonă. Lui nu-i mai pasă de lucrurile pe care oamenii normali le găsesc importante, sau măcar stimulante, trăiește într-o altă dimensiune în care nu există emoții inutile. Alex devine soțul Alinei, însă mariajul lor nu este nimic altceva decât o acoperire convenientă pentru misiunile în care sunt trimiși. Prin ceea ce simt unul pentru altul, Alina și Alex rămân complicați și tridimensionali într-o lume limitată emoțional, unidimensională, de unde și complexitatea dramei poveștii lor de dragoste. Conflictul psihologic este enorm, Alina devenind fără voie un asasin de elită care posedă mai multă umanitate si conștiință decât ar trebui pentru binele ei. Libertatea, sau lipsa ei, reprezintă de fapt drama centrală. A fi liberă să aleagă orice în viață nu mai este o opțiune pentru Alina, cu atât mai puțin a se ghida după ceea ce-i spune inima. Odată cu pierderea libertății, a pierdut și posibilitatea de-a alege între bine și rău, trebuind să se mulțumească cu ambiguitatea noii lumi din care face acum parte. Problema este că Alex și Alina se iubesc cu adevărat, ceea ce reprezintă o încălcare a regulilor lumii rigide din care sunt nevoiți să facă parte. Primei trădări i se adaugă și o a doua, atunci când Alex, un agent dublu pentru Elite, o organizație internațională extrem de secretă, o recrutează din nou pe Alina în loc să-i redea libertatea. I se cere din nou să mintă, să fure, să omoare, și în general să facă absolut orice pentru a-și îndeplini misiunea. Iar Alex este cel care trebuie să o învețe toate astea. Nu mai vorbim despre încrederea în oameni, ceva natural pentru Alina, pe care Alex încearcă cu disperare să o distrugă. Până la urmă, realitatea în Elite se află de cealaltă parte a oglinzii față de societatea normală. Lucruri lipsite de importanță în lumea noastră, cum ar fi un gest, o frază, poate chiar un zâmbet, încrederea în cineva, pot deveni greșeli fatale în realitatea de dincolo. Cineva care trebuie să trăiască ucigând, care trebuie să aducă moartea prin simpla-i prezență nu poate zâmbi, vorbi, trăi usor. Poate face toate astea, dar nu la fel ca oamenii normali. Alina este motivul pentru care Alex începe să-și dorească din nou viața, chiar cu prețul pierderii controlului absolut pe care-l prețuiește atât de mult. Trebuie să întelegem că un om care a ucis atât de mulți oameni, de multe ori chiar fără să știe de ce, un om care a văzut atât de multă moarte în jurul lui, nu poate rămâne întreg la minte fără un control strict al emoțiilor, pentru a se proteja de realitatea în care trebuie să supraviețuiască. Înainte de Alina, nu exista nimic pentru Alex decât munca pe care o făcea. SSO, și mai apoi Elite, îi cer ori să facă ceea ce trebuie, ori să moară. Nu există alte opțiuni: te supui ordinelor, ori ești lichidat. Iar pentru Alex, care este un perfecționist, alegerea morții nu reprezintă nimic mai mult decât o evadare. Așa că decide să trăiască și tot ceea ce-i rămâne este munca lui pe care o face la modul superlativ. Nu neapărat din mândrie, ci pentru că nu mai are nimic altceva. Asta încearcă să-i insufle și Alinei, faptul că pentru a deveni un asasin desăvârșit trebuie să devii complet rece, să nu dezvalui niciodată nimanui cine ești cu adevărat, ce simți cu adevărat, pentru a nu da acces nimănui la orice slăbiciune s-ar ascunde pe dinăuntru. Pe de altă parte, este și o formă de onestitate, în sensul că atunci când colegii lui Alex îl privesc în ochi, știu sigur că nu reprezintă nimic pentru el. Și de fapt așa stau lucrurile în Elite; oamenii ca atare nu există, sunt numai niște executanți care trebuie să funcționeze la cel mai înalt nivel. Un mod excelent de a controla totul, începând de la emoții, până la nevoi si dorințe personale. Cu toate acestea, în viața lui Alex apare această ambivalență odată cu apariția Alinei. Nu-i pasă de nimeni și nimic, dar îi pasă, poate chiar prea mult pentru binele lui, de Alina. Asta nu înseamna însă, că-i arată cu adevărat ce simte. Alex nu se mișcă, nu gesticulează, nu se exprimă ca un om normal. Dimpotrivă. Economia totală de gesturi, cuvinte, mișcări nu sunt egalate decât de aura letală pe care o degajează. Singura poartă prin care-i este îngăduit Alinei să patrundă câteodată sunt ochii lui în care citește adevărate romane, însă niciodată mai mult de cateva fracțiuni de secundă, niciodată suficient de mult timp pentru ca ea să înțeleagă dacă a întrezărit fragmente din propria ei imaginație, sau ceva real. Alex nu este un bărbat real, ci o iluzie creată cu ajutorul oglinzilor. De aceea nu afișează nicio emoție, cu toate că trăirile lui interioare sunt extreme. Ca atunci când în ciuda faptului că este bulversat sufletește, îi arată Alinei documentele care atestă execuția ei pentru a o face să înțeleagă că ea nu mai există pentru lumea reală, umanitatea ei nu mai contează nici măcar din punct de vedere oficial și ca atare poate fi anihilată cu prima ocazie când nu respectă regulile. Îl doare enorm să-i facă asta femeii pe care o iubește, însă știe că trebuie dacă vrea să o ajute să supraviețuiască. Violență, intrigă, iubire și ură, atracție și respingere într-o lume întunecată și complicată, Elite reprezintă opusul societății ideale. În această lume atât de secretă încât devine fantomatică, agenții
 operativi devin la fel de fantomatici. Odată intrați în joc, nu se mai pot retrage, nu pot pleca acasă la terminarea programului de lucru. Elite le acaparează viețile complet, invadându-le simțurile, intimitatea, de cele mai multe ori chiar gândurile. Cu toate că luptă în numele binelui, Elite nu garantează absolvirea de păcatele pe care trebuie să le comită în numele acelui bine. Dimpotrivă, Elite reprezintă purgatoriul personal al fiecăruia. Cartierul General al Organizației Operațiuni Anti-teroriste  Ultra-Secrete (Elite) este o oază subterană, unde întunericul este la el acasă, străbătută de coridoare întunecate; un buncăr post-modern ale cărui surse de lumină sunt mai mult ecranele monitoarelor. Elite este un loc foarte opresiv în care sistemele de securitate sunt mai importante decât viețile celor ce-i asigură continuitatea. Nimeni nu găsește prea multe locuri care să nu-i evoce un sentiment puternic de a fi prins într-un Iad fără de sfârșit, în adâncurile căruia noii recruți sunt remodelați și reprogramați într-o nouă identitate cu un trecut fals. Când pășesc în lumea reală, agenții operativi nu simt că ar fi eroi care luptă pentru binele omenirii. Și de fapt nici nu sunt. Ei trebuie să mintă, să înșele, să comploteze, să asasineze. In lumea lor morala se opune în mod direct logicii, datoria anulează iubirea și umanitatea, autoritatea anulează compasiunea, eficiența justifică victimele colaterale.

REPORTER: Si pentru ca ai fost mentor al multor Ateliere de Creatie literara, cum trebuie ales numele unui personaj si cat de important este acest nume?

Monica: Numele personajelor sunt importante, trebuie să aibă o anumită rezonanță mai ales pentru tine ca scriitor. Sper exemplu, mie îmi plac numele care încep cu litera A, de unde și numele celor două personaje cele mai dragi mei: Alina și Alex. Nu mai vorbesc despre faptul că toți cei patru copii ai mei au nume care încep cu litera A. Fiecare cu damblaua lui, dar lăsând gluma la o parte, numele personajelor sunt importante și după cum spuneam mai devreme, trebuie să rezoneze într-un anume fel, mai întâi cu cei care le creează și apoi cu cititorii.

REPORTER: Ce planuri ai pentru urmatoarele luni?

Monica: Planuri sunt multe, important e să am timp să le fac pe toate. Spuneam ceva mai devreme că traducerile romanelor mele îmi ia foarte mult timp. Acum lucrez la traducerea volumului trei al seriei Alina Marinescu (Balance of Power), care urmează să apară la începutul anului viitor sub numele Balanța Puterii. Mai am de finisat și traducerea altui roman de dragoste (Intimate Strangers Affair), care va apărea în primăvară sub numele Seducția Apei. Nu peste mult timp, va începe târgul de carte Gaudeamus, unde voi fi prezentă alături de alți scriitori importanți într-o antologie mystery & thriller de proză scurtă. Inițial, această antologie, denumită Romania Noir, a fost publicată în limba engleză special pentru târgul de carte de la Frankfurt, unde s-a bucurat de un real succes. Acum va apărea și în limba română, mai ales pentru a oferi cititorilor români posibilitatea de a-și face o idee cât mai largă asupra stilurilor diferite ale autorilor români de gen.

REPORTER: Un mesaj pentru tinerii scriitori…
Monica: Mi-aș permite să le dau câteva sfaturi. Primul și după părerea mea cel mai important, ar fi să scrie povești, nu tratate de filozofie despre nemurirea sufletului… mă refer, desigur, în cazul în care lucrează la un roman! Cititorii se afundă într-o poveste, evadează din realitatea lor pentru a urmări firul unei povești interesante; filozofiile interminabile bazate pe orice, de la picăturile de ploaie, la inutilitatea politicii actuale, nu-i vor captiva suficient de tare încât să uite, fie și numai pentru câteva ore de realitatea care-i înconjoară. Cel mai mare compliment pe care mi-l poate face un cititor, este atunci când îmi mărturisește că a pierdut stația de metrou unde trebuia să coboare, ori că a ars mâncarea, ori că n-a învățat pentru nu știu ce examen, datorită faptului că romanul meu l-a absorbit complet și irevocabil. Nu există bucurie mai mare, ori confirmare mai clară că povestea creată de mine ajunge la inimile cititorilor, fascinându-i așa cum m-a fascinat și pe mine în momentul în care am scris-o. Să găsească un subiect care-i pasionează și să scrie cu pasiune despre el. Pasiunea este cel mai seducător element din scrisul cuiva, nu jocurile cu cuvintele. Să-și păstreze propria voce. Originalitatea este cel mai de preț bun pe care-l au. Să spună ce au de spus în mod sincer și să scrie din inimă, nu după ce se cere pe piață. Sufletul este etern, cerințele pieții sunt trecătoare. Să ia mereu în considerare criticile și sugestiile și să învețe din ele. Nu toate criticile pe care le vor primi vor fi de valoare. Numai ei pot decide pe care dintre ele să le bage în seamă și pe care nu. Să citească o grămadă și să scrie o grămadă. Să creadă în ei și în abilitatea de-a spune o poveste, chiar dacă n-au mai făcut-o niciodată până atunci. Se aseamănă puțin cu certitudinea că visul din noaptea precedentă a existat cu adevărat, chiar dacă nu ni-l mai putem aminti dimineața. Să aibă respect pentru cititori. Să nu-i facă să se simtă că tocmai și-au irosit o bucată de viață în momentul în care le termină de citit cărțile. Să fie sadici. Indiferent cât de drăguț și de inocent este un personaj principal, să-l forțeze să treacă prin cele mai groaznice întâmplări. Numai așa vor arăta cititorului complexitatea personajelor lor. Trebuie ca protagoniștii lor să-și dorească ceva din tot sufletul și să acționeze în sensul acesta, nu să fie niște observatori introvertiți care nu fac altceva decât să mediteze la nemurirea sufletului. Dacă fac asta o carte întreagă, vor deveni cel puțin plicticoși și neinteresanți. Componentele romanelor care au priză la public, sunt: povestea în sine, personaje interesante, subiectul romanului, atmosfera, sau starea de spirit pe care o generează cartea. Toate aceste elemente trebuie să fie intercalate, iar într-un roman de calitate toate contribuie la evidențierea celuilalt. Dacă ar fi să eliminăm aceste elemente, începând de la ultimul element către primul, încă mai putem obține un roman bunicel, pe care mulți l-ar citi cu interes. Până la urmă, ficțiunea se bazează pe povestea în sine, fie că este vorba despre un thriller, o carte de dragoste, ori polițistă, science fiction, ori dramă. Dacă ar fi să eliminăm începând de la primul element, vom obține un experiment artistic pe care probabil îl vor citi și poate chiar aprecia câțiva cititori, iar asta numai în cazul în care scriitorul este un adevărat geniu. Și asta este în regulă dacă numai atât își dorește autorul. Însă dacă vrea să se adreseze unui public larg, nu o poate face în cazul în care îi privează de ceea ce-și doresc mai tare. Dacă vreun autor încă se mai îndoiește că arta adevărată este incompatibilă cu abilitatea unui povestitor de-a spune o poveste, atunci și-a ales o carieră greșită.