Uncategorized

Unde se poate ascunde mai multa enigma decat intr-o bucla a lui Moebius !?

Spread the love
Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Our Score

De-ar fi timpul un titirez turtit,

Să se oprească ca o clepsidră suspendată,

Poate, şi doar atunci  m-aş întoarce în timp,

Să mai greşesc iubind tot ce am iubit,

Dar fără lacrimi, măcar o dată,

și să înțeleg măcar o enigmă, să uit tot, deodată…

Ce poate să fie un subiect mai bun pentru o carte decat o iubire neinteleasa, o iubire invelita in enigma, o iubire precum insasi femeia. Pentru ca si iubirile au retetele lor precum preparatele din bucatarie si asa cum procesul de gatit si pregatit mancare presupune transfer caloric, sudori, caldura, fum si echipamente de evacuare eficiente precum hotele incorporabile BEKO si iubirile au nevoie doar de acele ingrediente, doar de acele locuri pentru a fi consumate, devorate, si care, datorita sau din cauza timpului se simt evacuate sau alungate.

Pentru ca indiferent ca are 14 ani, 24, 54 de ani, ea va fi o enigma pe care mintea noastra de barbat cu  greu o poate deslusi. Nu intamplator s-au scris atat de multe carti despre iubire, femei, s-au facut piese de teatru, filme, campanii publicitare. Nu intamplator exista atatea retete, se gateste atat de mult, nu intamplator exista stiluri de viata definite de ceea ce mananci, cand mananci, cat mananci asa cum si iubirile se definesc in functie de femei…Dar povestea pe larg in randurile de mai jos!

– Bună, sunt Bogdan.

Bună, sunt Mihaela

Aşa a început, banal de simplu, banal de comun, banal de previzibil ceva ce va duce la imprevizibil. Nu ştiu câţi dintre voi mai păstrează amintiri cu primii fiori ai copilăriei, cu primele emoţii, dar eu fac parte din Generaţia cu cheia de gât, cum spune un coleg de leat de pe facebook, si atunci, când nu existau iPhone-uri, laptop-uri, messenger, tinerii aveau răbdare, timpul avea răbdare şi iubirea parcă plutea peste tot în aer, vorba cântecului…Love is in the air🙂

Ce poate fi mai frumos, mai incitant decat o carte despre inceputul inceputurilor, cand nu intelegeai conceptul de iubire, de dragoste, de senzualitate dar aveai in tine un tremur ciudat, enigmatic care te invaluia din varful degetelor pana in maduva coapselor.

Asa cum astazi ai emotii atunci cand cumperi un obiect de casa noua de la BEKO, fie ca vorbim de frigider, masina de spalat, hota si ai emotii cand montezi acele produse, cand il folosesti prima data, cand te bucuri alaturi de familie de investitia facuta, asa sunt si emotiile de inceput atunci cand pasesti spre iubire.

Eu aşa mi-am început primii paşi spre căile inimii. Până atunci, la 10 ani, eram doar un puşti, un copil, cu două surori minunate, cu doi părinţi extraordinari, cu doi bunici ca în poveştile lui Creangă, cu verişori, eram un om.

Eeeee, după ,,BUNĂ Mihaela,, generic vorbind, am devenit altceva, am devenit un puşti îndrăgostit, m-am metamorfozat intrinsec si extrinsec. Aparent, tot eu eram. Aceeaşi ochi, acelaşi păr brunet de ţigănuş cum mă alinta bunica, acelaşi zâmbet, acelaşi oarecum tot eu, numai că în mine, lucrurile nu stăteau chiar aşa:) Cine a trecut prin asta ştie şi de stările de nelinişte, roşeaţa în obraji, fluturi din stomac, stările de insomnie, o întreagă paletă de simptome.

Nu întâmplător doctorii vorbesc de dragoste ca o boală pentru că are fazele ei de început, apoi metastazele cronice şi stările acute. Dar indiferent cât am încerca să disecăm în emisfere cerebrale, indiferent de câţi electrozi am aşeza pe creierii unor oameni-cobai îndrăgostiţi sau nu, de multe ori sentimentele trebuie trăite ca atare. Cine încearcă să raţionalizeze lucruri pe care crede că simte că le simte de fapt, NU le simte. La fel ca şi viaţa şi libertatea, şi sentimentul de iubire trebuie trăit nu analizat.  

Am emoţii. Astăzi este ultima mea zi ca elev în clasa a-IV-a. Ultima zi în care am să o mai văd pe Mihaela. Lui Ciprian i-am povestit despre ea, despre ce simt pentru ea, i-am povestit şi lui Gabriel, i-am povestit şi eu-ului meu din mine. Ea ştiu că va pleca la şcoala NR. 5 iar eu am decis să rămân la Liceul Naţional cu Program de Atletism pentru că mi-a plăcut sportul, mi-a plăcut să alerg, să îmi consum în mod constructiv energia. Îmi doream să arăt cât mai bine, aveam cămaşă albă, o vestă şi o cravată subţire neagră, pantaloni de stofă, pantofi.

Îmi doream să-i spun ce nu i-am spus niciodată în atâţia ani. Ce simt pentru ea, că mi-a plăcut mai mult decât o amică, decât o colegă, că o doream a mea, sau, cum erau uzanţele pe atunci, îmi doream ca ea să fi fost prietena mea. Numai că viaţa nu e aşa cum o visezi, cum ţi-o desenezi cu mintea, viaţa e pur şi simplu şi de multe ori te loveste crunt ca să te ajute să de dezvolţi. Dacă eşti caracter dur, te spală şi mergi înainte. Nu ştiu ce caracter eram până atunci, dar cu timpul am devenit o stâncă solitară spălată de râuri de lacrimi, fără colţuri, sau cu colţuri netezite. Am ajuns în sala unde avea loc balul şi acolo era ea. Mihaela, o tipă brunetă, ochii căprui, probabil am mai descris-o. Pentru că momentul care urmează să fie fotografiat a fost ca un început de buclă Moebius. Ma simteam ca intr-o masina de spalat rufe BEKO cu al saselea simt, si eram rotit la infinit de forta centrifuga si centripeta in directii diametral opuse dar cu aceeasi forta. Dacă luați o buclă a lui Moebius din hârtie și desenați pe ea veți constata lucruri uimitoare.

Bucla lui Moebius e doar semnul de infinit din matematică, cam așa a fost și cu mine. După acest moment au venit momente în buclă. Relații în care sexual eram împlinit dar nu eram acoperit afectiv, relații în care afectiv eram împlinit, sau cel puțin, mulțumit pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă, dar nimic pe plan sexual, relații în care eu iubeam iar ele nu, relații în care ele iubeau iar eu nu sau dacă iubeam, o făceam într-un mod inert și superficial.

Toată viața mea a fost o buclă a lui Moebius, toata viata am simtit ca am al saselea simt cand venea vorba de iubire dar de multe ori ramaneam cu emotia in eter. Chiar și azi, după ce am cunoscut metafizic și mai ales fizic tot felul de enigme feminine, după ce am trăit cele mai fierbinți, cele mai complete, cele mai extraordinare experiențe nocturne, diurne și crepusculare, eu, am început să simt nimicul. Cum spuneam, sunt în clasa a-IV-a. 

Eu eram pe atunci un tip timid, introvertit, care rosea aproape instant daca Mihaela trecea pe langa mine, eram visator, eram un copil naiv si prostut.     O visam mireasa si aveam numai vise copilaresti cu ea. Dar cum viata nu are nimic in comun cu taramurile bucolice din carti sau cu visele cu iz de vara shakesperiene, in clasa cu mine si cu ea era un tip R. Acest tip se visa sau mai corect isi dorea sa fie aviator.

Si a venit ziua fatidica, ziua balului, ziua de final. Si se auzea pe fundal Jon Bon Jovi Allways si ea, in loc sa danseze cu mine l-a ales pe El. Si se auzea refrenul piesei si atunci am iesit din sala si am alergat catre NICAIERI cu lacrimi in ochi si nu intelegeam nimic, strigam in mine DE CEEEEEEEE ??? Eu o iubeam, am respectat-o, ii ofeream flori, ghiocei, martisoare, o duceam acasa, si…Si asa m-am lovit de prima Enigma si prima bucla de abia incepea, bucla iubirii absurde si fara sens.

Astazi am tehnologia pe care am visat-o cand ma gandesc la inovatiile produselor BEKO, dar emotiile au ramas la fel, inerte si eterne in felul lor…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *