Uncategorized

TU,EU, Muscel, iarba, vara si totul e atat de viu si as retrai acel moment pe repeat in heavy rotation la infinit

Spread the love
Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

header

#MomentulTau E chiar momentul TAU. E pentru tine, pentru simturile tale, pentru amintirile pe care le porti vii in tine, care in inca au aroma, parfum, gust… Asculta piesa asta si completeaza formularul si daca mai ai rabdare, te invit sa intri in lumea gandurilor mele, sa vezi cum arata momentul meu pe care l-as trai in heavy rotation…

Eu si acum plang cand scriu pentru ca doare, pentru ca e viu, pentru are acelasi gust ca acum doi ani. Cremos, intens, adanc, umami intiparit in celule, in epiderma, in stratul molecular din fiecare neuron, fiecare fibra intrinseca…

Sa spun ca imi e dor de mor dupa tine e ca si cand as scrie truisme, as desena clisee. E ca si cand as spune ca toamna se coc strugurii, ca Soarele arde fierbinte in desert si gheata la Poli e rece si vesnica. E ca si cand as spune ca apa e uda si roata e rotunda. Dar diferenta dintre toate cele enumerate si faptul ca imi lipsesti este ca sentimentul imi apare in mine la fel de viu de parca il traiesc pentru prima oara iar tu ai plecat in eter in urma cu o clipa.

Cand am vazut campania #MomentulTau m-am oprit aici. Si mi-am inghitit respiratia pentru ca deja vizualizam mental ce urma sa scriu. Si, am inceput sa scriu. Totul nu incepe cu ce urmeaza sa scriu, a inceput un pic mai devreme, dar atunci, in acea zi, s-a intamplat momentul…

10411866_10202924319441963_5788925129561493600_n

Da, asa arata locul pe care il retraiesc in mintea mea si de fiecare data cand ii dau play nu se decoloreaza, nu se sterge, nu se aude ciudat. Nu apar puncte stranii ca la casetele VHS vechi care isi pierd sonorul si culoarea, nu arata ca un vinil zgariat desi l-am tot redat in ultimii doi ani de cel putin 500-600 de ori, si uneori, la anumite intervale apareai si tu in vis si imi vorbeai sau, si mai frumos, ma sarutai cum n-a mai facut nimeni nici inainte de tine nici dupa tine…

Era vara, final de mai sau inceput de iunie, cine mai sta sa ma intrebe cum sa masori timpul care n-are nevoie de unitate de masura. Veneam de la Bucuresti si ne-am intalnit acolo unde ne intalneam de obicei, in fata portii tale. Si te-am luat in brate, n-am indraznit sa te sarut, n-am indraznit sa te iau de mana si am mers aman2 pe dealul pe care il vedeti si jos, dealul Flamanda si biserica de la Flamanda. Ca sa ajungi acolo treci  fie printr-un drum neasfaltat sau urci o poteca abrupta cu mai multe trepte.

10395196_10202924319201957_9095402214171879777_n

Miroase a vara, a fan in jurul nostru, a frunze putrede de fag si artar, a flori de camp, Sunatoare, Coada Soricelului, Papadie…si a panselute de cimitir pentru ca jos, la poalele dealului se afla unul dintre cimitirile din oras cu cruci mari de piatra sau pietre funerare reci ale celor de alt cult. Dar noua nu ne-a pasat. Am mers pe drumul nostru.

Am ajuns langa zidurile bisericii si nu-mi pasa daca fac un sacrilegiu, blasfemie, daca ingerii imi sopteau sa te sarut, sa te iau in brate sau demonul patimilor, dar te-am sarutat pana am ramas fara aer pentru ca te iubeam de pe atunci furtuna de emotii si trairi si totul era adanc si sincer. Te iubeam si nici acum nu-mi explic de ce nu pot sa te uit, sa-mi vad de viata mea, desi am mai trecut prin asternuturi straine prin povesti mai mult sau mai putin interesante, si cu toate astea tu ai ramas pe buzele mele, in parul meu, in tot.

Dar asta nu e tot. Apoi, dupa ce te-am sarutat m-ai luat de mana si ne-am indepartat de biserica asa cum se vede in fotografia de mai sus si ne-am asezat in iarba. Si iarba ne ascundea si ne mangaia, si greierii ne cantau, buburuzele se jucau cu degetele noastre, era bucolic, era de vis. Inca mai simt parfumul tau, al ierbii pe care corpul tau se cabra plin de voluptate si energie, inchid ochii si inca mai simt gustul firelor de iarba amestecate cu parul tau.

Si am stat acolo si ne-am lasat emotiile sa ne imbete, sa ne imbrace, sa ne dzbrace, sa ne descatuseze, sa ne incatuseze, sa ne topeasca, sa ne contopeasca, nu mai eram eu sau tu eram un amestec, un amalgam, de impulsuri, instincte, feromoni, dorinte, energie…

Cum sa nu retraiesc acest moment la infinit !?!

Si nu e tot. La un moment dat am auzit galagie in vale si ne-am mutat in alt colt de deal de unde puteam privi in voie peste oras, peste lumea asezata la picioarele noastre.

10300638_10202924320281984_4785799102241961967_n

La un moment dat Soarele s-a ratacit dincolo de orizont, Luna a inceput sa prinda curaj pe fundalul cerului si stelele, una cate una ieseau de sub mantia Universului. Era atat de senin cerul ca puteam sa desenez Carul Mare si Carul Mic cu ochii inchisi atat de multa lumina era in jur. Sau poate eram doar eu aprins dupa tine. Si in valtoarea si furtuna pasiunii ti-a cazut medalionul de la parinti in iarba dar in acele momente niciunul dintre noi n-a observat, nici macar cand ne-am ridicat si te-am condus acasa. Nu s-a intamplat nimic, mai mult decat o joaca nebuna ca intre doi adolescenti fara buletin desi eu aveam 30 de ani tu 25, dar iubeam ca un elev de generala. Aveam stomacul plin de fluturi, st0luri de fluturi, tremuram numai cand aerul tau trecea pe deasupra buzelor mele.

Si te-am sunat a doua zi. Era duminica. Si ai inceput sa plangi, sa ma certi ca n-am avut grija de tine, ca pentru o prostie, o noapte lasciva si voluptoasa ai pierdut un simbol, un dar de pret de la parintii tai, medalionul. In plus mi-ai spus ca ti-ai pierdut si un cercel perlat. De cercei nu-ti parea atat de rau, ii primisei de la surioara ta din Germania dar Medalionul era tot ce aveai mai scump. Era talismanul tau si din cauza mea l-ai pierdut. Ai zis ca nu vrei sa ma mai vezi si ca pleci sa cauti medalion. M-au durut vorbele tale si m-au ranit dar n-am zis nimic, am inchis si am coborat ca un taifun pe scari. Cred ca am coborat patru etaje mai rapid decat orice lift rapid. Am luat un taxi si m-am dus acolo.

Si m-am rugat Cerului, Destinului, Karmei, Sortii si…l-am gasit. Am retrait momentul nostru in minte, scenele cand mainile mele iti desenau conturul sub umbra lunii si gesturile, saruturile fierbinti, l-am gasit. La 10 minute ai aparut si tu si cand ti l-am aratat.Stii, n-as putea sa descriu fericirea de pe chipul tau nici daca as avea de scris 100 de ani si toate cuvintele pamantului. Nu pot descrie. Zambetul tau a topit tot. M-a hipnotizat. Daca in acele clipe m-ar fi lovit trenul, ciuma, mi-as fi pierdut parti din corp, privind la zambetul tau m-as fi vindecat complet. Repet, nu pot descrie. Si tu, ca sa te revansezi pentru ca m-ai certat m-ai iubit din nou in crang, la fel ca pana atunci, ca doi copii, nu neaparat nevinovat dar nimic din ce fac oamenii mari azi, ca doi copii plini de pasiune.

Azi, desi esti atat de departe, inca porti medalionul pe care ti l-am gasit atunci in iarba si desi te-am ranit intr-o zi fara sa vreau ca un prost simt ca ma porti cu tine pentru ca odata ce l-ai pierdut si l-am gasit eu, urma mea e mereu la pieptul tau si stiu ca nu o sa-l mai pierzi vreodata si nici nu o sa-l dai jos. Practic, medalionul ne va lega in veci si sentimentele pe care ti le port vor ramane mereu la fel de vii. Asta e momentul meu in heavy rotation. Medalionul ratacit, regasit si care azi se afla acolo unde odata imi odihneam eu visele, sperantele, TOT!

PS: INCA TE IUBESC sa stii si dupa tine, chiar daca am mai rostit aceste cuvinte e ca si cand as bea bere fara alcool. Nu aveau niciun sens, niciun gust, nicio noima. Poate de asta de un an de zile nici n-am mai vrut sa le rostesc, sa le folosesc pentru ca nu mai am motive. Prefer sa esuez cu tine decat sa reusesc cu oricare alta, oricand, oricum, oriunde, inca TE IUBESC…

Pe curand, pe orice rand!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *