Uncategorized

Tare-n…tenis with ping-pong balls

Spread the love
Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Pentru cei care încă n-au aflat, sâmbăta asta este dezlegare la mişcare. Eu am luat leapşa de la mentorul mişcărilor browniene pe două roţi şi tizul meu în aceeaşi măsură, BOGDAN ANTOHE.  Tot el m-a îndemnat să-mi scot capul din carapacea job-urilor online şi offline şi să mai creez ceva aşa că m-am conformat, că doar un pui de blogger sunt şi eu şi am lăsat mintea la copt. Pe căldurile astea ideile s-au rumenit bine şi a ieşit o poveste de povestit, mai ales la fetele iubitoare de mişcare…Dar înainte să vă povestesc despre cea mai mare oră de sport în concepţia DIB (Dărădan Ionel Bogdan) trebuie un mic trailer ca la film, sau un teaser ca la virale…Iar eu încep cu un banc…Nu ştiu cât este de cunoscut sau de amuzant, dar eu am găsit în el o morală…

,,Doi bărbaţi bine, băutori de bere şi deţinători de burţi, pescari de meserie, îşi plănuiesc o partidă de prins peşte. Unul dintre ei nu ajunge, trebuia să ajungă la muncă sau ceva de genul şi la întoarcere îşi vede prietenul în curtea casei jucând de zor tenis cu Nalbandian. Şi tipul era asudat rău, deja pierduse jumătate din burtă şi tot juca. Şi juca bine că deja Nalbandian era nervos pentru că din gardul de lemn doar câteva uluci mai erau în picioare. Restul erau rupte din cauza loviturii de picior marca Nalbandian. 

– Ce faci Vasile? Ce nu se vede, joc tenis. 

-Dar de când joci tu tenis?

-Am păţit ceva. Am fost la pescuit, am prins peştişorul de aur şi mi-a zis să-i dau drumul şi că îmi îndeplineşte o dorinţă.

-Şi?

– I-am dat drumul, dar vezi că e surd.

-Adică?

-Du-te şi tu la baltă şi dacă îl prinzi ai grijă ce-i ceri…

A plecat amicul nostru la baltă, a aruncat undiţa, a prins peştişorul de aur şi i-a cerut asta ,,Vreau mult aur…”. Când a ajuns acasă, avea curtea răvăşită de o duzină de tauri. Supărat, s-a dus la Vasile, care încă juca tenis.

-Dar prieten eşti tu? I-am cerut mult aur şi mi-a dat mulţi tauri…Acum trebuie să muncesc, să mă fac văcar, să-i duc la păscut, să-i îngrijesc, nu o să mai am timp de meciuri la TV  şi bere la pet.

-Dar ce, credeai că eu doream să fiu tare-n tenis….!!!?????

MORALA: Peştişorul nu era surd, era doar SMART Atletic.

Ce am vrut să spun cu acest banc, prelucrat desigur…Că lipsa de sport, de mişcare te transformă într-o halcă de carne şi atât. Recunosc că şi eu sunt în transformare. De când am ajuns în Capitală, alimentaţia, joburile sedentare şi mediul m-au făcut să mă rotunjesc. Dacă acum 15 ani eram printre campionii de atletism din Câmpulung Muscel, astăzi sunt doar o amintire….Dar nu despre asta vreau să scriu acum, nu vreau să întristez. Aşa că am să colorez din litere, idei şi cuvinte ora mea de sport….

Ora mea de sport începe în liceu, când chiuleam de la matematică să privesc colegi mai mari jucând tenis de masă. La Colegiul Dinicu Golescu din Câmpulung Muscel, prin 2000 când eram elev de liceu erau trei mese de tenis de masă din beton. Strâmbe, bătute de ploaie, vânt şi zăpadă, găurite ca autostrada A1, erau locul nostru de pelerinaj, mai ales că în spatele lor era un zid de cărămidă care ducea la Mănăstirea Negru Vodă. Acolo am învăţat prima oară să ţin în mână o paletă de tenis de masă. Îmi aduc şi acum aminte de parcă a fost ieri când am ţinut în mână un hârb de placaj, fără coadă, cu care am reuşit să fac carieră. Plasa era făcută din cărămizi, scoase din zidul mănăstirii, zid care a ajuns în patru ani de liceu să fie mai cariat decât dantura unui fumător înrăit. Directorul ne mai ameninţa, m-a prins de câteva ori, dar nebunia de mişcare, goană după faimă în liceu era mare. Dacă la început jucam cu tot felul de ,,cartoane,, cum se numeau pe atunci paletele de tenis fără adeziv, am reuşit să învăţ tehnica efectelor şi cel mai mult mi-a plăcut să joc în chinese style. Azi, după atâta timp, când am ocazia joc tenis până la epuizare. Ultima oară s-a întâmplat în complexul de la Sulina unde am jucat cu zeci de tineri basarabeni. Îmi place să trag cu reverul, să fac scheme pe colţuri, să îmi obosesc adversarul cu serve scurte şi lungi într-un interval obositor de scurt. Cel mai tare e senzaţia când joc cu fete. Chiar dacă totul e doar o ţăcăneală, e cool de tot să tragi mingi cu reverul…Băieţii înţeleg! Cea mai mare oră de sport aş vrea să fie un spaţiun în aer liber cu mese de beton, plase de cărămidă în amintirea zilelor de liceu…Îmi aduc şi acum aminte de tehnica înţepării mingilor cu un ac pentru a pierde din presiune şi pentru  a rezista mai mult impactului multiplu cu zidul de cărămidă de pe masă. Nu pot să uit finalul glorios al mingilor de ping-pong când deveneau fumigene pe altarul sportului…Îmi e dor de sport, şi chiar dacă mai ies din când în când la o plimbare cu bicicleta, îmi lipseşte tenisul de masă, iar sâmbăta asta am de gând să RECUPEREZ TOT TIMPUL pierdut. Ne vedem acolo după ora 12:)

PROGRAMUL COMPLET AICI!

0 thoughts on “Tare-n…tenis with ping-pong balls”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *