Uncategorized

Sfarsit demn de un nou inceput-Jurnalul unui somnambul

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

In urma viziunii recente, eram bulversat. Nu-mi gaseam locul, bateam casa dintr-un capat in altul. Nici urma unei varsari de sange, asa cum fusese scris pe oglinda acum cateva zile, nici urma de Ana care disparuse fara a-si anunta plecarea. Dar de ce maini de femeie? Pana in momentul de fata eu fusesem suspectul, pana si eu eram convins de acest lucru, dar acum, nu mai stiam ce sa cred. Am asteptat ore in sir ca Ana sa apara din nou in pragul casei mele, nu a facut-o.

Era trecut de amiaza si pala de lumina rosiatica mi se prelingea pe chip. Simteam ca intreg universul se oprise pentru mine, toti si toata lumea astepta urmatoarea miscare a lui Rares. M-am ridicat din pozitia fetus care fusese un simbol al neputintei mele de-a lungul timpului si m-am indreptat catre locul ce ma bantuit de la bun inceput, apartamentul batranei. Nu eram mandru de ce urma sa fac, sa intru prin efractie in locuinta de care odinioara aveam grija. Cimentul era inspaimantator de rece, plecasem fara incaltari iar holul blocului era inghetat ca un mormant, sau era doar teama ce ma incoltii. Nu am dat importanta si ajuns in fata usii am apucat manerul si cu ajutorul umarului am fortat totul incheiandu-se cu o bufnitura ce crea ecou pe scara. Nu puteam sa dau inapoi acum. Dupa ce m-am asigurat ca usa este inchisa am inceput sa scotocesc peste tot, nu aveam nici o idee ce anume caut, dar am continuat totul in liniste. Casa era cufundata in tacere, daca imi tineam respiratia, urechile incepeau sa-mi tiuie puternic, era o tensiune uriasa. Tot mobilierul era acoperit semn ca nimeni nu locuise aici de la moartea batranei. Nu gasisem nimic, imi ramasese doar camera batranei, locul unde crima se desfasurase. Am inghitit in sec, am respirat adanc si am intrat. Primul lucru pe care l-am observat era ca nimic din camera nu era acoperit, totul era nemiscat, asa cum mi-l aminteam. Pieptanele, cartea de pe noptiera, bibelourile, absolut nimic deranjat. Pe noptiera batranei era un dosar prafuit. Inauntru parea sa fie ceva important asa ca am scotocit in speranta unui indiciu. Erau actele casei, probabil scoase la lumina de catre fiul ei, nemernicul, incearca sa puna mana pe… Poftim? Actele ma prezentau pe mine ca proprietar al acestui apartament. Femeia trecuse totul pe numele meu. Atunci de ce ar fi omorat-o o femeie, vecinul meu era singurul fiu si singurul care ar fi avut sentimente intortocheate in legatura cu apartamentul. Concentrat sa gasesc o explicatie, am auzit prea tarziu pasii ce se furisau in spatele meu. Am primit o lovitura zdravana si m-am prabusit. Era fiul bratranei, avea chipul schimonosit de furie. Fara sa apuc sa vorbesc cu el sa aplanez situatia, a inceput sa ma loveasca, dar timpul era de partea mea, timpul se opri din nou pentru mine. In timp ce barbatul ma lovea cu ura zdrobindu-mi fata de podea, o lacrima isi facu loc printre zabrelele de sange. Vocea se auzi pentru ultima oara.

“Te-am impins pana aici Rares, de aici, trebuie sa vaslesti singur. Fa cum ti-am spus, razbuna-te, se cere varsare de sange. Zaci in propria neputinta, nu esti sortit sa fi fericit decat daca duci totul la bun sfarsit, indifferent de consecinte.”

Incepusem sa simt din nou pumnii grei ai barbatului cum ma loveau, era randul meu sa iau initiativa si sa rup sirul lung al victimizarilor. Am inchis ochii pentru o clipa si apoi i-am deschis, loviturile incetara. Vecinul meu privea piezis, cazu langa patul batranei si din spatele sau aparu Ana tinand un cutit in mana si zambindu-mi. Eram coplesit de dureri, nu ii puteam intoarce zambetul. Nu stiam daca era o vedenie sau realitate, dar imaginea Anei se pierdea precum un curcubeu intre nori negri. Imi intinse o mana, cea in care tinuse cutitul, arma se mutase in mana mea, ma chema la ea. Ana fusese rodul imaginatiei mele, un sistem de protectie impotriva celeilalte personalitati negative pe care mi-o creasem. Ana inclina balanta dintre bine si rau, iar eu fusesem doar tapul ispasitor in urma lor. Era perfecta tocmai deoarece era inchipuirea mea, clona mea de sex feminin, din acest motiv ma intelegea si suferea odata cu mine. Eu fusesem faptasul crimelor, al batranei si acum al vecinului meu, iar vocea pe care o auzisem in toata aceasta saptamana de cosmar era doar rabufnirea singuratatii. Probabil ca vecinul meu a stiut totul de la bun inceput, dar nu a stiut cum sa se poarte intr-o astfel de conjunctura delicata. In urma bataii am paralizat, m-am detasat si am ales sa traiesc alaturi de Ana intr-o lume inchipuita. Am fost internat intr-un centru special si nu dus la o inchisoare. Doctorii de aici spun ca revin la viata de zi cu zi doar atunci cand cutreier noaptea pe holurile spitalelor intr-un act de somnambulism de care nu am scapat.
Singuratatea este cea mai apriga pedeapsa a omului. Daca sunt parasiti de iubire si intelegere, vor cauta fericirea in cele mai ascunse incaperi ale mintii umane.

Cosmin Lungu

Uncategorized

Jurnalul unui Somnambul continuare 2

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Continuare ziua 2

Ii urmaream ochii veninosi cum ma priveau din fata usii, astepta un raspuns, dar ce sa-i spun? Nici eu nu stiam ce se petrece cu mine, totul plutea in haos si lipsa de somn incepea sa-si spuna cuvantul.

 “Iesi afara! Iesi afara din casa mea!” i-am strigat din rasputeri incercand sa-l tin cat mai departe de casa si de mine implicit. Mi-am stalcit fata atat cat sa il sperii, apropiindu-ma de el amenintator. M-a pocnit. O data si zdravan, m-am prabusit la podea imbratisandu-mi fata cu mainile. Lovitura nu o anticipasem in ciuda faptului ca barbatul era de doua ori mai mare decat mine si ca nu infruntasem pe nimeni  niciodata. Am simtit cum timpul incetineste din nou si un huruit imi zdruncina urechile, apoi vocea…

 “O sa il lasi sa te trateze asa Rares? Cine este el sa te umileasca in propria ta casa?” vocea imi dicta sa recurg la violenta, eram singur si propriul meu stapan. In lipsa de rationament mi-am inclestat mainile in jurul piciorului sau si l-am muscat, am simtit cum dintii mei se infig si aproape se ating la capat, lasand in urma un urlet de durere.

 “Aaagghh! Jigodie!” isi smucii piciorul si ma pocni din nou, de data aceasta mai tare. “Esti nebun, nu am nici o indoiala ca esti scrantit! Ai nevoie de ajutor si il vei primii fie ca vrei fie ca nu.” Imi arunca ce parea a fi o carte de vizita, apoi schiopata pana la usa. “Sa nu indraznesti sa te arati la inmormantare!” inchise usa lasand-o sa zdruncine peretii din temelii.

 Am stat intins pe spate o vreme. Poate a fost doar adrenalina, dar momentul cand simteam sangele cum tasneste si se scurge ma facu sa ma simt in viata. Am inceput sa rad necontrolot, frenetic, m-am rasucit de cateva ori pe podea straduindu-ma sa uit de durerea loviturilor primite. M-am oprit intr-un final si mi-am intins bratele simtind la varful degetelor cartea de vizita.

“Doctor Psiholog Madelin Ana – Somnambulismul este o cauza, invata sa traiesti in echilibru –“

 Incremenisem, orice pofta de ras pierise odata cu acel mesaj: “Somnambulismul este o cauza…”. De unde stia de problema mea? Si de ce incerca sa ma ajute aruncandu-mi la inaintare acest doctor? M-am ridicat si am pus mana pe telefon dorind sa clarific lucrurile, era sansa mea sa primesc ajutor, sa vorbesc cu cineva despre problemele mele, profitam de momentul de luciditate, asta cu riscul de a-mi petrece tineretea in puscarie.  

 “Avea dreptate, esti scarntit.” Tuna vocea din nou. “Doar nu esti atat de prost sa cazi in capcana? Ia mana de pe telefon!” Am continuat sa formez numarul ignorand vocea. Eram crispat, asteptam inevitabilul, mainile imi tremurau si palmele erau transpirate tinand receptorul strans la ureche. La telefon se auzi o voce tanara, nu parea a avea mai mult de 25 de ani, surprinzator, deoarece era insasi doctorita si nu secretara. Era ocazia mea sa ma destainui, El nu facuse nicio miscare neasteptata si ma simteam pe deplin in control. Daca urma sa fiu prins, il taram si pe el dupa mine. Dupa ce am povestit pe larg ce se intampla cu mine, fata facu o pauza, apoi imi ceru adresa. Urma sa ajunga in acea dupa-amiaza aici pentru a discuta mai multe. Nu eram naiv… stiam, eram constient de conspiratie. Gandeam ca aceasta Madelin Ana era in slujba politiei, a anchetei care era in curs, iar problema mea era o dovada fundamentala pentru caz. Probabil, in aceasta dupa-amiaza voi fi incatusat, asa ca va scriu stand in cioburi, cioburile oglinzii pe care am spart-o in actul meu de nebunie. M-am cuibarit intr-un colt al holului. Nu mai imi era frig asa ca am ascuns in fundul sertarului manusile blestemate; de le vor cauta, le vor gasi. Eram in asteptarea destinului, spun asta nu pentru ca povestea mea are nevoie de mai mult dramatism, pentru ca ma simt sleit de puteri, stors de vlaga de a lupta cu mine insumi. Dupa ore si ore de chin, pleoapele mele cedeaza, la fel si mainile pe care le simt slabite, nu o data am scapat din mana creionul cu care va scriu… Nu mai aveam nimic de pierdut, mi-am inchis ochii si am cazut intr-un somn adanc. Orice ar fi facut El in acest moment era inutil si nu putea afecta situatia. Imi intinsesem mie o capcana pentru a ma descotorosi de propria persoana.

Ma numesc Rares, sunt singur, dar nu pentru mult timp… 

Lungu Cosmin Andrei

Uncategorized

Jurnalul unui somnambul by Cosmin Andrei Lungu

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Ziua 1

Sunt treaz. Este starea pe care o ador sau cel putin am invatat sa o fac de-a lungul timpului. Vedeti voi, sunt somnambul si nu cred ca se poate o forma mai concreta de a va spune. Sunt asa de cand ma stiu, de la varsta de 3 ani mai exact cand draga mea mama incepuse sa vada siluete cum traverseaza camera de oaspeti. Am ras atunci, am ras si mai tarziu, dar cu timpul pofta de ras a fost innabusita. Au trecut 24 de ani de la prima aventura nocturna si de atunci, nu a incetat sa-mi condimenteze viata.

Deschid acest jurnal cu scopul de a primi ajutor de la propria persoana. Sunt singur. Chinul noptilor este cu atat mai greu de suportat atunci cand dimineata, trebuie sa caut indicii, lucruri pe care le fac, sa nu, in timpul noptii. Initial, aceasta manifestare ar fi trebuit sa fie benigna, insa un incident recent ce s-a petrecut la mine in bloc mi-a schimbat parerea si m-a tulburat serios in ciuda indoctrinarii de natura pozitiva in legatura cu ‘situatia mea’. Doamna Georgescu ce locuieste pe palier cu mine, a fost ucisa asnoapte prin strangulare. A fost un soc deoarece o cunosteam, ba mai mult, o aveam in grija atunci cand fiul ei era in tura de noapte. Eu si fiul ei eram singurii care aveam cheile apartamentului batranei. Refuz sa cred ca sunt un criminal si mai mult, unul inconstient. Sunt obosit, dar trag cu dintii  sa nu adorm. Ziua de astazi m-a extenuat pana la refuz. Am fost la sectie pentru declaratii si amprente apoi casa a fost rasturnata cu capul in jos pentru dovezi, nu s-a gasit nimic. Starea mea de ‘automatism ambulator nocturn’ asa cum este numit de oamenii de stiinta s-a agravat.

Azi dimineata, dupa ce m-am intins ca un pui de pisica si am pus cafeaua in ibric, mi-am asezat un scaun fara spatar langa aragaz pentru a sta de veghe la cafea. Privind fix la ochiul aragazului, aflat intr-o stare pur constienta am simtit un tremur si parul de pe maini s-a ridicat precum florile de camp la venirea soarelui; vederea mi s-a incetosat si limba s-a facut ca un burete, umflandu-se si sufocandu-ma incet. Nu puteam sa ma misc, sa respir si degetele de la picioare se incolacisera incordate. Am intrat in panica, oare sufeream de vre-o boala? Ceva de care nu stiam inca? Am inceput sa ma zbat in interiorul meu disperat sa scap cu viata si o senzatie de arsura constanta imi aparu la mana dreapta. In acele momente stranii timpul nu mai avea valoare, senzatia de arsura se transforma intr-o tortura, dureri groaznice de parca cineva imi sectiona mana. Intr-o clipita m-am aruncat de pe scaun si m-am zdruncinat serios de podea. Limba, ochii bulbucati sau degetele de la picioare, toate simptomele disparusera. O privire atenta la mana mea dreapta mi-a dat fiori, cafeaua dadu-se in foc in timpul visului meu si apa fiarta imi mangaie mana pentru cateva secunde bune. Pielea imi bolboresea dar grija mea era indreptata intr-o cu totul alta directie, acest vis sau realitate imi impaienjenii mintea cu ganduri grotesti.  

Aceasta intamplare s-a produs cu o ora inainte ca politia sa-mi de-a de stire evenimentul nefericit de pe palierul meu. Ceea ce ma nelinisteste este ca senzatia pe care am avut-o pare inrudita cu senzatia de strangulare. Oare este posibil ca somnambulismnul sa fi creat o nou personalitate care sa alterneze intre bine si rau. O personalitate criminala care sa rationalizeze singura. Daca singuratatea ma impins la a atenta la siguranta celor din jurul meu, lucrurile au scapat de sub control. In toti acesti ani totul s-a rezumat la plimbari prin casa sau prin gradina blocului, spalat rufe sau spalat baia, dar niciodata, niciodata tentative criminale. Gandesc ca acel vis poate fi o departajare a propriei persoane pentru interventia celeilalte, cea cu ganduri criminale care imi ofera un indiciu, un fragment din ceea ce el poate sa faca. Poate acest nou Eu are libertate de gandire in timpul noptii, profitand de somnambulism pentru a devenii independent locomotoriu.

Sunt depasit de moment si nu stiu ce va urma; Fiul batranei ma considera suspectul principal in cazul mortii batranei, la fel si politia pana la noi dovezi. Incidentul de dimineata in urma caruia m-am ales cu o durere de spate si mana dreapta bandajata nu a facut decat sa inrautateasca situatia. Cu toate acestea sunt singur si ma aflu in fata unui razboi cu mine insumi. Singur intr-un apartament cu doua camere, lucru care probabil a sugerat mintii mele ca mai este nevoie de cineva in viata mea pentru a umple golul. Nu mi-am dorit doi Eu deoarece abia ma descurc cu unul. Este noapte si sunt treaz si asa voi ramane pana la noi vesti. Probabil de maine se va face o ancheta mai amanuntita in cazul crimei, daca voi ramane treaz pana in zori, voi evita o alta catastrofa nocturna. Este noapte… si sunt treaz.

by Cosmin Andrei Lungu