Uncategorized

DAY 4 – Sleepwalker diary

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Nu sunt un tip religios, ba mai deloc. Insa erau momente precum acestea, cand mintea mea cauta o calauza, cuiva caruia sa-i multumeasca sau cineva pe care sa-l dojeneasca. Eram singur si nimeni nu raspundea de faptele mele, nici macar eu.

Incep sa cred ca aparitia Anei de nicaieri si coincidenta bolnavicioasa in care ne aflam amandoi avea radacini divine. Singura alinare pentru mine era sa am grija de aceasta fiinta superba, pentru am sterge pacatele, urmele crimei lasate in mintea mea erau usturatoare si doar o fapta mareata ar putea curma suferinta.
Era aproape dimineata, imi plimbasem ochii in toate colturile camerei incercand sa raman treaz, incercand sa veghez asupra Anei care in ciuda actelor de violenta nocturna de care suferea, nu ezita sa-si plece capul in fata somnului. Cinci dimineata si nimic. Asteptarea ma innebunea. M-am ridicat si cu pasi marunti, m-am indreptat catre baie. Hotarasem ca un dus rece este tocmai ce imi trebuie pentru a ma tine treaz pana in zori si cu ocazia asta, sa mai omor timpul. Am dat drumul la apa si am urmarit cateva secunde cum se umple cada. Apoi am dat atentie chipului meu ravasit din oglinda. Aveam parul in toate directiile, ochii injectati si pielea alba. In ritmul asta voi devenii o leguma. Uitandu-ma fix in oglinda, reflexia mea se misca fara ca eu sa o stimulez. Eram din nou martorul unui fenomen paranormal pe care nu mi-l puteam explica. Reflexia imi vorbi:

“De ce-ai adus-o pe fata asta-n casa Rares? Nu ai constiinta destul de incarcata? Ma provoci?” imi vorbi reflexia mea incruntata, sprancenele contractandu-se intr-o grimasa hidoasa. Ma aflam din nou in postura unei duble personalitati, din nou eram nevoit sa-mi infrunt o latura care, aparent, imi punea viata in pericol.

“Am nevoie de ajutor..” i-am spus pe un ton soptit, prelungind momentul de liniste.
“Avem nevoie de ajutor, acum nu suntem singuri.” Am incercat sa-mi induplec jumatatea macabra ce-mi bantuia mintea.

“Tu ai nevoie de ajutor, eu nu am nevoie decat de tine Rares, doar impreuna ne putem razbuna.” mi-am urmarit buzele rostind totul pana la ultimul cuvant. Atat de diabolic, demonica este vocea din launtrul meu.

“Esti nociv!” am rabufnit inclestandu-mi mainile in jurul chiuvetei.

“Nociv spui? Am sa te invat ce inseamna consecintele cuvintelor tale!” acestea au fost ultimele cuvinte auzite inaintea terorii. Mi-am vazut corpul smucit intr-o secunda si capul cum se adanceste in cada plina cu apa, pana ce fruntea lovii puntea de fonta. Nu am fost constient nici inainte, avand in vedere ca vorbeam cu mine insumi in oglinda din baie, dar acea lovitura imi imprastie intreaga ratiune. Gandurile mele pluteau in acele momente, nu realizam ca ma aflam intr-un process de innec rapid si chinuitor. M-am zbatut. Mainile formau o priza pe marginea cazii incercand sa-mi extrag capul din ghearele innecului, dar nu puteam. Ceva mai puternic avea alte planuri pentru mine. Vedeam cum bulele de aer, ultimele mele suflari se risipeau… imi simteam plamanii goi, zbuciumul era zadarnic. Nu era prima data cand ‘jumatatea mea’ ma biruia in acest joc involburat, ce de cateva zile, il numeam viata. Imi acceptasem destinul… ma lasasem prada mie, propriei minti bolnave, urma sa ma sinucid, ma aflam pe pragul dinaintea portii raiului, eram imbiat de valsul ingerilor cu mantie alb galbuie, pluteam… probabil, dadusem ochii peste cap. Vorbesc de acele momente fundamentale dinaintea mortii, acele secunde in care lasi destinul sa-ti aleaga calea si nu te mai zbati zadarnic, simti ca nu mai depinde de tine, ci de puterea divina spre care ai tai batrani de indemnasera sa pasesti de mic, de mic copil…
O mana scaparand raze insorite imi impinse figura scaldand totul intr-o baie de lumina, fie el raiul, fie el iadul. M-am trezit din nou la fundul cazii. Simteam stransoarea mai usoara… moartea mai avea de asteptat, eram inca in viata. Simteam cum prin vene imi curge sange nou, viata din nou! Am strans din dinti si mi-am smuls teasta din ghearele aceluiasi destin al asfixierii precum si draga mea batrana suferise. Dovedisem din nou, ca eram stapan al propriilor ganduri, ca timpul nu-mi venise si imi era inca strain. Acea gura de aer inspirata dupa ‘eliberare’, a fost divina, mi-am rezervat cateva momente ingenuncheat in fata cazii pentru a-mi recupera linistea.
Auzeam lovituri zdravene in perete dinspre camera unde dormea Ana. Erau lovituri de pumni, lovituri ce ma speriau, ma inspaimantau.
Nu mai sunt singur si nu mai imi este teama. Rares ma numesc si dragostea imi este in pericol… ma cheama.

By Lungu Cosmin Andrei