Divertisment

Winnie de pluș revine pe marile ecrane și te va teleporta în copilărie

Our Score
Our Reader Score
[Total: 1 Average: 5]

Prin ’97, Winnie pleca în căutarea lui Christopher Robin iar în 2018 aventura continuă. Mulți dintre voi au crescut cu desenele bune și când zic bune mă refer la Disney, Pixar, Cartoon Network ( și rămân la părerea ca multe nici nu ar trebui să fie traduse) dar să revenim….la începutul anilor 2000 ursulețul Winnie a fost cel care mă ajuta să-l adorm pe verișorul meu și uneori și pe mine. Prin 2011, o fostă prietenă mi-a reamintit cât de simpatic este Winnie iar acum în 2018 am reușit să mă bucur ca un copil de un film cu Winnie de Pluș și prietenii lui dar să mă și bucur de un mesaj pe care filmul reușește să îl transmită. Și un aspect de luat în considerare este că nu avem înjurături, scene erotice sau violență, încadrându-l lejer la un film de familie și pentru familie.

Povestea este la prima vedere simplă – Filmul ne prezintă pe scurt copilăria lui Christopher Robin până când ajunge un adult concentrat pe carieră și familie ce se reîntâlnește cu Winnie de Pluș, vechiul companion din copilărie, ce-l roagă să-l ajute să-și găsească prietenii din Pădurea celor 100 de acri dar în același timp Christopher Robin (Ewan McGregor ) se regăsește dar își și restabilește prioritățile.

 

Mai multe detalii găsiți pe canalul nostru de youtube în primul nostru vlog.

Later edit – din motive tehnice mare parte din filmare s-a pierdut în momentul în care aparatura a suferit un accident. dar promitem să ne revanșăm cu recenziile viitoare.

Articol scris de Isabela Petcu și Lucian Dinu

Divertisment

Mega blockbuster cu cei mai mici super-eroi – Omul Furnică și Viespea

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Atențiune, atențiune! Toți fanii Marvel sunt poftiți la cinema.

Am fost la film dintr-un singur motiv. Eram super curios să aflu ce făceau Omul Furnică și Viespea în timp ce toți ceilalți super-eroi se luptau cu Thanos. Și am avut parte de o aventură uriașă.

Filmul este scuza perfectă ca persoanele minione să exprime că esențele tari se țin în sticluțe mici.

Imediat cum a început filmul am realizat că este partea a doua și că Scott plătește pentru aventura sa din Căpitanul America – Războiul Civil. Ulterior m-am bucurat să aflu de foarte multe moduri de a te distra când ești acasă  dar și că dr Hank Pym este jucat magistral de Michael Douglas.

Marvel ne-a obișnuit cu răsturnările de situație și să avem mai mulți super-eroi lucrând împreună dar parcă iese la rampă Viespea (Evangeline Lilly) ce omogenizează povestea

Marvel Studios ANT-MAN AND THE WASP..L to R: The Wasp/Hope van Dyne (Evangeline Lilly) and Ant-Man/Scott Lang (Paul Rudd) ..Photo: Ben Rothstein..©Marvel Studios 2018

și ne prezintă un erou calculat, pe când Scott (Paul Rudd) ne prezintă un tată ce are o relație puternică cu copilul său.Am râs, m-am distrat, m-am bucurat de călătorie și acum râvnesc la colecția de mașini.

Marvel Studios ANT-MAN AND THE WASP..Photo: Film Frame..©Marvel Studios 2018

Dar cel mai important știai că nu trebuie să ai super puteri ca să devii erou ?

Spoiler 1 Michelle Pfeiffer apare în film și aduce un plus valoare

Spoiler 2 Vei afla informații ce fac legătura cu Răzbunătorii și Războiul Infinitului.

 

Aici se poate observa cum Robert urmează să fie lovit de un Nokia 3310, care spre norocul lui a fost micșorat exact la timp.

Divertisment, Tineri

Am vazut Lara Croft la IMAX si a fost…Epic! Si asta e doar inceputul

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Scriu aceste randuri imediat dupa vizionarea proiectiei oferite de RanEvents in IMAX Afi Cotroceni si sunt in stare de soc. Pe scurt, cred ca este “de vina” experienta IMAX pentru ca mi-a proiectat-o pe Alicia atat de aproape de mine, atat de reala, atat de…tangibila. Nu stiu ce mi-au pus in suc sau ce ochelari mi-au dat la vizionare 🙂

Dar sa intram in subiect fara spoilere, evident.  Alicia Vikander este Lara Croft! Chiar daca nu stii seria sau jocul trebuie sa vezi acest film (neaparat in IMAX 3D) fiindca are de toate: actiune, mister, rasturnari de situatie, grafica impecabila, totul tesut intr-o poveste epica. Din punctul meu de vedere, cel mai important lucru este lectia de viata despre ce inseamna sa-ti iubesti familia si cat de importanta este intuitia dincolo de ce spune sau nu lumea din jurul tau.

Am fost impresionat de modul in care Alicia a reusit sa se dedubleze, sa iasa din zona de confort si sa se transforme intr-un ,,Indiana Jones” cu sex-appeal. Ca sa nu mai spun ca sunt scene in care tipetele ei dinamice amintesc de Sharapova. Cum spuneam, filmul chiar merita atentia voastra.

Nu stiu la voi, dar pentru mine TOMB RAIDER ruleaza in cinema inca de ieri si asta este doar INCEPUTUL!

Continue reading “Am vazut Lara Croft la IMAX si a fost…Epic! Si asta e doar inceputul”

Divertisment, Social

Starbucks vine cu arome fresh in Baneasa Shopping City

Our Score
Our Reader Score
[Total: 1 Average: 5]

Starbucks, cea mai populară marcă de cafea din lume, a redeschis  cafeneaua din Băneasa Shopping City, București, într-un spațiu cu design modern și natural. Fiecare cafenea are o poveste unică, Starbucks întâmpinându-și clienții cu simplitate, eleganță și căldură într-un nou decor, cu multe detalii din lemn, sticlă, metal, caracteristici deja consacrate ale design-ului cafenelelor Starbucks.

Peisaje extinse decorează pereții cafenelei, evocând în tușe de culoare etapele dezvoltării cafelei, atenția cu care cultivatorii de cafea dau viață boabelor culese din copacii Coffea Arrabica, cât și peisaje mirifice, naturale, toate având rolul să recreeze cadrul în care regăsim plantațiile de cafea.

Continue reading “Starbucks vine cu arome fresh in Baneasa Shopping City”

Divertisment, Tineri

THOR Ragnarok a spulberat box-office-ul inca de la premiera din cinema

Our Score
Our Reader Score
[Total: 1 Average: 5]

„Thor: Ragnarok” – a treia parte a celebrei francize din Universul Cinematografic Marvel – a înregistrat încasări impresionante de aproape 2,350,000 RON în weekendul de lansare în România. Astfel, a treia parte a francizei dedicate Zeului Tunetului a devenit şi filmul Marvel cu cel mai bun opening weekend din ţara noastră.

Filmul „Thor: Ragnarok” este distribuit de Forum Film România este disponibil în cinematografele din toată țara, în format 3D, IMAX 3D, 4DX 3D şi Dolby Atmos.

Conform HollywoodReporter.com, pe plan internaţional, „Thor: Ragnarok” se situează înaintea unor titluri precum „Gardienii Galaxiei Vol. 2” și „Doctor Strange”. În multe regiuni, precum Coreea de Sud (15,5 milioane $), Australia (8,4 milioane $) și Brazilia (8,3 milioane $), filmul a avut cel mai mare record de box-office în luna octombrie.

Continue reading “THOR Ragnarok a spulberat box-office-ul inca de la premiera din cinema”

Uncategorized

De ziua ei, ai grija sa se simta ca un VIP la Cinema CITY

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]
Our Score

© Mihnea Ratte

 

In ultimele luni, bucureştenii aleg în număr tot mai mare să petreacă evenimentele speciale la cinema VIP de la Cinema City. Pe lângă experienţa completă de cină şi film, ultra all inclusive, de care are parte orice spectator în sălile VIP, aceştia s-au bucurat şi de preparate culinare realizate în faţa lor: hamburger cu carne de vită servit cu o varietate de garnituri şi sosuri, precum şi un desert în culorile iubirii – Vanilla Cream Streusel. 

© Mihnea Ratte

Continue reading “De ziua ei, ai grija sa se simta ca un VIP la Cinema CITY”

Uncategorized

Emma Watson – sau povestea unei printese Disney, emotii de primavara

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Our Score

48aec172978e90d195fe8aba2102e54c

Inteligentă, independentă şi cu o eleganţă aparte, actriţa britanică Emma Watson revine pe marile ecrane pe 17 martie 2017, în rolul lui Belle, într-o reinterpretare live-action a poveştii clasice Disney: „Frumoasa şi Bestia”.

15994521_1441496889223650_4063458475004977850_o

Când au început să-i caute pe actorii care să aducă la viaţă îndrăgitele personaje din „Frumoasa şi Bestia”, realizatorii au trasat o hartă a lumii filmului, televiziunii, muzicii şi a teatrului pentru a-i găsi pe cei mai potriviţi oameni pentru fiecare rol. Emma Watson a fost prima care s-a alăturat producţiei, în rolul lui Belle, fata puternică şi isteaţă, care tânjeşte după aventură.

Continue reading “Emma Watson – sau povestea unei printese Disney, emotii de primavara”

Uncategorized

Pentru ca muzica e o poveste in sine – Celine Dion si Beauty and the Beast

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]
Our Score

Va mai aduceti aminte? Piesa asta, atunci cand o pornesti pe tel, ipod, laptop, orice device, opreste timpul in loc. Cel putin cu mine are efectul asta…

Céline Dion – câștigătoare a cinci premii Grammy și una dintre cele mai bine vândute artiste – va interpreta o melodie nouă, „How Does A Moment Last Forever”, care va fi inclusă pe coloana sonoră a filmului live-action „FRUMOASA ȘI BESTIA”.

15994521_1441496889223650_4063458475004977850_o

Scrisă de compozitorul Alan Menken, câștigător de opt ori al premiului Oscar („The Little Mermaid”, „Aladdin”) și de Tim Rice, laureat al trei premii Oscar („The Lion King”, „Evita”), piesa „How Does A Moment Last Forever” este o baladă emoționantă despre păstrarea momentelor prețioase ale vieții. 

Continue reading “Pentru ca muzica e o poveste in sine – Celine Dion si Beauty and the Beast”

Uncategorized

Craciunul poate fi magic daca stii sa faci gesturi inspirate ambalate in cadouri

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Our Score

Sunt barbat si stiu ca mereu sunt pus in dificultate cand vine vorba sa aleg cadourile potrivite de Craciun sau alte ocazii speciale. Si daca mai sunt barbati in situatia mea, am o veste interesanta.

p_20161210_140051_p

PANDORA are o colectie speciala de iarna si pentru sarbatorile de Craciun, asa ca daca vrei sa mergi la sigur incearca PANDORA. O sa iti dau cateva argumente incontestabile. Si daca ai rabdare, am si cateva sugestii de cadouri din partea lor pentru noi si nu numai. Stati aproape!

Continue reading “Craciunul poate fi magic daca stii sa faci gesturi inspirate ambalate in cadouri”

Uncategorized

ROGUE ONE – STAR WARS – Pentru ca asa s-a nascut legenda unor galaxii, din speranta

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Our Score

star-wars-rogue-one-3

Sursa Foto: Collider

Nu e bine sa faci rau si nu e rau sa faci si bine” – Nu e un citat din film, dar e una dintre ideile care creioneaza tangential un scenariu care vorbeste mai putin despre personaje iconice, daca stam sa ne gandim la prezenta si durata lor in film – Darth Vader, R2-D2, 3CPO si alte surprize si se concentreaza mai mult pe povestea din spatele povestii, unde focusul e aruncat asupra unor eroi anonimi, unor oameni care stiau ca nu e bine sa ucizi, sa minti dar au facut-o pentru ca erau rebeli, proscrisi, renegati, paria, ronini…

Rogue One: A Star Wars Story (Donnie Yen) Ph: Film Frame ©Lucasfilm LFL
Sursa foto:  Collider

Dar tot ei au inteles ca nu e rau sa faci si bine, doar ca acele momente in care au facut bine, sacrificiile lor au inclinat balanta unor evenimente care a schimbat si schimba si azi generatii.

1481734298donnieyenz

Acest episod, chiar daca mi-as fi dorit sa fie mai lung si sa nu inceapa brusc, (cand o sa mergeti la film o sa intelegeti de ce), a avut ceva care iese oarecum din univers dar ramane totusi acolo. Dar despre actori, actiune si efecte speciale in randurile care urmeaza!

Va avertizez ca urmeaza o calatorie stelara!

Continue reading “ROGUE ONE – STAR WARS – Pentru ca asa s-a nascut legenda unor galaxii, din speranta”