Uncategorized

Îmi e foame…de suflet…

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Îmi e foame,

Mor de foame de mor…

Nu mai simt gust pentru nimic…pentru ca totul are gust de NIMIC

Îmi e foame, dar nu Mc Chiken, de pizza, kebab,

cartofi natur cu o crustă de unt,

de supa buna de vacuta,

de pita, de cascaval, de copane de pui, de pastrama de porc

de hrana fara sens, care se transforma in carbohidrati,

fosfati, lipide, glucide…resturi…

Nu imi e foame nici macar de libertate, am destula,

am suficient de multa dar fara contur real,

doar un efect morgana distribuit perpetuu…

îmi e foame de ceva care sa acopere golul precum genuneaâ

din adancul inimii mele, din mine, din sufletul meu ravasit de ravasit…

imi e foame de acel cuvant, de acel cuvant de…nici sa mai scriu nu mai pot de foame…

matele ma ard, stomacul se topeste in zeama amara de fiere,

totul fierbe a nonsens

pentru ca ma sting din foame…de suflet…

 

BY SOMEBODY

Uncategorized

PRIMA SCENA LIPITA SI DEZLIPITA DIN NIMICUL INVELIT IN NEANTUL INERT SI VIDAT…CAPITOLUL I

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

SCENA LIPITA SI DEZLIPITA DIN NIMIC INVELIT IN NEANT INERT SI VIDAT…CAPITOLUL I

FRAME 1…

Dar eu, nimic fiind, tot ce am, am in mine

Aveti grija cum priviti in adancul vostru

Caci visele voastre se sfarama

Iar daca le calcati in picioare

 Va treziti in realitate si…doare

Dupa zeci de mii de clipe care au durat mai putin de o secunda empiric de relativa ajung in sfarsit la capitolul 1 al Romanului pe care vreau sa il scriu pana la 30 de ani – Confesiuni spre mine. Astăzi am avut o epifanie la adresa karmei şi a legilor fizicii din viaţă. Auzim cu toţii de chimie, de atomi, de molecule, dar eu cred că viaţa e ca un joc de biliard sau snooker pentru cei mai norocoşi dintre noi cărora viaţa le dă şi a doua, sau a noua şansă. La mine cred că viaţa a  fost un joc de biliard şi snooker în acelaşi timp. Să explic. În viaţă de multe ori trăim clipe contextualizate în scene precum apartament, la bucătărie cu familia, sala de curs, examen, trotuar, staţia de autobuz, ringul de dans…etc…În aceste tablouri apar oameni, persoane pe care le ştim by default gen: fraţi, părinţi, bunici, rude, dar apar şi new entry precum prieteni, iubiţi, iubite, şefi, colegi…Toţi suntem precum bilele pe o masă uriaşă de  biliar sau snooker şi totul ţine de cum reacţionăm, de cum ne mişcăm pe această tablă. În rândurile  ce vor veni tocmai despre aceste ,,ciocniri,, voi vorbi. Despre cât de  adânci sunt, cât de spontane, cum interacţionează ele şi cum schimbă schema bilelor pe tabla de joc. De exemplu cunoşti o fată, trăieşti cu ea o poveste de iubire, prima ciocnire. Dacă despărţirea de ea vine  după un an, se produce o deviere, iar ea se va ciocni de altă ,,bilă,, .Dacă ea se desparte de tine după o săptămână, tu te ciocneşti de altă ,,bilă”. Totul e relativ in jurul nostru. Totul e haotic in relatiile noastre. Modul in care decidem acum influenteaza miscarea noastra si a celorlalte bile de aici pana cand vom disparea in ,,gaurile negre,, ale Karmei. M-am gandit la  asta pentru ca stiti si voi ca la snooker, o ciocnire dintre o bila colorata si bila de joc se reia dupa o serie de reguli. Mai exact, si in viata te poti ciocni acum de o persoana iar dupa ani sa te ciocnesti din nou de ea, ca un fel de o noua sansa…sau nu…Dar sa intram in actiune…Pana acum doar am aruncat culorile, hartiile, discurile, tastele, bitii si terabitii in joc…Sa trecem la poveste, la actiune…

[……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..]

,,Eu sunt eu. Am făcut ochi şi am apărut pe lume undeva prin Decembrie…sau cum spunea Bacovia…Te uită cum ninge decembre…Poate de asta am fost si sunt un romantic incurabil. Sau poate pentru ca mama mea, scumpa mea mama a fost sensibila si romantica. Poate pentru ca si tatal meu a fost sensibil si romantic…Si de bunica nu mai zic care a avut o fata si trei baieti. Si mama mea a avut un baiat, pe mine si doua fete…Poate ca Dumnezeu asa a inceput sa deseneze viata mea…Sunt fericit ca sunt cum sunt…Romantic, sensibil, emotiv…Sau cel putin eram…Cum se spune…Toti copiii cand sunt mici sunt frumosi pentru ca sunt puri, sunt ca niste ingerasi…Nu imi aduc aminte fireste momentul nasterii mele, dar mama mea mi-a povestit ceva  pe cand aveam doi ani…M-a dus la strabunicul meu, undeva in comuna Rucar, strabunic din partea bunicului meu, pentru ca bunica s-a nascut in Ramnicu Valcea intr-o familie cu multi frati si acesta i-a spus…

TILI, băiatul ăsta o să facă cât tot neamul Pâtea şi Dărădan…Şi aceste gânduri am încercat să le duc la lumină în fiecare moment al vieţii mele….Am ajuns să fac Jurnalism, să scriu cărţi, poezii, să joc teatru, să apar în reclame, să fiu actor figurant în filmele lui Sergiu Nicolaescu, să fiu invitat la emisiuni, să fiu iubit din tot sufletul, detestat, urât, invidiat, abandonat, ca în viaţă…În viaţa asta am plâns la filme, la cărţi, am plâns iubind, am râs iubind, am râs, am invidiat, am vorbit, am ocărât, am fost OM, cu defecte şi calităţi, cu clipe şi ore, şi ani şi…Şi povestea continuă…”

[……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..]

[……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..]

,,Prima zi de grădiniţă…Am emoţii…Şi eu şi surioara mea vom face contact cu Lumea Nouă aşa cum şi Columb a descoperit America la sfârşitul secolului XIV…” Cam asa suna gandul meu…bineinteles ca l-am alertat putin cu informatii din inside-ul prezent pentru coloratura…Dar ideea s-a pastrat de nou, de insolit, de surpriza…

– Buna ziua copii. Eu sunt doamna educatoare Marilena. De astazi de la grupa mica pana cand veti fi mari la grupa mare voi fi a doua voastra mamica…

,,Nu o doream ca mămică. O doream pe mămica mea. Cred că şi surioara mea Georgiana era la fel de speriată…”

-Pentru astăzi vreau să văd ce ştiţi să desenaţi…Ce vă aduceţi aminte despre casa voastră…

,,Aveam patru ani când m-a dat mami la grădiniţă. Ştiam să scriu cu litere de tipar şi desenam de zori acasă. În  plus, mic fiind, mama când pleca la muncă şi până ajungea şi tati din schimb mă lăsa lângă un maldăr de cărţi şi reviste, iar eu, ca să fiu cuminte şi liniştit le rupeam…Dacă mă gândesc acum cred că făceam asta pentru că ştiam undeva în subconştientul meu, acolo unde lichidul din mine avea o memorie structurată precum apa, că voi lucra în presa scrisă, că voi fi jurnalist şi rupeam toate acele ziare şi reviste comuniste pentru că ştiam că eu voi schimba ceva în presă…Ideea e că pe atunci cântam la magnetofon când mă aşeza tatăl meu şi mă uitam la televizor…Poate de asta am  desenat ce am  desenat…”

-Bravo Bogdan…Vrei să le explici colegilor tăi ce ai desenat…L-am desenat pe Silviu Brucan când dă un interviu…

Atunci educatoarea a rămas mască…Într-adevăr eu desenasem un om chel care ţinea un microfon şi lucra la TVR…Îmi pare rău că nu am păstrat acel desen…Ştiu că educatoarea mea l-a arătat unei persoane dar povestea a rămas…Poate de atunci undeva era scris că voi lucra în televiziune…Mai mult, până la şase ani, când mă duceam la bunici, îl imitam pe Ceauşescu iar surioara mea aplauda şi făcea pe Elena Ceauşescu…Dar aventura mea la grădiniţă nu s-a limitat aici…La grădiniţă am cunoscut pentru prima oară fiorul unui zâmbet feminim…dar povestea în rândurile viitoare…