Atelier de Idei, Idei cu emotii, Tineri

Acasă e acolo unde îți deschide ușa …iubirea

Jurnal de Bord – Goeleta în Blugi 23.12.2023

Sursa foto: pxhere.com

S-a terminat demult competiția SuperBlog. Goeleta e iar legată în Constanța, cine știe pentru câte luni sau ani. Dar sunt acasă. Unde e acasă? Undeva în București, în Berceni unde viața are două fețe ca să-l citez pe Cabral – ,,Ori îți place, ori te temi”.

De ce simt că aici e…acasă? Nu pentru că sunt proprietar, încă nu dețin o proprietate în București. Atunci, de ce spun acasă și nu casă? Pentru că acasă e acolo unde îți deschide ușa iubirea. Să explic. Să o luăm cu începutul! Cred că sunt ani de când n-am mai fost implicat într-o relație în adevăratul sens al cuvântului. Escapade de la singurătate sau tentative de tip ,,weekend emoțional” au mai fost.

Pe unele le-am oprit eu, altele s-au oprit de la sine, altele au spus stop, ca-n viață, riști, trăiești dar mai și pierzi. Dar senzația să fii cu cineva și să te simți acasă n-am mai avut-o de ani așa cum am spus. Asta până în noiembrie 2022 când, printr-o juxtapunere de factori intrinseci și extrinseci, voluntari și involuntari am intrat în dialog cu ea. Să-i spunem R.N. de la inițialele prenumelor ei.

La început totul a decurs liniar doar la nivel de dialog, ne-am sunat, ne-am scris pe whatapp, am povestit cu video, totul se lega la nivel de comunicare dar o întâlnire offline nu apărea la orizont. Nici eu și nici ea nu se grăbea. Dar s-a făcut decembrie și ne-am întâlnit clișeic la o cafea la mall. Bine, impropriu spus cafea. Un pahar de vin că era seară când ne-am întâlnit.

Sursa foto: https://owb.ro/

Citește în continuare „Acasă e acolo unde îți deschide ușa …iubirea”

Atelier de Idei, Idei cu emotii, Social

Cum să-ți creezi propriile tablouri pentru a aduce un strop de originalitate în locuința ta

Dacă vrei să decorezi casa ta într-un mod original și personalizat, tablourile personalizate sunt o opțiune excelentă. Acestea permit să îți expui creativitatea și personalitatea prin intermediul artei, transformând orice încăpere într-un spațiu unic și plin de viață. În acest articol, vom explora 6 idei originale de tablouri personalizate pentru a decora casa ta într-un mod unic și inovator.

Citește în continuare „Cum să-ți creezi propriile tablouri pentru a aduce un strop de originalitate în locuința ta”

Atelier de Idei, Social

Ella Rosu: Noi nu facem mobila. Noi imbracam sufletul in forme de mobilier

In momentele din zi cand am timp sa stau pe feed-ul de Facebook mai descopar si lucruri interesante. Si asa am gasit pagina MobKraft, unde sunt sute de poze cu diferite design-uri de mobilier casnic dar si pentru segmentul office. Mi-a placut una dintre postarile de pe pagina pe care o las aici si am vrut sa descopar omul din spatele proiectului. Asa am aflat de…Ella Rosu. Dar sa citim mai intai randurile scrise de ea si apoi vom pleca intr-un intermezzo.

Pentru a minimaliza contactul fizic, pentru a ne proteja reciproc, am dezvoltat activitatea de proiectare in mediul online. Acum veti putea urmari confortabil de acasa pasii facuti in proiectarea mobilierului dorit, totul in stransa legatura cu colegii nostri din proiectare, a caror date de contact le gasiti atat in pagina cat si in mesajele de intampinare. Multumim tuturor clientilor nostri, care chiar si in aceste vremuri, ne crediteaza cu increderea lor.Keep safe, keep living.

 

Citește în continuare „Ella Rosu: Noi nu facem mobila. Noi imbracam sufletul in forme de mobilier”

Atelier de Idei, Social

La cine sa apelez cand vreau sa ma mut?

Cand vrei sa te muti intr-o noua locuinta, pe langa faptul ca ai un mare stres pana gasesti ce iti place, te mai gandesti si la faptul ca trebuie sa transporti o multime de lucruri, de la haine, pana la mobila si electrocasnice mari. Chiar daca ai cautat transport mobila si ti-a luat putin timp sa o instalezi, chiar daca ai reusit sa gasesti mobilier ieftin online, sa gasesti preturi bune la mobilierul tau de bucatarie sau dormitor, asa nu inseamna ca nu trebuie sa ai grija cand te muti?

Citește în continuare „La cine sa apelez cand vreau sa ma mut?”

Atelier de Idei, Social

Cum ar trebui transportat mobilierul ca sa iti gasesti echilibru in noua casa

Sunt la 5 km de localitatea Baia de Arama, sunt chiar sub cizma nemiloasa a karmei si ma asteapta un drum sinuos si plin de aventuri. Am ajuns in fata unui Bungalow de tip postmodern cu usi de garaj indestructibile. Garajul era deschis si inauntru am vazut, langa masina parcata, un Jaguar din 1990 un scaun rotativ de birou.

In timp ce priveam la masina, garaj si scaun, s-a apropiat de mine un EL. Era un om prezentabil, elegant, in jur de 55 de ani, cu par grizonat, ochelari cu rama aurita, foarte elegant, cu un costum impecabil, cu o croiala cu dungi delicate si albe, purtat peste o camasa alba ca spuma laptelui. Ce mi-a atras atentia a fost gestul cu care si-a aprins tigara… Si m-a rugat tacticos daca stiu o firma de transport mobila care poate sa-i trasporte piesele de lemn de colectie in siguranta. M-a intrigat solicitarea lui desi, intamplarea face ca eu tocmai ma intorceam de la o negociere cu o companie care avea in portofoliu un site care se ocupa de transport mobila Bucuresti. Si…am inceput sa-i povestesc.

Citește în continuare „Cum ar trebui transportat mobilierul ca sa iti gasesti echilibru in noua casa”

Atelier de Idei

Am transformat casa parinteasca intr-un loc in care se poate locui cu parchetul triplu stratificat si ceva amenajari interioare

De cand am mostenit o casa parinteasca am incercat sa imi pun in aplicare toate ideile legate de amenajari interioare. Casa nu e prea mare, ce e drept, dar e foarte ofertanta la capitolul amenajare. Camerele sunt mari, holurile sunt destul de largi asa ca se pot face foarte multe lucruri. Primul lucru pe care l-am facut dupa ce am mostenit-o a fost sa-i schimb parchetul. Vechiul parchet era stricat, era si umflat, murdar, in unele locuri lipsea. Pentru ca era o suprafata mare am zis sa montez un parchet triplu stratificat. L-am ales pe acesta pentru ca era mai usor de fixat decat cel masiv, arata si mai bine, era mai stabil dimensional datorita celui de-al treilea strat.

Citește în continuare „Am transformat casa parinteasca intr-un loc in care se poate locui cu parchetul triplu stratificat si ceva amenajari interioare”