Uncategorized

Vasile MARDARE, Povestea continua…

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Au fost primăvareri de copil fără frică

În jocuri şi-n vise şi albe poveşti

Când lumea era doar frumoasă şi mică

Şi nu te grăbea ca să creşti.

 

Azi ninge şi iarna e rece şi tristă

Pe faţa mea viaţa îşi sapă un drum

Am strâns amintiri de-o viaţă-n batistă

O viaţă trecând ca un fum.

(Vasile Mardare, Anotimpuri)

 30 de ani de muzică folk, albume, spectacole! O viaţă pe care Vasile Mardare o trăieşte prin intermediul muzicii folk, transmiţând-o mai departe generaţiilor întregi care au îndrăgit chitara. Cu ocazia venirii primăverii vă oferim drept Mărţişor un interviu cu Vasile Mardare. Totodată, vă invităm să achiziţionaţi ultimul album al lui V. Mardare apărut în acest an “Eu şi prietenul meu 2…Povestea continuă”. Dacă aveţi ocazia de a ajunge la un concert al lui Vasile Mardare, nu ezitaţi să vă rezervaţi un loc. Pentru că sensibilitatea, profesionalismul, dăruinţa nu dispar vreodată. Povestea continuă. O primăvară frumoasă şi plină de realizări!

 – Bună ziua, vă mulţumesc pentru bunăvoinţa de a-mi oferi acest interviu. Vă cer scuze dacă voi da dovadă de stângăcie în formularea întrebărilor. Având în vedere faptul că primăvara se aproprie, vă propun ca acest interviu să fie un mărţişor pentru doamnele şi domnişoarele care îl vor citi. Pentru început, vă rog să-mi spuneţi ce reprezintă pentru dumneavoastră Femeia?

Ca să nu spun cuvinte mari, deşi merită, femeia pentru mine este şi va fi simbolul umanităţii.

– Ce admiraţi la o femeie? Dacă-mi permiteţi, ce nu ar trebui să facă femeia pentru a nu-şi pierde strălucirea?

În primul rând admir prezenţa de spirit în anumite situaţii. Ca să nu-şi piardă strălucirea ar trebui să nu-şi piardă zâmbetul. O femeie tristă, deşi, uneori străluceşte şi-atunci, pare o femeie ştearsă. Poetul Adrian Păunescu scria “Îmi place mai mult când eşti tristă”…

– Ce înseamnă pentru dumneavoastră zilele de 1 şi 8 martie? Povestiţi-mi, vă rog, despre o experienţă care v-a marcat până în acest moment referitoare la aceste sărbători.

În fiecare an sunt marcat de aceste sărbători. Am o familie grozavă, soţia mea îmi este alături mereu, aşa că şi eu, în fiecare an mă bucur alături de ea de aceste sărbători. Cea mai frumoasă experienţă a fost când fetiţa mea, la 5 ani a acceptat să vină în studio şi să imprime vocea pentru un cântec de 8 martie.

– Ce loc ocupă Femeia în cântecele dumneavoastră?

Primul.

– Care sunt avantajele şi obstacolele cu care v-aţi confruntat din momentul în care aţi început să cântaţi? Ce înseamnă pentru dumneavoastră muzica folk?

Avantaje nu sunt decât unul. Ai mulţi prieteni şi cunoşti foarte mulţi oameni adevăraţi. Obstacole sunt cu duiumul. În primul rând partea financiară. Fără bani nu poţi rezista pe piaţa muzicală. Pentru un disc plăteşti mulţi bani. Şi asta deoarece la noi nu avem producători adevăraţi. Avem numai escroci, care te mint, plăteşti tu tot şi la urmă te alegi cu nimic. Mă refer aici în special la muzica folk. Muzica folk pentru mine e viaţă. Aşa ştiu eu să trăiesc. Este muzica pe care eu o consider cea mai la îndemână pentru a deveni mai înţelept, mai bun.

Care sunt planurile dumneavoastră de viitor? Ce doriţi să faceţi în următoarea perioadă?

Anul acesta se împlinesc 30 de ani de când am urcat prima dată pe o scenă în calitate de folkist. Aşa că, m-am gândit la un mare spectacol cu invitaţi de toate nivelurile din folk şi cred că voi scoate şi un best of care să cuprindă cele mai îndrăgite piese ale mele. Ce-o mai fi om mai vedea:)

 – Care au fost persoanele care au contribuit cel mai mult la dezvoltarea dumneavoastră personală și profesională? Car au fost Mentorii care v-au “identificat” şi “modelat” talentul?

Sunt mai multe persoane. Vasile Şeicaru, Cristian Buică, Hruşcă… dar cel mai mult a crezut în mine Adrian Păunescu.

 – Ce alte pasiuni vă caracterizează?

Pescuitul, filmul, sunetul…

 – Dacă ar fi să alegeţi un cântec, un cuvânt sau o carte care să vă caracterizeze, ce aţi alege?

Un cuvânt: OM.

 – Vă mulţumesc frumos pentru timpul oferit. Vă doresc să aveţi parte în continuare de împliniri în fiecare seară de folk. Vă mulţumesc pentru faptul că aveţi grijă ca Ştefania IACOB să strălucească la cel mai înalt nivel!

Şi eu vă mulţumesc şi vă doresc un an mai bun şi vouă şi cititorilor!

PS: Aş mai avea un mesaj pentru cititori. Veniţi la spectacolele de folk! Folkul n-a făcut rău nimănui!

Interviu realizat de Adrian-Vladimir COSTEA

Uncategorized

Un martisor in blugi pentru 1 Martie!

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Teoretic, sau cel putin din punct de vedere calendaristic astazi a inceput primavara. Din pacate mai avem de trecut peste cele 9 cojoace ale iernii, iar  dovada o simtiti si voi prin urmele de gheata lasate pe termometrul de afara.

Dar pentru ca primavara trebuie sa vina din noi in primul rand, urez tuturor domnisoarelor, doamnelor, elevelor, studentelor si tuturor cititoarelor de presainblugi o primavara plina de iubire, caldura si multe clipe spontane si fascinante pentru ca Primavara inseamna mai mult decat Soare afara si cer senin. E inceputul unei noi aventuri cu viata insasi! Sa traim liberi si sa respiram iubirea prin toti porii…

P.S.:  Si in continuare un martisor muzical plus multe martisoare handmade facute cu dragoste…


Uncategorized

Păzea! Vine marea Kitsch-uială…

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

kitch_mixNici nu s-a uscat bine Soarele Capitalei de atâta zăpadă, nici nu s-a şters pe mâini cerul Bucureştiului Veneţian de atâta ploaie, nici nu s-au curăţat bine maşinile scumpe din sectorul 6 de către compania de ridicat autovehicule că deja au apărut din bălţile jegoase de pe marginea carosabilului tot felul de tarabe pline cu kitsch-uri made în Kina.

Nu degeaba avem un sondaj despre Valentine,s Day. M-am săturat de această societate post-fordistă. Demult, un prieten îmi povestea, numele lui Bogdan Gavrilă, că Ford, după ce a reuşit să pună în aplicare prima linie de producţie de masă de maşini a zis atunci: “Azi, chiar s-a schimbat lumea!“…Omul avea dreptate!

Suntem toţi o adunătură de căpăţânoşi, sau cel puţin unii dintre noi, care dau buzna la solduri în magazine şi care se reped la bling-bling-uri şi tot feluri de porcării made Kina doar pentru că vine Valentine,s Day, Mărţişor, 8 martie…etc…etc…etc..img7947

Aşa cum ideea de Moş Crăciun a fost inventată în America ca şi ideea de iepuraş ca să cumpere prostimea prostioare şi cadouri, tot aşa a apărut şi Valentine,s Day…

Nu ştiu voi dar eu m-am săturat de asocierile astea comerciale. Acum, până în martie – mai, voi avea neşansa să fac drift-uri cu picioarele pe lângă tot felul de papiţoaie, inimoare de culoarea rozului cocălăresc, fluturaş cu ştrasuri şi alte etc…etc…etc…

Să înţeleg că dacă eşti bărbat şi te îmbeţi ca un porc şi îţi loveşti partenera 362 de zile pe an, iar de Crăciun, Valentine,s şi Mărţişor îi cumperi o sfoară cu o inimoară asta te şterge de dscf0035toate mizeriile sau cum că nu pricep:-??

Îţi iubeşti cumva mama numai o zi pe an, iar în rest uiţi că o ai în telefon sau cum:-??

Ai nevoie de o zi a iubirii să spui TE IUBESC?? Pe bune cum!? Poate că am fost şi eu odată un puşti limitat mental da pe atunci nu exista internetul de azi şi telefoanele de azi, semn că societatea ar trebui să evolueze…TEORETIC!

Nu mă înţelegeţi greşit, nu am nimic cu darurile, cu iubirea, cu Crăciunul ci doar DETEST Kitsch-uiala…ATÂT!

Părerea mea… Bogdan DĂRĂDAN