Uncategorized

DAY 4 PART TWO…

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Experienta traita la limita dintre viata si moarte fusese pentru mine una revelatorie, descoperisem ca o cauza fundamentala a existentei celei de-a doua personalitati era singuratatea. Fusesem singur foarte mult timp, iar acest lucru imi afecta ratiunea corecta in relatie cu oamenii si cu mine insumi. Acele batai puternice in perete erau impulsurile din exterior ce ma conectara din nou cu realitatea, ce imi salvara viata. Mi-am recapatat suflul dupa efotul depus de a-mi tine respiratia, apoi am fugit in camera pentru a vedea ce provoca acele sunete. Ana statea in pozitie de sezut in camasa alba de noapte cu capul semi-plecat si cu mainile atarnandu-i pe langa corp lovindu-se barbar cu capul de zid. Era una din acele crize, era exact asa cum imi povestise, infiorator. Isi dadea ochii peste cap si gemea de durere la fiecare lovitura. Nu aveam voie sa o trezesc, doar sa incerc sa o calmez. Am indepartat-o de zid si am tinut-o strans in brate pentru a-i linistii pornirile, era precum o forma avansata de sevraj. S-a zbatut o vreme, apoi geamatul a disparut iar muschii mainilor nu se mai contractara… adormise. Mi-a fost frica si mai mult de cat atat, mi-a fost mila sa-i dau drumul din brate. Realizam cat de mult ma atasasem de ea, poate ma pripeam dar nu intalnisem pe nimeni care sa ma inteleaga precum o facea ea. Mi-am scurs apa din parul inca leoarca si cu coltul cearceafului, i-am curatat rana de pe frunte care sangera abundent. Am ramas imbratisati pana spre amiaza, cand soarele devenise insuportabil, mi-am lasat ca printre gene sa intre putin cate putin lumina pana ce am renuntat la ‘lupta’ si mi-am ridicat capul din perna. Ana nu mai era acolo. Unde plecase? Am adormit din nou? Ma aflam in patul meu ravasit. Am cautat coltul cearceafului imbibat de sange, nu era. M-am ridicat cu greu din pat, ma durea fiecare oscior si aveam ameteli. Am ajuns in sufragerie acolo unde Ana statea cu genunchii la piept si citea cuprinsa o carte. Observasem ca rana de pe fruntea ei se evaporase, parca nu ar fi fost niciodata acolo. Cand Ana remarca faptul ca stateam in tocul usii, sarii ca arsa de pe canapea si veni sa ma sprijine.

“Esti nebun?! Tu sti in ce stare erai acum cateva ore? Unde vrei sa te duci?” se rasti la mine ingrijorata. Desigur nu intelegeam o iota din ce se intampla.

“Acum cateva ore te-am gasit lovindu-te cu capul de perete in camera, am stat cu tine pana spre dimineata cand m-a doborat somnul” i-am raspuns eu convins de evenimentele ce le relatam. M-a privit cateva secunde mirata.

“Vino cu mine Rares.” si cu mana dreapta incolacita in jurul spatelui meu, m-a condus catre baie, in fata oglinzii. Pentru o secunda am avut instinctul de a ma ferii, imi era destul de frica sa ma privesc in oglinda dupa incidentul de azi dimineata. Dar nu doream sa par mai ciudat decat ma simteam in momentul acela asa ca m-am lasat privit.

“Uita-te bine si spune-mi ce vezi?” m-a intreba Ana privindu-ma bland. Nu puteam sa-mi cred ochilor. Rana era pe fruntea mea, un crater insangerat, aveam cearcane si slabisem ingrozitor.

“Azi noapte m-am trezit deoarece te-am auzit vorbind cu cineva, iar pana sa ajung in baie te-am vazut zbatandu-te cu capul la fundul cazii. Te-am scos de acolo apoi ai lesinat.”

“Apoi m-ai intins pe pat si m-ai sters pe frunte…” am continuat eu, privind fix oglinda.

“Da… de unde stiai?” se rascolii fata.

Nu stiam ce sa-i raspund, desigur urma sa-i spun tot ce se intampla cu mine, somnambulismul devenise doar o arma impotriva mea, totul fusese un vis interpretat de mine. Ma holbam la oglinda si incercam sa descifrez cu cat mai bine posibil mesajul scris de El, un mesaj scris cu rujul Anei, un mesaj pe care doar eu puteam sa-l inteleg.

“Nevinovatia ta va fi platita!
Sangele tau curge in favoarea lui,
Amandoi vrem razbunare…”

Mesajul nu fusese scris in van, poate ca acum nu inteleg, dar ceva imi spune ca voi intelege totul cat de curand.

BY Lungu Cosmin Andrei

Uncategorized

DAY 4 – Sleepwalker diary

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Nu sunt un tip religios, ba mai deloc. Insa erau momente precum acestea, cand mintea mea cauta o calauza, cuiva caruia sa-i multumeasca sau cineva pe care sa-l dojeneasca. Eram singur si nimeni nu raspundea de faptele mele, nici macar eu.

Incep sa cred ca aparitia Anei de nicaieri si coincidenta bolnavicioasa in care ne aflam amandoi avea radacini divine. Singura alinare pentru mine era sa am grija de aceasta fiinta superba, pentru am sterge pacatele, urmele crimei lasate in mintea mea erau usturatoare si doar o fapta mareata ar putea curma suferinta.
Era aproape dimineata, imi plimbasem ochii in toate colturile camerei incercand sa raman treaz, incercand sa veghez asupra Anei care in ciuda actelor de violenta nocturna de care suferea, nu ezita sa-si plece capul in fata somnului. Cinci dimineata si nimic. Asteptarea ma innebunea. M-am ridicat si cu pasi marunti, m-am indreptat catre baie. Hotarasem ca un dus rece este tocmai ce imi trebuie pentru a ma tine treaz pana in zori si cu ocazia asta, sa mai omor timpul. Am dat drumul la apa si am urmarit cateva secunde cum se umple cada. Apoi am dat atentie chipului meu ravasit din oglinda. Aveam parul in toate directiile, ochii injectati si pielea alba. In ritmul asta voi devenii o leguma. Uitandu-ma fix in oglinda, reflexia mea se misca fara ca eu sa o stimulez. Eram din nou martorul unui fenomen paranormal pe care nu mi-l puteam explica. Reflexia imi vorbi:

“De ce-ai adus-o pe fata asta-n casa Rares? Nu ai constiinta destul de incarcata? Ma provoci?” imi vorbi reflexia mea incruntata, sprancenele contractandu-se intr-o grimasa hidoasa. Ma aflam din nou in postura unei duble personalitati, din nou eram nevoit sa-mi infrunt o latura care, aparent, imi punea viata in pericol.

“Am nevoie de ajutor..” i-am spus pe un ton soptit, prelungind momentul de liniste.
“Avem nevoie de ajutor, acum nu suntem singuri.” Am incercat sa-mi induplec jumatatea macabra ce-mi bantuia mintea.

“Tu ai nevoie de ajutor, eu nu am nevoie decat de tine Rares, doar impreuna ne putem razbuna.” mi-am urmarit buzele rostind totul pana la ultimul cuvant. Atat de diabolic, demonica este vocea din launtrul meu.

“Esti nociv!” am rabufnit inclestandu-mi mainile in jurul chiuvetei.

“Nociv spui? Am sa te invat ce inseamna consecintele cuvintelor tale!” acestea au fost ultimele cuvinte auzite inaintea terorii. Mi-am vazut corpul smucit intr-o secunda si capul cum se adanceste in cada plina cu apa, pana ce fruntea lovii puntea de fonta. Nu am fost constient nici inainte, avand in vedere ca vorbeam cu mine insumi in oglinda din baie, dar acea lovitura imi imprastie intreaga ratiune. Gandurile mele pluteau in acele momente, nu realizam ca ma aflam intr-un process de innec rapid si chinuitor. M-am zbatut. Mainile formau o priza pe marginea cazii incercand sa-mi extrag capul din ghearele innecului, dar nu puteam. Ceva mai puternic avea alte planuri pentru mine. Vedeam cum bulele de aer, ultimele mele suflari se risipeau… imi simteam plamanii goi, zbuciumul era zadarnic. Nu era prima data cand ‘jumatatea mea’ ma biruia in acest joc involburat, ce de cateva zile, il numeam viata. Imi acceptasem destinul… ma lasasem prada mie, propriei minti bolnave, urma sa ma sinucid, ma aflam pe pragul dinaintea portii raiului, eram imbiat de valsul ingerilor cu mantie alb galbuie, pluteam… probabil, dadusem ochii peste cap. Vorbesc de acele momente fundamentale dinaintea mortii, acele secunde in care lasi destinul sa-ti aleaga calea si nu te mai zbati zadarnic, simti ca nu mai depinde de tine, ci de puterea divina spre care ai tai batrani de indemnasera sa pasesti de mic, de mic copil…
O mana scaparand raze insorite imi impinse figura scaldand totul intr-o baie de lumina, fie el raiul, fie el iadul. M-am trezit din nou la fundul cazii. Simteam stransoarea mai usoara… moartea mai avea de asteptat, eram inca in viata. Simteam cum prin vene imi curge sange nou, viata din nou! Am strans din dinti si mi-am smuls teasta din ghearele aceluiasi destin al asfixierii precum si draga mea batrana suferise. Dovedisem din nou, ca eram stapan al propriilor ganduri, ca timpul nu-mi venise si imi era inca strain. Acea gura de aer inspirata dupa ‘eliberare’, a fost divina, mi-am rezervat cateva momente ingenuncheat in fata cazii pentru a-mi recupera linistea.
Auzeam lovituri zdravene in perete dinspre camera unde dormea Ana. Erau lovituri de pumni, lovituri ce ma speriau, ma inspaimantau.
Nu mai sunt singur si nu mai imi este teama. Rares ma numesc si dragostea imi este in pericol… ma cheama.

By Lungu Cosmin Andrei