Uncategorized

MIKO CAFE – Acel sentiment, acel moment in care simti ca tu conduci un restaurant pentru o ora, pentru o clipa

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

MIKO CAFE e locul unde designul si arhitectura de inspiratie ionica, dorica si corintica se imbina excelent cu preparatele mereu proaspete. Ambient placut, linistit, MIKO CAFE a aparut ca o nevoie fireasca a clientilor din cadrul MIKO PALACE de a servi o mancare calda, un desert, un vin rafinat dupa programele de spa, fitness sau beauty.

Dar ceea ce transforma acest restaurant fusion intr-un loc special sunt oamenii. Un restaurant ar fi doar o cladire rece, o arhitectura de ziduri si oglinzi, doar oamenii, personalul MIKO dau suflet si identitate locului, iar totul pleaca din varf…

Continue reading “MIKO CAFE – Acel sentiment, acel moment in care simti ca tu conduci un restaurant pentru o ora, pentru o clipa”

Uncategorized

Elena caLANCEA: Sufletul ei, parfum pentru betie de simturi si idei

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

elena calanceaElena caLANCEA. Nu intamplator am scris numele ei asa. Elena, un suflet nobil, un suflet sensibil, nascut peste Prut, la 40 km de Chisinau, Elena a aparut pe lume intr-o zi cu gust – 23 august. Elena este o fire ca Lancea, cum ii spune si numele, pentru ca a invatat sa se caleasca singura asa cum fierul se transforma in otel, in varf de lance, a invatat sa fie puternica si sa ascunda in spatele zambetului ei de copil inocent un caracter puternic si razboinic precum Elena din Troia…

Iubeste frumosul in orice forma il gaseste, in flori, in oameni, in cladiri, in parfumuri excentrice sau exotice si in fiecare fotografie pe care o face, apasarea de buton mai transmite ceva acelui aparat de fotografiat, mai poarta cu el amprenta unui suflet adanc de emotii, ganduri, trairi si sentimente. Si asta nu e tot, e doar inceputul unei povesti parfumate…

Continue reading “Elena caLANCEA: Sufletul ei, parfum pentru betie de simturi si idei”

Uncategorized

Aventura de vis in taramul de vis al Romaniei!

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Prieteni! Calatorului ii sta bine cu drumul!

Maramures. Traditii. Manastirea Barsana. Istorie. Memorialul Durerii. Cimitirul Vesel. Mese copioase. Biserica din Sapanta-Peri. Peisaje ce iti taie respiratia. Festivalul Medieval Sighisoara. Prieteni. Veselie. Legende. Costume populare. Sate maramuresene. Jocuri. Muzica. Fotografii. Amintiri.

Durata: Ca in povesti, 3 zile si 3 nopti!

Cazare: Pensiune in localitatea Poienile Izei.

Obiective de vizitat:

– Manastirea Barsana
– Memorialul Durerii – Inchisoarea din Sighetul Marmatiei
– Cimitirul Vesel – Sapanta
– Cea mai inalta constructie din lemn din lume – Sapanta-Peri
– Festivalul Medieval Sighisoara
– Vizita sate maramuresene
– O SURPRIZA CA INTOTDEAUNA!

Plecarea: joi 24.07.2014, la ora 22.30 din fata Garii de Nord, vis-a-vis de coloane, intrarea in parc.

Intoarcerea: duminica 27.07.2014 ora 22.00 (in functie de trafic poate varia)

Pretul excursie 339 lei/persoana (transport aproximativ 1.500 km + cazare 2 nopti).

Optional la pensiune:
– 10 lei micul dejun
– 20 lei cina
UPDATE! In urma unei noi negocieri am obtinut pretul total de 50 lei pentru 3 mic dejun si 2 cine! 😀

Din pacate nu ii putem lua pe toti cei ce doresc sa mearga, locurile fiind limitate datorita cazarii. Se vor rezerva locurile in momentul platii, cu avans minim 50%.

In functie de numarul de calatori inchiriem: microbuz/miniautocar/autocar.

Plata se poate face prin transfer bancar in contul:
RO81 RNCB 0318 0076 6251 0002
Eugen Lungoci

Pentru cei ce doresc sa plateasca cash, luati legatura telefonic.

Contact:
Razvan Iuhasz 0732 338273
terra.incognita@genialii.ro

Uncategorized

Liliana Mihaela Pereanu: Viata prin fotografii captive in versuri – expuse la PARIS

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]
Liliana Mihaela Pereanu este un suflet de artist insolit, nu prin ceea ce face ci prin modul in care combina arta fotografica cu versurile clipelor de ieri, de azi, de nicaieri…Poate fi numita un artist care fotografiaza versuri si randuri din ganduri, sau un poet ce respira versuri prin fotografii instant…Nascuta pe 5 noiembrie 1984, Mihaela s-a remarcat in copilarie printr-o  sensibilitate aparte fata de literatura si poezie…A castigat o multime de premii de literatura nationale si internationale in vremea cand era o eleva a liceului de Informatica din Petrosani…A urmat apoi facultatea de Litere a Universitatii Bucuresti, sectia Comunicare si Relatii Publice, iar in prezent este mandra cu statutul de jurnalist freelancer, care isi castiga existenta scriind articole pentru presa din strainatate  din state precum Canada, Statele Unite sau Marea Britanie. Dar povestea ei de abia acum incepe sa prinda contur si nuante, ca o fotografie rara ce isi dezvaluie valoarea in solutia potrivita…
Reporter: Te-a tentat vreodata sa ai o expozitie cu fotografii inspirate din poezia cuvintelor sau sa scrii versuri privind fotografii?
Mihaela P: “Poezia cuvintelor” – suna bine, desi nu mi-a placut niciodata sa (imi) recunosc aceasta latura pe blogul personal – momentulzero. Poezii nu mai scriu demult, desi ador sa citesc cuvinte insirate armonios de catre altii. De expus am expus o singura data – in Paris. Da, stiu, suna pompos. Imi propusesem sa multumesc locului pentru ca m-a impresionat prea mult ca sa raman doar la stadiul de turist. Am felul meu de a “scrie” in fotografie. Mi-ar placea sa cred ca exista oameni care se uita si printre randuri atunci cand au in fata o “poza”. Mecanismul e invers, asadar, insa promit ca voi si scrie pornind de la o fotografie. Am de unde alege!

Reporter: Cand a inceput pasiunea ta pentru arta fotografica?

Mihaela P: Prin anul doi de facultate mi-am inlocuit pasiunea pentru desen cu cea pentru arta fotografica. Nu mai aveam timp de desen, nu mai aveam bani de materiale (viata de student!) si duceam lipsa de un hobby. Pe vremea respectiva eram cu cineva caruia ii facea placere sa fotografieze oameni si cladiri. Atat de mult mi-a placut ideea, incat am inceput sa pun bani “la ciorap” ca sa-mi pot cumpara un aparat foto. Am reusit pana la urma – dupa doi ani si-un pic, adica la primul job. Am urmat mai tarziu niste cursuri de fotografie, am inceput sa fu solicitata la diverse evenimente, m-am imprietenit cu cateva nume consacrate in arta fotografica romaneasca, si iata cum -usor, usor- am inceput sa respir prin toti porii pasiunea de a fi “pozar”. Nimic iesit din comun. Ma gandesc, totusi, ca principalul motiv pentru care iubesc atat de mult fotografia e acela ca, desi lucrurile si oamenii se schimba, imaginea captata atunci, acolo, in acel mod va ramane la fel. Am sute de exemple de fotografii care ma rascolesc doar cand ma gandesc la ele, chiar daca pe cele mai multe nu le-am imortalizat eu.

Reporter: De ce ti-ai numit blogul momentulzero?

Mihaela P: Observasem o anumita ciclicitate in viata mea: exista un punct unde trebuia sa schimb tot si s-o iau de la capat. Imi schimbam locul de munca, locuinta, partenerul de viata si – cu mici exceptii – cercul de prieteni. Am definit acest punct “momentul zero”. Apoi am inceput sa scriu despre el – farama cu farama. Iata blogul!

Reporter: Pentru ca esti o tanara artista cu blog, ai simtit vreodata ca bloggerii mai vechi au atitudini misogine la ideile sau conceptele tale despre viata si nu numai?

Mihaela P: Misoginismul, ceva mai putin simtitul misandrism, prejudecatile, vulgaritatea, snobismul… TOATE vor avea ceva de spus atata timp cat exista libertatea de exprimare. Nu conteaza canalul de comunicare. Ar trebui sa intru acum intr-o lunga descriere a efectului de turma si cum poate acesta sa inoculeze mintile orgoliosilor chiori care il imbratiseaza ca parere personala. Prefer sa-i las in pace (cu mentiunea ca suntem diferiti si-atat).

Reporter: Crezi ca ne poti impartasi cateva experiente amuzante ce au avut loc in momentulzero?

Mihaela P: Primesc ocazional mesaje de la varii indivizi pe care nu-i cunosc; isi arata aprecierea pentru cutare postare de-a mea pe blog. Ma amuza sa-i vad pe cate unii care incearca din rasputeri sa-mi afle numarul de telefon ca sa ma scoata “la cafea”. Pentru asta avea Sting o vorba de duh: “I don’t drink coffee, I drink tea, my dear”. Consider ca nu sunt cu nimic diferita de ceilalti oameni cu bloguri care izbutesc sa impresioneze intr-un fel sau altul prin ce scriu. “Blogger” – e mult spus. Ar trebui sa scriu cu regularitate, sa-mi fac ceva reclama, sa scot niste bani din asta. Pana la urma, “bloggingul” e o meserie la norma intreaga sau cu program de gravide – cum are “scribul” timp, chef si inspiratie.

Reporter:  Un mesaj pentru cititorii presainblugi

Mihaela P: Am sa ma folosesc de urmatorul cliseu: “spatiul virtual este nelimitat”. Mi-e imposibil sa cred ca dintre voi exista cineva care nu si-a lasat inca amprenta in marea de biti. Scrieti, asadar, cititi si informati-va. E la fel de vital ca aerul fie el imbacsit de smog si “senzational” – cu totii avem filtre.

Interviu realizat de Bogdan Daradan