Uncategorized

Cand pasiunea te ajuta sa intelegi lemnul, ai grija cum il protejezi

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Our Score

Viata e ca o bucata IMENSA de branza…E o realitate cruda MATURATA sau semi-maturata, dar asta realitatea e si gustoasa daca ai grija cu ce fel de ingrediente asezonezi clipele temporale si atemporale. Comunici si esti comunicat, adica se vorbeste despre tine. Ceri si primesti sau nu CANTITATEA ta in branza. Vrei si ai sau nu buletin de fan sau carte fanatik de identitate.

Intraznesti si reusesti sau nu sa gusti toate sortimentele. Nu conteaza domeniul de activitate, momentul sau persoana. Procesele raman aceleasi. Dar ajungi sa iubesti lemnul, vrei sa-l intelegi, iti construiesti o casa de lemn si uiti un lucru esential – ignifugarea

Continue reading “Cand pasiunea te ajuta sa intelegi lemnul, ai grija cum il protejezi”

Uncategorized

VIDEO: Când știi că trebuie să te oprești din FACEBOOK ? Și era să uit! Nu viralizați ASTA!

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Când știi că trebuie să te oprești ? Când trebuie să înțelegi că ajunge, că poți și altfel !? Ok, îți place berea, sau vinul roșu, sau chiar vodka cu suc de portocale, dar când știi că trebuie să te oprești ? Bei că îți place, bei să socializezi, bei de plictiseală, de stres…Dar oamenii sănătoși se opresc la TIMP… Dar alcoolicii ? Alcoolicii cum ajung alcoolici !? Nu se opresc la timp, își găsesc justificare pentru orice într-un pahar de băutură…

Dar de fumători ce-ar fi de spus ? Ei cum știu că trebuie să se oprească ? Fumează ca să scape de stresul de la birou pentru o pauză de 5 minute, pentru că e un obicei social, pentru că se relaxează, pentru că sunt atât de multe motive…Dar cum ajung să fie uciși de tutun ? Care e măsura ? Un pachet pe zi? Două ? 4 ?…

Textul ăsta nu vrea să vorbească despre fumători sau alcoolici, drogați sau… Vrea să vorbească despre un viciu atât de perfid încât NU știi când te îmbolnăvești, dar TE PRINDE…

Un OM care bea mai mult decât poate duce ajunge să i se facă rău, să nu mai vadă clar, merge pe 5-7 cărări, vorbește klingoniana altoită cu esperanto, se vede în oglindă și se trezește mahmur și cu durere de cap…

Un OM care fumează exagerat de mult îl citești după ochii galbeni, pielea pătată de scrum, unghiile gri, miros ca de ghenă…

Dar un OM care trăiește în FACEBOOK cum îl identifici ? Cum știi care e limita, cum știi când trebuie să te oprești? Am gasit asta pe yoda, cu un test psihologic legată de dependența de socializare dar cred că problema e mai deep de atât.

Una e să ai sau nu smartphone și să-ți verifici feed-urile, alta e să stai la calculator 14 ore din care 12 le stai pe facebook și vorbești cu ACEEAȘI PERSOANĂ ? Una este să faci share la tot felul de povești, să-ți schimbi poza de profil, de timeline, alta e să-ți alungi copilul din casă pentru că ți-a cerut de mâncare, sau un zâmbet, o vorbă BUNĂ?

Scriam într-o zi despre asta pe facebook… 

Poate că și eu mi-am neglijat de multe ori familia pentru că stăteam să-mi verific feed-urile dar o făceam MOTIVAT…Da, știu ,toți dependenții spun asta..Dar eu chiar o făceam motivat. Pe lângă contul personal de facebok mai am și contul blogului, mai administrez și alte conturi ale unor clienți, încerc să fac ceva cu timpul meu dintr-o perspectivă constructivă, dar știu că NICIODATĂ n-aș da o întâlnire cu o persoană pentru o discuție de ore pe skype sau facebook, niciodată nu mi-aș alunga familia pentru câteva clipe efemere și digitale…

Nu mai spun NICIODATĂ, nu mai scriu, dar înainte de a NU viraliza asta gândiți-vă dacă știți să vă opriți de la FACEBOOK, pentru că FACEBOOK nu doare, nu dă amețeli, grețuri, e doar o lume digitală albastră… Dar cât de albastră și cât de adâncă… E dureros să fii departe de cel drag când e plecat la km distanță, dar cât de dureros este să-l atingi pe cel pe care îl iubești, ți-a dat viață, ți-a hrănit iluziile, visele, te-a transformat în frustrarea lui, în eșecul lui pe care dorea să-l vadă succes și care acum e străin și rece și hipnotizat de un status, un like, un share, o vorbă goală, seacă, fără cuvinte, doar caractere himerice…

Când știi că cel drag e la un deget distanță de tine, o aruncătură de privire, un gest, îi poți simți respirația, mirosul, îl poți atinge cu degetul și totuși e atât de departe de parcă Universul s-a rupt în două bucăți și ambele se așează hâd între el și TU…

Nu dau sfaturi! Stați pe facebook cât vreți, râdeți cu emoticoane de cine vreți, dați share-uri unor texte copiate din cărți pe care voi oricum nu le veți citi vreodată cui vreți, dar nu uitați că dacă Universul ar fi vrut să trăim DIGITAL, ne-am fi născut din atingeri de biți și cabluri coaxiale…Din fericire, ne-am născut din emoții, din două celule VII pe care niciun program de calculator n-ar putea să le reproducă… Și astăzi, în secolul XXI, niciun calculator nu știe exact miracolul nașterii naturale, cum și când se conturează sexul copilului, când și cum îi apar mânuțele, de unde știu celulele să devină degete, picioare, ochi, cum înoată copilul în placentă, cum simte… Ori dacă noi ne-am născut VII de ce vrem să MURIM în noi atât de devreme…

Sunt atât de mulți zombie vii printre noi…Să-i trezim și să ne TREZIM!

NOTĂ: Aceste rânduri sunt inspirate dintr-o poveste reală! Orice asemănare cu REALITATE NU ESTE întâmplătoare! Să-i ajutăm pe cei drogați de FACEBOOK să se întoarcă la noi…