Uncategorized

Zilele toamnei în spital, când oasele de corb decedat scot fum…Pachet de versuri made Cosmin Lungu

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Corbul

 

Versatil privesti spre mine,

Ma-ntarati, privesc spre tine,

Tu te plimbi, imi dai tarcoale,

Te rotesti, visezi, m-astepti…

Ma retrag pe varf tactil,

Devin uman, suflet docil,

Si ma rog cu maini impreunate

Rog la tine, cioc aramiu.

Nu credeam sa m-ocolesti,

Cum nici moartea n-a facut-o,

Acum te-astept si-ti pregatesc

Un tron de spini, cioc aramiu.

……………………………………………………………………………………….

Deces

 

Unde frunzele-ngropate miros a deces

M-am asezat si eu,

Bocete in dar, primesc drept ofranda

Si eu le-nsamant negresit,

Sarmanii de dupa, vor sta la cules

De frunze-ngropate ce miros a deces.

…………………………………………………………………….

Oasele scot fum

 

Printre oase ce scot fum,

M-a atins un dor nebun.

Plang nestins la ochi straini,

In noapte, oasele scot fum.

Oasele neostoit scot fum,

La margine, in sant de drum,

Ma poticnesc in pace langa

Oase ce scot fum.

 Asemeni lor,

Corpul meu statut arde in cuptor,

Iar dup-o vreme-ndelungata,

Ale mele oase, se ivesc a scoate fum.

……………………………………………………………………………

Spital

 

Sedativ manjit pe brate muribunde,

Urlete, odrasle, in van rugaciuni,

Peretii tigrati ascund mii de osande,

Obscur sunt si eu cu brate manjite,

In hol ma privesc uraciuni.

 In piept, inima-mi salta nebuna,

Nu bag de seama caci si ea e manjita,

Clienti ai ororii, durerea razbuna,

Si nu se opresc, multimea agita

Uraciuni de tot felul in hol ma privesc…

……………………………………………………………………………

E toamna…

 

Ascult linistea-i cantare

Somn de veghe a linistii cantare,

Eu zac, suspin si e toamna.

In picuri luminile rabda pe foaie

Si cerneala se sperie, se-ntinde,

Petrec zorii langa focul tarziu

Zac, suspin, e tot toamna.

Batista-nbibata in zoaie de sange

Pe frunte ma sterg de sudoare,

Si nu dau nici o clipa crezare

La somn, caci pe veci, este toamna…

………………………………………………………………………….

Zile bune

 

De mult n-am mai plans,

Vin zile usoare,

Dar nu indraznesc sa zambesc,

Tanjesc la acele zile de jale,

Lacrimi din nou, vreau sa plang…

Uncategorized

Sprezece…Spre infinit…

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Cinsprezece mii

Decenii de-ai trai,

Si nu te-ai mai gandii,

Ce ti-a fost dat sa vezi.

Cinsprezece mii

De suflete-ai curma,

Si tot ce vei trudii

Se va uita cumva.

Cinsprezece mii

De vorbe de ai sti,

Nu-ti vor fi date zile,

Ani, a le rostii.

Un singur basm de-ti va fi dat,

Tu-l vei pecetlui

Caci om ai fost si om vei fi,

Unul din cinsprezece mii.

 

                                                      By Lungu Cosmin Andrei

Uncategorized

Cosmin Lungu soul page…Domnişoară sculptată…în istorie…

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

TU, domnişoară…

Un tunet nu aduce furtuna, cum nici,

al tau zambet sur nu-i vesnic,

Anii tineretii-s harnici

cresti, respiri, inveti si totu-i pasnic,

Dar ce te faci tu, frumusete rara,

cand zile batranesti incep s-apara?

Fiecare pas devine-un chin,

si-n incepi sa te visezi orbeste arlechin.

Sunt dume vechi ce spun si-acum

Tu, batran, cu chip nebun,

In oglinda sa te privesti nicicum,

caci nu mai infloresti ca un capsun.

Tu domnisoara, la umbra iubirii tale ma-nclin,

pentru cei ce-aspira cu patima la tine, voi fi ciulin.

Caci gelozia-i un fragment din mine,

pura dragoste si-ardoare pentru tine.

Asa ca nu-i da timpului ragaz

si raspunde chemarii mele exasperate,

Sterge-ti rusinea de pe obraz,

si neaga placerile vinovate, poate, nemeritate.

Acum ca nu mai plangi,

da-mi raspunsul, si te rog, sa nu m-alungi.

Refuzul tau ma va vedea plecat,

probabil, niciodata vindecat.

 

Decizia ta-i dovada sufletului femeiesc

Din coasta mea creata

Si-s blestemat sa te iubesc,

De rau si bine, vesnic acuzata.

 ”””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””’

Sculptam Istorie

 Strange puternic in palma biletele de vacanta

Uita, priveste, respira, pune totul in balanta,

Zambeste, calatoreste, un schimb de ambianta,

Combina, uimeste, saruta, creaza o alianta.

 

Esti asa cum ti-a fost soptit sa fi,

Cauta si strange cunoastere clipind

Demnitate, ordon a nu jertfi,

Ce cu ochii ai vazut eu cu bratele cuprind.

 

Si cand stii ca ai vazut de-ajuns,

Vei pasii pe un taram ascuns,

Creatia, dorinta cufundata-n neajuns,

Sfarsesti cu ingamfare, de coarnele ei impuns.

 

Dar sacrificiul e un fragment patat,

Patat cu ale tale reusite rasunand in neant,

Tu capriciul afirmarii ai ospatat

Si ti-ai scris numele-n stele, fiu de adamant.

 

Vom sculpta istorie, atat cat simturile-s inca vii…

Printre file patate cu cerneala te vei regasii,

De barda cuvintelor, capul ti-l vei ferii,

Vei lasa obraji brazdati de lacrimi, mii de bucurii.

 Pagină creată de Cosmin Lungu

Uncategorized

Truda

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

 Banuiesti ce trac am dus si voi mai duce?

Stii tu cel cu pasi atenti ce-i truda?

Noi ce-o ducem ani de-a randul,

Am pierdut gloria cu gandul.

Pragul ne-a fost amar, am plans, am ras,

Un sac plini de amintiri am strans.

La ce bun?

Cand voi copii ai cerului nestins,

In lipsa temeliei,

Plecata va fi fruntea de invins,

Ochii cautand o urma a mandriei.

Dar sa nu plangi ochii sa ti-i patezi,

Cum ne-a fost si noua dat din urma,

Iti vom da si noi puterea sa cutezi

Sa va strangeti o intreaga turma,

Si sa-i cotropiti pe cei ce va vrea raul

A voastra glorie sa rasune peste munti.

Sa suflati ingeri cand va confruntati cu haul

Si pe noi batrani, stafiditi, carunti,

Incercati, nu ne uitati,

Caci noi v-am ridicat cand ati cazut.

De-am fost cruzi, rog sa fim iertati,

Cu lacrimi pe chipul sfartecat de lut

Va salutam si rog sa tineti seama:

Ce e Truda?

Iubirea eterna pentru voi si, teama. 

 

BY LUNGU COSMIN

 

Uncategorized

Sfarsit demn de un nou inceput-Jurnalul unui somnambul

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

In urma viziunii recente, eram bulversat. Nu-mi gaseam locul, bateam casa dintr-un capat in altul. Nici urma unei varsari de sange, asa cum fusese scris pe oglinda acum cateva zile, nici urma de Ana care disparuse fara a-si anunta plecarea. Dar de ce maini de femeie? Pana in momentul de fata eu fusesem suspectul, pana si eu eram convins de acest lucru, dar acum, nu mai stiam ce sa cred. Am asteptat ore in sir ca Ana sa apara din nou in pragul casei mele, nu a facut-o.

Era trecut de amiaza si pala de lumina rosiatica mi se prelingea pe chip. Simteam ca intreg universul se oprise pentru mine, toti si toata lumea astepta urmatoarea miscare a lui Rares. M-am ridicat din pozitia fetus care fusese un simbol al neputintei mele de-a lungul timpului si m-am indreptat catre locul ce ma bantuit de la bun inceput, apartamentul batranei. Nu eram mandru de ce urma sa fac, sa intru prin efractie in locuinta de care odinioara aveam grija. Cimentul era inspaimantator de rece, plecasem fara incaltari iar holul blocului era inghetat ca un mormant, sau era doar teama ce ma incoltii. Nu am dat importanta si ajuns in fata usii am apucat manerul si cu ajutorul umarului am fortat totul incheiandu-se cu o bufnitura ce crea ecou pe scara. Nu puteam sa dau inapoi acum. Dupa ce m-am asigurat ca usa este inchisa am inceput sa scotocesc peste tot, nu aveam nici o idee ce anume caut, dar am continuat totul in liniste. Casa era cufundata in tacere, daca imi tineam respiratia, urechile incepeau sa-mi tiuie puternic, era o tensiune uriasa. Tot mobilierul era acoperit semn ca nimeni nu locuise aici de la moartea batranei. Nu gasisem nimic, imi ramasese doar camera batranei, locul unde crima se desfasurase. Am inghitit in sec, am respirat adanc si am intrat. Primul lucru pe care l-am observat era ca nimic din camera nu era acoperit, totul era nemiscat, asa cum mi-l aminteam. Pieptanele, cartea de pe noptiera, bibelourile, absolut nimic deranjat. Pe noptiera batranei era un dosar prafuit. Inauntru parea sa fie ceva important asa ca am scotocit in speranta unui indiciu. Erau actele casei, probabil scoase la lumina de catre fiul ei, nemernicul, incearca sa puna mana pe… Poftim? Actele ma prezentau pe mine ca proprietar al acestui apartament. Femeia trecuse totul pe numele meu. Atunci de ce ar fi omorat-o o femeie, vecinul meu era singurul fiu si singurul care ar fi avut sentimente intortocheate in legatura cu apartamentul. Concentrat sa gasesc o explicatie, am auzit prea tarziu pasii ce se furisau in spatele meu. Am primit o lovitura zdravana si m-am prabusit. Era fiul bratranei, avea chipul schimonosit de furie. Fara sa apuc sa vorbesc cu el sa aplanez situatia, a inceput sa ma loveasca, dar timpul era de partea mea, timpul se opri din nou pentru mine. In timp ce barbatul ma lovea cu ura zdrobindu-mi fata de podea, o lacrima isi facu loc printre zabrelele de sange. Vocea se auzi pentru ultima oara.

“Te-am impins pana aici Rares, de aici, trebuie sa vaslesti singur. Fa cum ti-am spus, razbuna-te, se cere varsare de sange. Zaci in propria neputinta, nu esti sortit sa fi fericit decat daca duci totul la bun sfarsit, indifferent de consecinte.”

Incepusem sa simt din nou pumnii grei ai barbatului cum ma loveau, era randul meu sa iau initiativa si sa rup sirul lung al victimizarilor. Am inchis ochii pentru o clipa si apoi i-am deschis, loviturile incetara. Vecinul meu privea piezis, cazu langa patul batranei si din spatele sau aparu Ana tinand un cutit in mana si zambindu-mi. Eram coplesit de dureri, nu ii puteam intoarce zambetul. Nu stiam daca era o vedenie sau realitate, dar imaginea Anei se pierdea precum un curcubeu intre nori negri. Imi intinse o mana, cea in care tinuse cutitul, arma se mutase in mana mea, ma chema la ea. Ana fusese rodul imaginatiei mele, un sistem de protectie impotriva celeilalte personalitati negative pe care mi-o creasem. Ana inclina balanta dintre bine si rau, iar eu fusesem doar tapul ispasitor in urma lor. Era perfecta tocmai deoarece era inchipuirea mea, clona mea de sex feminin, din acest motiv ma intelegea si suferea odata cu mine. Eu fusesem faptasul crimelor, al batranei si acum al vecinului meu, iar vocea pe care o auzisem in toata aceasta saptamana de cosmar era doar rabufnirea singuratatii. Probabil ca vecinul meu a stiut totul de la bun inceput, dar nu a stiut cum sa se poarte intr-o astfel de conjunctura delicata. In urma bataii am paralizat, m-am detasat si am ales sa traiesc alaturi de Ana intr-o lume inchipuita. Am fost internat intr-un centru special si nu dus la o inchisoare. Doctorii de aici spun ca revin la viata de zi cu zi doar atunci cand cutreier noaptea pe holurile spitalelor intr-un act de somnambulism de care nu am scapat.
Singuratatea este cea mai apriga pedeapsa a omului. Daca sunt parasiti de iubire si intelegere, vor cauta fericirea in cele mai ascunse incaperi ale mintii umane.

Cosmin Lungu

Uncategorized

Jurnalul unui Somnambul continuare 2

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Continuare ziua 2

Ii urmaream ochii veninosi cum ma priveau din fata usii, astepta un raspuns, dar ce sa-i spun? Nici eu nu stiam ce se petrece cu mine, totul plutea in haos si lipsa de somn incepea sa-si spuna cuvantul.

 “Iesi afara! Iesi afara din casa mea!” i-am strigat din rasputeri incercand sa-l tin cat mai departe de casa si de mine implicit. Mi-am stalcit fata atat cat sa il sperii, apropiindu-ma de el amenintator. M-a pocnit. O data si zdravan, m-am prabusit la podea imbratisandu-mi fata cu mainile. Lovitura nu o anticipasem in ciuda faptului ca barbatul era de doua ori mai mare decat mine si ca nu infruntasem pe nimeni  niciodata. Am simtit cum timpul incetineste din nou si un huruit imi zdruncina urechile, apoi vocea…

 “O sa il lasi sa te trateze asa Rares? Cine este el sa te umileasca in propria ta casa?” vocea imi dicta sa recurg la violenta, eram singur si propriul meu stapan. In lipsa de rationament mi-am inclestat mainile in jurul piciorului sau si l-am muscat, am simtit cum dintii mei se infig si aproape se ating la capat, lasand in urma un urlet de durere.

 “Aaagghh! Jigodie!” isi smucii piciorul si ma pocni din nou, de data aceasta mai tare. “Esti nebun, nu am nici o indoiala ca esti scrantit! Ai nevoie de ajutor si il vei primii fie ca vrei fie ca nu.” Imi arunca ce parea a fi o carte de vizita, apoi schiopata pana la usa. “Sa nu indraznesti sa te arati la inmormantare!” inchise usa lasand-o sa zdruncine peretii din temelii.

 Am stat intins pe spate o vreme. Poate a fost doar adrenalina, dar momentul cand simteam sangele cum tasneste si se scurge ma facu sa ma simt in viata. Am inceput sa rad necontrolot, frenetic, m-am rasucit de cateva ori pe podea straduindu-ma sa uit de durerea loviturilor primite. M-am oprit intr-un final si mi-am intins bratele simtind la varful degetelor cartea de vizita.

“Doctor Psiholog Madelin Ana – Somnambulismul este o cauza, invata sa traiesti in echilibru –“

 Incremenisem, orice pofta de ras pierise odata cu acel mesaj: “Somnambulismul este o cauza…”. De unde stia de problema mea? Si de ce incerca sa ma ajute aruncandu-mi la inaintare acest doctor? M-am ridicat si am pus mana pe telefon dorind sa clarific lucrurile, era sansa mea sa primesc ajutor, sa vorbesc cu cineva despre problemele mele, profitam de momentul de luciditate, asta cu riscul de a-mi petrece tineretea in puscarie.  

 “Avea dreptate, esti scarntit.” Tuna vocea din nou. “Doar nu esti atat de prost sa cazi in capcana? Ia mana de pe telefon!” Am continuat sa formez numarul ignorand vocea. Eram crispat, asteptam inevitabilul, mainile imi tremurau si palmele erau transpirate tinand receptorul strans la ureche. La telefon se auzi o voce tanara, nu parea a avea mai mult de 25 de ani, surprinzator, deoarece era insasi doctorita si nu secretara. Era ocazia mea sa ma destainui, El nu facuse nicio miscare neasteptata si ma simteam pe deplin in control. Daca urma sa fiu prins, il taram si pe el dupa mine. Dupa ce am povestit pe larg ce se intampla cu mine, fata facu o pauza, apoi imi ceru adresa. Urma sa ajunga in acea dupa-amiaza aici pentru a discuta mai multe. Nu eram naiv… stiam, eram constient de conspiratie. Gandeam ca aceasta Madelin Ana era in slujba politiei, a anchetei care era in curs, iar problema mea era o dovada fundamentala pentru caz. Probabil, in aceasta dupa-amiaza voi fi incatusat, asa ca va scriu stand in cioburi, cioburile oglinzii pe care am spart-o in actul meu de nebunie. M-am cuibarit intr-un colt al holului. Nu mai imi era frig asa ca am ascuns in fundul sertarului manusile blestemate; de le vor cauta, le vor gasi. Eram in asteptarea destinului, spun asta nu pentru ca povestea mea are nevoie de mai mult dramatism, pentru ca ma simt sleit de puteri, stors de vlaga de a lupta cu mine insumi. Dupa ore si ore de chin, pleoapele mele cedeaza, la fel si mainile pe care le simt slabite, nu o data am scapat din mana creionul cu care va scriu… Nu mai aveam nimic de pierdut, mi-am inchis ochii si am cazut intr-un somn adanc. Orice ar fi facut El in acest moment era inutil si nu putea afecta situatia. Imi intinsesem mie o capcana pentru a ma descotorosi de propria persoana.

Ma numesc Rares, sunt singur, dar nu pentru mult timp… 

Lungu Cosmin Andrei