Uncategorized

Diamante si narcotice – foileton de clipe sufocate-n praf si nisip

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Am fost la piesa Diamante si Narcotice in Cooper,s Pub, piesa jucata la teatrul In Culise in cadrul evenimentului 12 Days of SINS. Piesa e o punere in scena destul de creativa a moralei – Parintii mananca agurida iar copiiilor le cad dintii. Practic, vorbim de fanteziile unor parinti cu bani, obisnuiti cu luxul cu ajutorul unor activitati ilicite ( tatal probleme cu fiscul ,mama oportunista) si care au o fetita – Nicole jucata exemplar de Claudia Ene.

Care e trigger-ul acestei piese? In primul rand, din punctul meu de vedere, piesa pare un monolog pentru ca, desi avem si alti actori care apar episodic precum flacara unei brichete aprinse ostentativ, ei au rolul de a contura experienta personajului Nicole. Ei – nu exista, sau existenta lor este umbrita nu pentru ca joaca prost sau fals, sau facil, dar piesa nu vorbeste despre ei, piesa e despre ea…

Piesa e un foileton de clipe si odata cu personajul mi-am retrait copilaria si am multumit destinului pentru parintii pe care i-am avut.

Ce se intampla? Nicole traieste in fantasmele parintilor ei, este facuta sa creada ca este printesa, ca se numeste principesa Marguerita a Spaniei si Delfina a Frantei intr-un mod ostentativ. Nu judec pe nimeni, dar nu pot invinovati un copil de 15 ani care ajunge sa se drogheze doar pentru ca are el o problema? Totul pleaca din familie, de la primul zambet primit de la parinti pana la primul cuvant. Cand esti crescuta sub un balon inert de sapun, fals, grosonal, superficial si fetid finalul va fi tragic intotdeauna. Piesa deseneaza cel mai bine adevaratele probleme ale societatii de astazi. Copiii ajung sa cada victime vanitatii parintilor. Sa nu uitam de beizadelele din Dorobanti care au masini de sute de mii de euro si ajung cu ele in copaci si mor si ei si prietenii lor si alti soferi in trafic sau pietoni nevinovati doar pentru ca au niste parinti care ar trebui inchisi.

Nu fac aici o morala doar de dragul de a umple niste randuri dar personajul NIcole tocmai asta spune – Parinti, treziti-va pentru ca altfel noi, astia mici murim si vom muri in continuare…

Sunt cateva momente cheie in piesa. Primul moment – contactul cu realitatea gradinita. Eu, la gradinita, desenam reporteri si ma jucam cu vecinii de bloc si imi imparteam pachetelul de mancare. Nicole in schimb se crede printesa si cand este pedepsita de educatoare pentru ca traieste o fantezie , mama parvenita ameninta cadrul didactic.

Exemplul clar de comportament romanesc trivial. Ai bani, ai tot, dar nu ai TIMP.

Timpul trece la fel pentru toti si daca nu ne trezim la timp, dar nu s-a trezit nici ea si nici Nicole. Nicole ajunge sa viziteze tari din Europa, sa-si cumpere telefon de ultima generatie, haine de lux si ajunge la o petrecere la nici 13 ani. Acolo descopera alcoolul, tigarile si deja panta spre Nimic e deschisa.

Nimeni nu se trezeste, nimeni nu mai respira in sala. Ajunge la liceu, este atrasa de mirajul modelling-ului, cunoaste un om bogat si…restul intuiti voi, mergeti la piesa, o sa plangeti in voi pentru ca stiu ca de multe ori vanitatea e mai crunta decat orice alt defect uman. Poti sa fii dependent de alcool, de droguri, de sex, de orice, poti sa ai comportamente cu probleme dar daca esti capabil sa recunosti ca gresesti, calea spre vindecare e pe jumatate gata. Dar, cand esti prins sub mraja vanitatii, gandul ca tu esti cel mai bun, cel mai frumos, cel mai smecher te orbeste atat de mult incat nu vezi, nu simti, nu auzi si sfarsesti in eter, gol, plin de nimic si dispari precum praful si nisipul.

Nici macar amintirile nu te mai pastreaza pentru ca vanitatea nu te lasa sa fii iubita de alti oameni pentru ca nimeni nu-i suficient de bun incat sa merite atentia ta si ramai tu si propria ta reflewctie in oglinda si cand tu dispari, dispare si umbra ta.

E o piesa reala si atat de crunt si crud spusa, de la limbaj la gesturi, de la muzica la decor incat as vrea sa o vad jucata in liceele de fitze din Capitala. Pacat ca la astfel de piese merg oameni ca mine sau ca tine, oameni cu posibilitati financiare limitate care au luptat pentru fiecare clipa de bucurie si mi-ar fi placut sa vad niste pitzi prin sala sa vad cum ar fi reactionat.

E o piesa care te macina pentru ca e rupta din adancul realitatii…