Atelier de Idei

De retinut! O batranica de 83 de ani a returnat o carte imprumutata in CEL DE-AL DOILEA RAZBOI MONDIAL

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

cimg0493-oldbooks-01-q75-500x375O carte împrumutată în perioada celui de-al doilea Război Mondial a fost înapoiată după 70 de ani unei biblioteci din estul Londrei.

Iris Chadwich, acum în vârstă de 83 de ani, cea care a împrumutat cartea cu partituri din opereta “Rose Marie” de la Biblioteca  Cubitt Town, în 1939, ar fi trebuit să plătească astăzi o taxă de întârziere a înapoierii în valoare de 2.500 de lire. Când a luat volumul de la bibliotecă se percepea o taxă de 10 peny pentru fiecare zi de întârziere de la data stabilită pentru înapoiere.

După şapte decenii, timp în care volumul a stat pe taburetul din faţa pianului la care studia în copilărie, Chadwich a găsit-o când făcea curat în casă. În primul moment s-a gândit să o doneze unui organizaţii de caritate, dar imediat şi-a dat seama că cel mai corect ar fi să o înapoieze bibliotecii de la care a împrumutat-o când era copil. “Am luat-o în braţe după mult timp, m-am bucurat mult că am găsit-o, pentru că pur şi simplu este parte a copilăriei mele. Tot atunci mi-am amintit şi de profesorul de pian la a cărui sugestie am împrumut partiturile de la bibliotecă.” Vezi aici toata stirea

Uncategorized

Treişpe cărţi, vă rog!

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]
Mi s-a întîmplat zilele trecute să fiu treaz, să fiinţez la o oră mai mult decît lugubră pentru sitlul meu de viaţă: 6 dimineaţa! Circumstanţa făcea ca să mă aflu pe străzi, pe la Romană, pe un frig grozav pentru o zi de aprilie. După tabiet, mă îndrept spre un chioşc de ziare că să-mi iau presa de dimineaţă, să o savurez la o cafea ieftină într-un fast-food de prin zonă, în aşteptarea începerii zilei propriu-zise (cursuri, redacţie, chestii).
Cum arareori bîntui pe străzi la ore aşa matinale, am rămas puţin surprins să văd o coadă à la ‘89 în faţa unei simple tonete de presă. Aproape că îmi venea să-l întreb pe insul din faţa mea dacă astăzi se dă hîrtie igienică sau conserve de peşte. Coada era una sănătoasă, de vreo zece persoane cel puţin. Îmi zic: moooamă, da’ ce cumpără lumea la ziare, frate! Mă uit peste rînd şi aud persoana din capul cozii, o mamaie măturăreasă, cum îi cere vînzătorului „şepte cărţi, maică“. Nu iau în seamă chestiunea asta. Următorul la rînd, un puhav lucrător la drumuri şi poduri, cere paişpe cărţi. Un altul, zece. Şi aşa toţi ăştia de la coada la care mă aşezasem cereau cîte ‘nşpe cărţi. Băi nene, ce-or fi alea „cărţi“, de le cere orice zgîrie-brînză? O fi dat peste noapte cultura-n popor şi eu nu eram la curent? Mai că mă simţeam incult şi dobitoc, pe deasupra, că nu cumpăr cîte două biblioteci, de care-or fi ele, în fiecare dimineaţă… Citeste aici continuarea
Autor: Alecsandru-Gabriel Ban