Divertisment

Jason Statham are parte de o Confruntare în Adâncuri cu Meg

Our Score
Our Reader Score
[Total: 1 Average: 5]

Povestea este despre un rechin, unul mare de tot, cu fălci mai mari decât ale lui Fălci, iar dacă îți este frică de apă, cu siguranță, filmul ăsta o să-ți dea fiori. Acțiunea începe la 5 ani după o misiune eșuată a lui Jonas Taylor (Jason Statham), expert în scufundări la mare adâncime, chemat să salveze un echipaj de pe fundul mării, atacați de un prădător uriaș. Ce urmează este o luptă contra-cronometru și multe secvențe la limita imposibilului. Scenariul este adaptat după cartea Meg -o nuvelă a terorii în adâncuri, o mică precizare ar fi că se consideră că megalodonul ar fi de fapt de un alb pur, aproape luminescent, dar cum asta ar fi fost cam greu de creat dar nu vă faceți griji a fost realizat destul de înfricoșător. Pe alocuri, previzibilă acțiunea, te va captiva fie peisajul, fie replicile amuzante.  Statham joacă în stilul caracteristic și bineînțeles că va livra câteva secvențe de ”macho”.

În încheiere, urmăriți vlog-ul și nu hrăniți rechinii și evitați să înotați printre ei.

The Meg: Confruntare în adâncuri va rula în cinematografe din 10 august cu Jason Statham în rol principal distribuit de Vertical Entertainment.

 

Dacă o poză face cât o mie de cuvinte atunci un vlog face cât o recenzie. enjoy 🙂

 

 

 

 

 

 

 

Articol scris de Isabela Petcu și Lucian Dinu

 

 

Divertisment

Winnie de pluș revine pe marile ecrane și te va teleporta în copilărie

Our Score
Our Reader Score
[Total: 1 Average: 5]

Prin ’97, Winnie pleca în căutarea lui Christopher Robin iar în 2018 aventura continuă. Mulți dintre voi au crescut cu desenele bune și când zic bune mă refer la Disney, Pixar, Cartoon Network ( și rămân la părerea ca multe nici nu ar trebui să fie traduse) dar să revenim….la începutul anilor 2000 ursulețul Winnie a fost cel care mă ajuta să-l adorm pe verișorul meu și uneori și pe mine. Prin 2011, o fostă prietenă mi-a reamintit cât de simpatic este Winnie iar acum în 2018 am reușit să mă bucur ca un copil de un film cu Winnie de Pluș și prietenii lui dar să mă și bucur de un mesaj pe care filmul reușește să îl transmită. Și un aspect de luat în considerare este că nu avem înjurături, scene erotice sau violență, încadrându-l lejer la un film de familie și pentru familie.

Povestea este la prima vedere simplă – Filmul ne prezintă pe scurt copilăria lui Christopher Robin până când ajunge un adult concentrat pe carieră și familie ce se reîntâlnește cu Winnie de Pluș, vechiul companion din copilărie, ce-l roagă să-l ajute să-și găsească prietenii din Pădurea celor 100 de acri dar în același timp Christopher Robin (Ewan McGregor ) se regăsește dar își și restabilește prioritățile.

 

Mai multe detalii găsiți pe canalul nostru de youtube în primul nostru vlog.

Later edit – din motive tehnice mare parte din filmare s-a pierdut în momentul în care aparatura a suferit un accident. dar promitem să ne revanșăm cu recenziile viitoare.

Articol scris de Isabela Petcu și Lucian Dinu

Divertisment

ADRIFT – Supraviețuind pe mare – povestea de dragoste a anului acum în cinematografe

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Expresia ,,viața bate filmul,, vă sună cunoscută? Mergeți să vizionați acest film cu gândul că este inspirat dintr-o întâmplare reală.

Ne-am obișnuit ca filmele inspirate din cărți să-și piardă din esență sau fiindcă știm povestea nu o să mai apreciem la fel de mult filmul.

ADRIFT este o dramă ce ne prezintă povestea de dragoste dintre Richard (Sam Claflin) , un tânăr care iubește să navigheze și Tami (Shailene Woodley) , o frumoasă tânăra care a plecat de multă vreme de acasă pentru a descoperi lumea. Idila acestora este pur și simplu ruptă dintr-o carte cu prinți și prințese. Aventura începe atunci când doi prieteni vechi ai lui Richard îi propun acestuia să le ducă iahtul în California, pentru suma de 10 mii de euro, tentant nu? Ce a urmat este o poveste romantică dar realistă  despre supraviețuire și iubire.

Dacă vrei să afli mai multe până să ajungi la cinema poți citi aici

Un film care trebuie văzut, trăit și simțit. O să înțelegeți voi de ce.

 

Articol scris de Isabela Petcu și Lucian Dinu

Divertisment

Incredibilii 2 3D – un desen animat de vizionat cu familia

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

După aproape 14 ani, mulți dintre copiii care au văzut filmul au la rândul lor copii dar Incredibilii 2 din trailer promite multe iar noi vă spunem ca oferă mult mai mult de atât.

La prima vedere, pare un simplu film pentru copii, desene animate cu eroi costumați în roșu și negru dar doar la prima vedere fiindcă vei uita ca e un desen animat și vei îndrăgi instant personajele și acțiunea ce nu se rezumă doar la superi puteri și lupte între cei buni și cei răi. INCREDIBILII 2 subliniază valorile unei familii: respect, devotament, suport, iubire, înțelegere, încredere sau altfel spus pregătiți-vă pentru câteva discuții interesante cu copii voștri.

Acțiunea începe cu familia Parr încercând să oprească un răufăcător într-o lume în care super-eroii sunt interziși iar după ce eșuează și sunt arestați, primesc o nouă șansă de la frații Deavor dar familia Incredibililor va fi pusă în diverse situații cărora trebuie să le facă față,  precum: domnul Incredibil va trebui să se descurce singur cu cei trei mici eroi fiindcă Femeia Elastică va trebui să stea departe de familia sa și să salveze lumea de planul diabolic al lui ScreenSlaver , micul Jack-Jack va deveni volatil de simpatic iar Violet… (trebuie să vedeți prin ce trece tânăra adolescentă:))).

Este un film pentru toate vârstele și fiți siguri că veți avea multe lucruri de învățat din experiențele Incredibililor.

Filmul rulează în cinematografele din toată țara în 3D atât în varianta dublată cât și subtitrată.

 

Articol scris de Isabela Petcu și Lucian Dinu