Uncategorized

Din culisele SUPER BLOG 2013! eXclusiv! Sunt si bloggeri care NU comenteaza NOTELE!

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

A inceput Super BLOG 2013Au fost pana acum 8 probe, mai urmeaza 22, s-a punctat deja o proba, dar la cata cerneala virtuala s-a consumat pe comentarii, aluzii, invective, certuri, explicatii, contra-explicatii, reguli, legi, regulamente, numai daca stau sa numar toate comentariile din ultimele saptamani sigur depasesc PIB-ul Romaniei…Prin urmare, intr-o atmosfera tensionata in care unii bloggeri arata cu degetul spre jurati, spre organizatori ca “de ce are X 90 iar eu 70“, ca “eu am pus 2 link-uri si un tag ala n-a pus nici poza” si genul asta de lucruri tot curg in mii si mii de biti…Eu, alaturi de alti bloggeri mai “ciudati” care ne-am bagat in competitia asta…SA SCRIEM, (Ce nebuni si noi…Acum am aflat ca s-ar da si niste bani cica:)…am decis sa imi cunosc “competitorii” si sa ma razboiesc cu ei in IDEI aprige, si rautati de genul: “Mie imi place cum scrii…N-ai vrea sa-mi acorzi un interviu“…iar raspunsul lor plin de “ura, aroganta si revolta a fost” – “DA, de ce nu“…Si m-am chinuit sa le adresez cele mai urate intrebari iar ei mi-au raspuns cu intarziere maxima cu cele mai urate raspunsuri ca doar sa fim si noi in atmosfera tensionata de pe grup…Daca a iesit ce trebuie sau ce nu trebuie voi apreciati…sau nu! Mai bine aratati cu degetul…unii dintre voi…

PRIMUL INCULPAT – MOS CRACIUN

Si asa mi-a venit dintr-o data sa-l pun la zid pe Mos Craciun. M-a enervat groaznic si inca ma enerveaza cu scrisorile lui. Mai mult, Mosul a muncit plin de ura la o poza cu mine iar eu ca sa nu fiu mai prejos uitati ce i-am facut….

AGRESORUL de Bloggeri: Mosule, serios, spune cine esti si cine tot scrie cu tine, despre tine pe blogul asta pe care nu-l suport si nu l-am suportat niciodata, mai ales acum, cand sunt sanse sa primeasca puncte mai multe ca mine la probele din concurs…

SONIA: Mi-e greu să mă prezint. Aș putea scrie o carte pe tema asta. 🙂 Sunt Sonia pentru cei mai mulți și Adi pentru familia mea. Am 50 de ani (apropo, nu este frumos să o întrebi pe o doamnă ce vărstă are) înscriși în Cartea de identitate și vreo 25 în sufletul meu. Pe actul de studii scrie “inginer mecanic”, dar am schimbat macazul acum mulți ani, iar astăzi sunt DTP-istă la o tipografie. Adică intermediarul dintre un document care trebuie imprimat și mașina de tipar. Și de cele mai multe ori eu sunt omul care transpune pe foia virtuală ideea care se vrea imortalizată pe hârtie. În timpul liber am și o mică afacere. Sunt responsabilă cu adunatul de amintiri. Adică fac foto și video la evenimente fericite din viața oamenilor.

Mulți mă întreabă dacă nu îmi este greu să mă împart între atâtea lucruri și să trăiesc mai bine de jumătate de an fără weekend. Îmi este. Dar îmi place de mor ceea ce fac și nu aș renunța pentru nimic în lume la viața mea de acum. Spun tuturor că sunt piteșteancă deși am “fugit” de acasă de vreo 25 de ani și îmi iubesc la fel de mult orașul care m-a adoptat. Unul mic și despre care se spune că este capăt de linie. Hunedoara. Ce dorințe am? Una singură. Să fiu sănătoasă. Restul lucrurilor am constatat că stau în puterea mea.

A: Deci recunosti ca ai fugit din Pitesti. Bun. Sper sa fii depunctata pentru asta si pentru faptul ca talentul tau il folosesti in slujba hunedorenilor. Mai departe. De ce scrii numai despre iarna? Primavara nu-ti place?

S: Am explicat asta de multe ori şi sper să nu se întâmple să plictisesc pe cineva. Sunt cititoare veche de bloguri, mi-a plăcut întotdeauna ideea unui astfel de jurnal, dar mi-am spus mereu că vârsta mea nu este potrivită pentru o asemenea întreprindere. Şi totuşi… Acum un an şi ceva, am comentat pe un blog. Era un subiect interesant despre părinţi şi copii. Găsisem acolo un comentariu al fiicei mele (bloggeriţă şi ea) în care declara că noi (eu şi tatăl ei) suntem niște părinți destupați la minte. Mândră de mine, m-am băgat în seamă. A urmat un schimb de replici încheiat de Anca cu “eu i-am spus mamei să îşi facă blog, dar nu mă ascultă”. Așa a încolţit ideea. Uneori părinţii mai ascultă şi de copii. Blog de iarnă a apărut însă ceva mai târziu. În joacă. Era 27 decembrie 2012. L-am numit aşa pentru că nu i-am dat şanse de supravieţuire decât pentru o singură iarnă. Cea care a trecut. În primul rând pentru că sunt o persoană foarte ocupată şi în al doilea pentru că nu am crezut că o să am ce scrie. Mai multe amănunte găseşti într-un articol destul de recent. Vei afla de acolo şi că Blogul de iarnă are zilele numărate. Nu i se mai potriveşte numele şi are nevoie şi de domeniu propriu. Domeniu pe care mi-l va dărui Chinezu de ziua mea. Pentru că i-a plăcut acel articol. 🙂    

A:  Cum l-ai descrie pe Moş Crăciun dacă s-ar fi născut şi crescut în România? Dar sa spui adevarul ca te reclam la juriu si iti fac contestatie…

S:Dacă îmi vei citi toate articolele scrise pentru SuperBlog (cele deja publicate, dar şi cele viitoare) îl vei găsi în ele pe Moş Crăciun, cel născut în România. Un pic dezorganizat, un pic miştocar, foarte creativ, priceput la toate, dar mai ales, în sufletul său, un om bun. Care se străduieşte şi el cum poate şi uneori obţine chiar rezultate notabile.

 A: Cât de des te vizitează renii lui Mosu’ și ce solicitări trăsnite au la adresa ta? Stii ca in regulament n-ai voie cu animale pe blog ca unii n-au si atragi atentia juriului asupra ta.

S:Renii lui Moșu nu mă vizitează. Poate pentru că știu că mie nu-mi place spiritul de turmă. Oricât de elitistă ar fi ea (turma).

A: Acum vad ca sunt luat peste picior. De ce te-ai apucat de blogging și de ce l-ai ales ca “muză” pe Moșu?

S: De blogging m-am apucat în joacă. Că între timp m-a prins ideea, asta e altceva… Iar Moșu îmi este muză doar pentru SuperBlog.  Povestea e simplă. Cu o săptămână înainte de a începe concursul parcă îmi venea să dau bir cu fugiții. Constatasem că nu o să fiu în stare să scriu versuri sau să găsesc metafore care să însuflețească vreun cașcaval sau vreun storcător… Salvarea a venit de la Anca (fiica mea). Nu, nu mi-a dat ideea, stai liniștit. Mi-a dat un telefon. Și m-a întrebat, fără prea multe introduceri, dacă n-aș putea să-i dau cadoul de la Crăciun cu o lună înainte. Numerar. Găsise un zbor ieftin spre Eindhoven și plănuia o mică vacanță. Am spus da și m-am gândit că cel mai probabil vor exista două cadouri de Crăciun. Că doar nu o să las locul gol sub brad… Și m-am gândit câte slăbiciuni are o mamă. Iar cum atunci eram și în postura de Moș Crăciun… a apărut ideea. Ce-ar fi dacă aș face din el un personaj asemeni nouă? Cu probleme de rezolvat, cu provocări la tot pasul și slab adeseori. Și dacă tot l-am “deturnat”, mi-am zis că poate ar fi potrivit să schimb lucrurile mai în esența lor. Adică el să fie cel care scrie, nu eu.

 A.Ce planuri ai pentru Crăciunul care vine? Si sa spui adevarul pentru ca vei fi urmarita de mine de acum inainte tot timpul si voi citi toate postarile tale in cautarea de fire de par despicate si voi raporta orice urma de talent peste limita admisa de mediocritate.

S:Un singur plan. Să îl aștept pe Moșu’ împreună cu ai mei, cei dragi.  

A. Un mesaj pentru persoanele care nu cred în Moș Crăciun si care fac bine ca sunt asa

S.: Crede și nu cerceta! 🙂

Acesta a fost primul dosar plin de “invidie”. Maine va fi pus la zid un blogger care are o revista. Asa merita daca scrie bine. Numele lui de cod – Dragomir Mihai-Viorel. Va las o poza cu el si daca il recunoasteti lasati commenturi aici. Intrebarile sunt deja pregatite, are si el raspunsurile gata si maine incepe “umilirea” publica. Pe maine!