Divertisment

Toni Collette condamnată la o “Moştenire diabolică”

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Apreciat de critici drept cel mai bun film horror al anului, „Moştenire diabolică” o aduce pe Toni Collette într-o interpretare meritorie care va stârni fiori de groază fără precedent, în premieră pe marile ecrane, din 15 iunie.

Conform publicaţiei The Guardian, Collette merită toate aprecierile pentru o prestaţie hipnotizantă şi terifiantă în acelaşi timp, în rolul unei mame chinuite care trebuie să înfrunte demonii familiei în lungmetrajul de debut al lui Ari Aster. Comparaţiile cu „Exorcistul”, adesea lansate cu uşurinţă, sunt de aceasta data bine meritate, iar personajul reprezintă de departe cea mai bună realizare din cariera actriţei australiene. Un horror veritabil şi mai terifiant ca orice s-a văzut în ultimii ani la cinema, „Moştenire diabolică” se numără printre cele mai plăcute surprize ale verii”, continuă acelaşi titlu.

Calitatea producţiei şi jocul actoricesc au fost recunoscute în egală masură de cele mai prestigioase publicaţii internaţionale precum Vanity Fair care scrie că povestea este „terifiantă emoţional şi intelectual” sau New York Post care cataloghează filmul drept cea mai bună dovadă a genului horror”.

Cu un scenariu simplist la suprafaţă, dar de o intensitate psihologică profundă, producţia urmareşte viaţa lui Annie care începe să descopere după moartea mamei sale o serie de secrete întunecate care acum afectează armonia întregii sale familii. Cu cât află mai multe, cu atât toţi membrii devin mai prinşi fără scăpare în sinistrul destin căpătat.

Cu o intuiţie autentică, regizorul şi scenaristul Ari Aster transpune pe marile ecrane viziunea de coşmar a decimării unei familii după o tragedie care conduce filmul horror către noi graniţe.

În premieră pe marile ecrane din 15 iunie, „Moştenire diabolică” va revela detaliu cu detaliu ororile unei existenţe sortite Iadului. Un film distribuit de Vertical Entertainment.

Divertisment

Unul dintre cei mai radicali regizori ai cinematografiei maghiare contemporane, Kornél Mundruczó, revine pe ecrane cu „Luna lui Jupiter”

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

„Luna lui Jupiter”, cel mai recent film semnat de regizorul maghiar cu origini românești, Kornél Mundruczó, intră în cinematografele din România pe 15 iunie. Filmul, care a fost prezentat în competiția oficială a Festivalului de la Cannes în 2017, spune povestea unui refugiat sirian împușcat de un polițist de frontieră atunci când încearcă să intre ilegal în Ungaria.

„Un film ambițios, intermitent, uluitor” (The Telegraph), care „atinge granițele genurilor science fiction și fantasy” (The Guardian).

Titlul filmului lui Mundruczó este inspirat de unul dintre cei patru sateliți ai planetei Jupiter, Europa, luna de gheață în care oamenii de știință văd singurul loc din sistemul nostru solar, în afară de Terra, care ar putea adăposti forme de viață. Ca un tărâm al făgăduinței pentru refugiații sirieni, care lasă totul și fug pentru a găsi un nou acasă, în care să poată trăi liber. „Poate că Aryan a venit să ne salveze, poate să ne condamne sau, pur și simplu, să trăim visul final al refugiaților și, în final, să ne salvăm cu adevărat în stratosferă, departe de sălbăticia, venalitatea și corupția omenirii”, scrie Variety.

Regizor de film, teatru și operă, Kornél Mundruczó, 43 de ani, este una dintre vocile originale ale cinematografiei contemporane din Ungaria. S-a făcut remarcat la Cannes cu filmul „Johanna” (2005), un musical produs de celebrul Béla Tarr, o adaptare a poveștii Ioanei d’Arc, prezentat în secțiunea Un Certain Regard. Succesul internațional de public a venit în 2014, când regizorul a câștigat premiul aceleași secțiuni – Un Certain Regard – cu „White God” (Orașul câinilor), în care Lili, o fetiță de 13 ani, luptă pentru a-și proteja câinele – Hagen.

 

Kornél Mundruczó a obținut până acum peste 40 de premii, dintre care două la Cannes, unde a avut și șapte nominalizări. A montat spectacole de teatru și operă în Ungaria și în lume , iar din 2009 a înființat compania de teatru Proton Theatre, împreună cu Dóra Büki.

Sinopsis „Luna lui Jupiter”: Un tânăr imigrant este împușcat în timp ce traversa ilegal granița. Rănit și în stare șoc, Aryan descoperă că are o nouă putere: poate levita. Adus într-o tabără de refugiați, este scos de acolo de dr. Stern, curios să-i exploreze și să-i exploateze extraordinarul secret. Cei doi continuă să fugă, aflându-se într-o permanentă căutare de siguranță și bani, urmăriți fiind de Laszlo, directorul furios al taberei. Fascinat de puterile nemaivăzute ale lui Aryan, Stern decide să mizeze totul pe o lume unde miracolele se cumpără pe mai nimic.

 

Orașele și cinematografele în care va fi proiectat filmul: București (Cinema City Afi Cotroceni, Cinema Elvire Popesco, Cinema Hollywood Multiplex, Cinema Muzeul Țăranului, Cinemateca Union). Constanța și Sfântu Gheorghe (Cinema Cityplex), Târgu Mureș (Cinema Arta 3D, Grădina de vară), Cluj (Cinema Victoria), Timișoara (Cinema City Timișoara Shopping City), Oradea (Cinema Palace) și Iași (Ateneul Tătărași).

Programul va fi actualizat pe www.voodoofilms.ro  și pe Facebook VDfilmsdistribution/

Filmul „Luna lui Jupiter” este distribuit în România din 15 iunie de Voodoo Films, cofinanțat prin Programului Europa Creativă – Subprogramul MEDIA al Uniunii Europene

Parteneri media: Radio România Cultural, Newsweek, Elle, Glamour, Ziarul Metropolis, Cinefan, Cineghid.  Partener de comunicare: PiArt Vision.

 

Divertisment

Povestea lui Serghei Dovlatov, unul dintre cei mai originali şi mai inteligenţi scriitori ruşi.

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Dovlatov este cel mai nou film al lui Alexey German Jr. (Ursul de Argint pentru „Under Electric Clouds”, Leul de Argint pentru „Paper Soldiers”) care pentru prima dată își îndreaptă camera de filmat asupra orașului său natal, Leningrad (Sankt Petersburg), pentru a ilustra viețile tinerilor scriitori sovietici și a altor artiști reprimați în anii ’70.

Premiat cu două trofee la Berlin anul acesta: Ursul de argint pentru contribuție artistică și Premiul Berliner Morgenpost Reader’s Jury, „Dovlatov” urmărește șase zile din viața renumitului scriitor Serghei Dovlatov, a cărui viziune satirică depășea constrângerile Rusiei Sovietice din anii ’70. Împreună cu poetul și prietenul său, Iosif Brodski, Dovlatov a luptat pentru menținerea talentului și integrității sale, fiind martor în același timp la suprimarea celorlați colegi de breaslă de către un sistem puternic, de neclintit, de care nu vor scăpa decât odată cu emigrarea în Occident.

Regia: Alexey German Jr. Cu: Milan Marić, Danila Kozlovsky, Helena Sujecka, Artur Beschastny

Gen film: Dramă

Dovlatov va fi distribuit în cinematografele din România începând cu 15 iunie 2018 de Bad Unicorn.

Divertisment

”Proiectul Florida” cu Willem Dafoe – incursiune in realitate

Our Score
Our Reader Score
[Total: 1 Average: 5]

Dacă e să facem un sinopsis al filmului ar suna cam așa : 59 de premii și 110 nominalizări.

V-am atras atenția ? Bun! Să continuăm!

Filmul regizat de Sean Baker ne prezintă clasa inferioară, unde cetățenii parca nici nu mai au putere sa viseze iar prin genialitatea poveștii reușește să nască controverse și să te facă să te revolți. Vei avea parte de dileme familiale, morale, sociale și te va face să conștientizezi că toate secvențele fac parte din realitate și se întâmplă chiar sub ochii noștri.

Moonee (Brooklynn Prince), la doar 6 ani, are parte de o copilărie colorată, si un limbaj la fel, într-un motel sărăcios, murdar, din Orlando, undeva în umbra strălucitorului parc de distracții Disney World .

Mama ei, Halley (Bria Vinaite) rebelă dar grijulie și iubitoare ne arată că nici un sacrificiu nu e prea mare.

Bobby (Willem Dafoe, un actor prin excelență) este managerul de vârsta mijlocie mereu morocănos dar și îngerul-pazitor al tuturor rezidenților motelului. 

Proiectul Florida nu este recomandat minorilor sub 15 ani dar te va duce cu gândul la copilarie și sper că cei ce sunt părinți după ce vor vedea filmul vor merge acasă și iși vor îmbrățișa copiii.

Filmul rulează din 1 iunie în cinematografe datorită celor de la Voodoo Films.

Divertisment

Filmul „Foxtrot” vizionat de peste 3500 de oameni la TIFF 2018

Our Score
Our Reader Score
[Total: 1 Average: 5]

„Foxtrot”  a deschis cea de-a 17-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF 2018) în prezența regizorului Samuel Moaz, urmând să ajungă în cinematografele din România începând cu 8 iunie, fiind distribuit de Transilvania Film.

Filmul lui Samuel Moaz, cea mai apreciată și criticată dramă israeliană, „Foxtrot”, este un precum un dans al războiului israelian, unic și tulburător. Foxtrot este numele unui punct de control izolat pe un drum de aprovizionare traficat de autoturisme palestiniene și cămile itinerante. În același timp, este și modul prin care Moaz evocă viața militară și fațetele ei traumatizante și orbitoare, în care o persoană „se întoarce mereu la același punct de pornire.”

David Sims ne povestește în cronica sa pentru The Atlantic că: “Așa cum am spus, Foxtrot se desfășoară ca un triptic: trei povești legate, egale în lungime, așezate aproape ca o antologie. Mai întâi, Michael (Lior Ashkenazi) și Daphna (Sarah Adler) află despre moartea fiului lor – o scenă sumbră în care soldații ce transmit veștile rele se comportă într-o manieră absurd de automată. Daphna este complet distrusă de vestea primită, iar Michael primește un ceas care îl va atenționa în fiecare oră, astfel încât să își poată aminti să bea apă. În cele din urmă, acest tablou este intrerupt de o știre neașteptată, iar Moaz aduce pe marele ecran și mai multă dramă (și o comedie cu adevărat sumbră) prin întreruperea rutinei de comemorare a soldaților.

Moaz atinge aspecte legate de soartă, represiune și negare, societatea israeliană, Holocaust, armata și conducerea israeliană. El a spus că ideea filmului s-a legat atunci când a refuzat să-și trimită fiica la școală cu un taxi, aceasta trezindu-se târziu într-o dimineață din timpul celei de-a două Intifada, și i-a spus să ia autobuzul obișnuit, nr. 5. Acest autobuz a fost aruncat în aer în acea zi și timp de o oră, el a trăit cu impresia că fiica lui a murit. În cele din urmă, s-a dovedit că fata ratase autobuzul cu câteva secunde. Astfel, un element de bază al filmului este explorarea lucrurilor pe care le putem controla și a celor care sunt dincolo de controlul nostru”.

După premiera din cadrul Festivalului de Film de la Veneția, filmul Foxtrox” a câștigat imediat o mare parte din public, dovada fiind numeroasele premii cu care se poate lăuda deja – 16 premii, acompaniate de 14 nominalizări. Cineastul Samuel Maoz și-a câștigat renumele internațional încă de la debutul în lungmetraj cu “Lebanon” (2009), film ce a fost prezent la TIFF și ulterior distribuit de Transilvania Film în cinematografe.  De asemenea, “Lebanon” a fost prima producție israeliană premiată cu Leul de Aur la Veneția.

„Foxtrotva fi distribuit în cinematografele din România din 8 iunie, de Transilvania Film.

 

Divertisment

TAXI 5 ★★★★★

Our Score
Our Reader Score
[Total: 1 Average: 5]

Mulți dintre voi nu erați născuți (sau prea mici) când în 1998 primul ”Taxi” al lui Luc Besson devenea senzație națională  iar continuările din 2000, 2003, 2007 cu bune și cu rele ne-au făcut să îndrăgim seria, având acel ,,je ne sais quoi” –  umor franțuzesc, cu care ne obișnuisem de la marele Louis de Funes și toate filmele ”Le Gendarme”. Iar pe parte de acțiune, șoferi abili și curse nebune, ”Taxi” este fratele mai mare al seriei ”Furios și Iute”.

După mai bine de un deceniu, avem ”TAXI 5”, această comedie plină de acțiune sau film de acțiune plin de momente comice cu mașini rapide, femei frumoase dar și periculoase, slalom prin aglomerația urbană, polițiști împiedicați, completată de accidente, greșeli și glume absurde și/sau violente.

(parcă sună cu o zi obișnuită din București când trebuie să ajungi din Militari în Pipera sau din Băneasa în Berceni 🙂 )

Filmul ni-l prezintă pe Sylvain Marot (Franck Gastambide) un agent de poliție parizian, extrem de abil, ce comite o ,,greșeală”  și este transferat la poliția comunitară din cel mai cosmopolit oraș francez, Marsilia, cu un primar trăznit Gibert ( Bernard Farcy).  Aici, împreună cu noii săi colegi, și un ,partener” neobișnuit, Eddy Maklouf  (Malik Bentalha) trebuie să prindă o bandă de hoți italieni ce fug mereu de la locul faptei în super bolizi.

În concluzie avem un film la care vei râde zgomotos, cu poftă și lacrimi. Iar finalul?! Este delicios!

Comedia anului în Franța rulează acum și în cinematografele noastre datorită PROROM și RO IMAGE 2000. Mergeți să îl vizionați și apoi pentru o experiență prelungită comandați un taxi să vă ducă acasă 🙂

#Spoiler : Ne-a surprins plăcut apariția rapper-ului Soprano și a lui DJ Cut Killer.

Articol scris de Isabela Petcu și Lucian Dinu.