Uncategorized

ȘTEFANIA IACOB – Cel Mai Tânăr Artist la Premiile ForeverFolk 2014

Spread the love
Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

“Sunt doar un om mic ce-nvaţă să zboare, nu-mi frângeţi zborul şi nu-mi fiţi străini. Din sufletul meu ies în stradă lumini. Nu mă călcaţi oameni mari în picioare”… Ce aş putea să mai spun? Îmi amintesc cu emoţie faptul că la sfârşitul lunii ianuarie a acestui an am avut şansa mult dorită de a te asculta live, de a primi un autograf din partea ta. În plus, pentru a-mi condamna întreaga fiinţă să tremure de bucurie, îți mulțumesc că mi-ai oferit acest interviu. Chiar dacă am dat dovadă de o stângăcie totală, chiar dacă inima, sufletul, camera video tremurau în neştire, va rămâne primul interviu special pe care l-am realizat în această viaţă. Îmi doresc nespus să beneficiez din nou de această onoare la viitoarele spectacole, bineînţeles, dacă voi mai avea măcar un strop de energie la finalul serilor de folk… Pentru că vocea ta mă epuizează complet în cel mai frumos mod cu putinţă, fiind nevoit să-i dau dreptate lui Kant care spunea acum câteva sute de ani că “în faţa absolutului orice joc al minţii se suspendă”. Dă-mi voie să-l completez totuşi: În faţa Ştefaniei, orice bătaie a inimii, orice gând, orice clipă, orice durere… se suspendă!

Cu rugămintea de a nu te supăra pe mine pentru aceste rânduri pe care îndrăznesc să le “dezvelesc” în întreaga lor puritate în faţa unor cititori necunoscuţi (mai mult sau mai puţini iniţiaţi în tainele folkului), dă-mi voie să te felicit pentru Premiul “Cel Mai Bun Tânăr Artist” – ForeverFolk 2014 (Gală organizată de către Marius Matache). Din acest moment, dragă Ştefania, te rog să-ţi alegi un alt citat care să te caracterizeze. Nu eşti un om mic, ci un OM MARE, un Artist ce a reuşit să zboare elegant, alături de ceilalţi Artişti. Prin cântecele tale am înţeles că “să mai amânăm nu-i înţelept”, fiind nevoiţi “să recunoaştem în sfârşit”, că muzica folk nu “îmbătrâneşte” vreodată!

Pentru toate acestea, îţi mulţumesc că exişti! Îţi mulţumesc pentru sensibilitatea, sinceritatea şi puritatea cântecelor tale! Îţi mulţumesc pentru lansarea albumului “De dorul ochilor căprui”, apărut la Botoşani în luna mai a anului trecut, moment în care ai “explodat” în sensul cel mai frumos cu putinţă. Eşti de apreciat pentru faptul că, la 17 ani, prin intermediul tău, cântecele Tatianei Stepa sunt din nou pline de viaţă, aducând bucurie în suflet acelora ce au avut ocazia de a te asculta, atât în ţară (Mediaş, Gura Humorului, Botoşani, Iaşi, Baia Mare, PiatraNeamţ, Timişoara, Bucureşti, Galaţi), cât şi peste graniţele ţării (Dublin).

Totodată, ar fi greşit să fi considerată un “trofeu”, pentru că un ARTIST, indiferent de numărul de concerte sau cd-uri vândute, trebuie să fie în primul rând OM. Pe această cale, îţi mărturisesc faptul că admir frumuseţea sufletului tău, pe care persoanele din jurul tău l-au “şlefuit” cu educaţie, muzică şi literatură, oferindu-ţi puterea necesară de a-ţi realiza visurile. Şi totuşi, “am obosit să mai aştept”… “Te-aştept de-o viaţă şi un pic”, pentru a evada din înregistrările de pe youtube şi de a avea ocazia de a te vedea din nou live, în carne şi oase. Mi-e dor de 26 ianuarie, de întâlnirea de la Teatrul Mignon din Bucureşti, când, împreună cu Vasile Mardare şi Andrei Păunescu, ai “ars” şi mi-ai incendiat orice rană pe care o aveam în suflet.

Relativitatea asta, pe care Einstein a descoperit-o cândva: Au trecut doi ani de când ţi-am descoperit pentru prima dată vocea (prin intermediul internetului: înregistrarea festivalului “Chira Chiralina”, interpretare pe versurile lui Spiridon Popescu, “Doamne, dacă-mi eşti prieten”). Am descoperit ulterior, “într-o ordine firească”: “Soartă de femeie”, “Femeie de lut”, “Poetul”. “Dă-mi un semn”. De-ai şti câte furtuni interioare ai risipit prin intermediul acestor cântece… Au trecut aproape două luni de când visul meu a devenit realitate. Cu toate acestea, în propria-mi inimă urlă dorinţa de a te reîntâlni, de a te reauzi, de a îngheţa din nou trecerea timpului prin intermediul cântecelor tale!

Înainte de a încheia, cu rugămintea de a nu te supăra, mai am un ultim gând de mărturisit: Sunt supărat pe tine, dragă Ştefania, pentru că eşti asemenea unui “drog”. Te ascult la nesfârşit. Un “drog” frumos… şi ce “imposibil” ar fi fără el! Rămâi cu bine şi nu-ţi pierde vreodată puritatea şi sinceritatea din cântec şi, mai ales, din suflet!

Cu sinceritate, admiraţie şi emoţie,
Adrian-Vladimir COSTEA

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *