Fără categorie

RU-ŞI-NI-CĂ! Un puşti de liceu mai documentat decât Cristina Ţopescu şi reporterii PRIMA TV

Spread the love

Un elev de liceu de numai 17 ani a trimis pe adresa redacţiei noastre un material din ciclul  incredibil,  dar adevărat. La PRIMA TV, în grupajul ştirilor FOCUS, Cristina Ţopescu a prezentat un reportaj cu un subiect „teleportat”. Înţeleg că o astfel de eroare ar fi fost mai uşor de trecut cu vederea dacă avea loc într-un context de eveniment. De exemplu, dacă la locul cu pricina ar fi avut loc un incendiu, iar reporterii ar fi transmis de la faţa locului diverse.

Dar, nu. E vorba de un reportaj documentat pe genunchi (CLICK AICI PENTRU INREGISTRAREA TV). Reporteriţa nici măcar nu a avut curiozitatea să caute pe Google Map. Dar să vedem despre ce e vorba. Iată articolul….

PASAGIUL COMERCIAL TELEPORTAT ÎN  HANUL GABROVENI

La PRIMA TV (stirile FOCUS din 14.01.2010, ora 20,00) ne prezintă  ruina unui fost han-pasaj comercial  (din strada Lipscani cu ieşire în strada Gabroveni), ca fiind ruina fostului Han “Gabroveni”. Probabil că, arhaicul cuvânt “han-hanuri”, lipsit de circulaţie în limba curentă, unde este întâlnit doar sub formă de „hotele/uri de 5 stele”:) a  condus la asemenea eroare.

Mai întâi să lămurim faptul că ruina prezentată la ştiri, reprezintă tot ce a mai rămas din hanul ridicat de  Constantin Hagi Tudorache pe locul  fostului han  ce a ars  la “focul cel mare” din 1847 . Cladirea a avut felurite întrebuinţări, dintre care : negoţ propriu (familial), sediu bancar al lui Morena Solomon Archer, activitati comerciale, de unde si denumirea  de “Pasagiu comercial”  (Cristian Popoescu, “Bucuresti – Arhipelag”, editura Compania, 2007, p.33), aşa cum apare  inscripţionat şi în planurile din 1900 ale Bucureştiului. După cel de-al doilea razboi mondial, cladirea a adapostit magazine comerciale, dupa care a fost folosita ca depozit, până după anul 1990, când, fără vină şi fără vinovaţi, fostul  pasaj comercial a fost mistuit de un incendiu.

(FOTO: Andrei Fiuciuc, elev, 17 ani)

yjg Prăvăliile din “buricul Bucureştilor” au avut deseori parte de incendii. Dacă pe  vremuri,  corpul de tulumbagii (pompieri) inzestrat primitiv,  aproape ca nu putea sa dea nici un ajutor contra parjolului, dupa anul 1990, pompierii au reusit sa salveze din incendiu, ceva parti din fostul pasaj commercial din  strada Lipscani cu iesire in strada Gabroveni.

Adevaratul Han “Gabroveni”, aşezat peste drum de “Pasagiul comercial”, se transformă dupa 1900, în Hotel “Gabroveni-Universal” (George Potra, “Istoricul Hanurilor Bucurestene” editura. Ştiintifică şi Enciclopedică Bucureşti, 1985, p.149).

hoteluniversal1În planurilor din acele vremuri, Hotelurile “Gabroveni” si “Universal”, sunt identificate in strada Gabroveni cu ieşire in str.Covaci,  unul langa altul.  Hotelurile “Gabroveni” si “Universal” sunt nationalizate in 1950 sub denumirea de hote “Universal”,denumire purtata si dupa anul 1990. Hotelul este revendicat în prezent, de către moştenitorii foştilor proprietari, care au avut prilejul să-şi vadă  hotelul teleportat “La ruine”, graţie  manipulatorilor „dezinformaţi şi pe genunchi documentaţi” de la stirile FOCUS.

Pentru cei care vor să ştie adevărul, a scris…Andrei Fiuciuc, elev, 17 ani.

PS: Cea mai relevantă imagine GOOGLE MAP:) Doar la o aruncătură de click de laptopul reporterilor PRIMA TV:)

ghgh

0 gânduri despre „RU-ŞI-NI-CĂ! Un puşti de liceu mai documentat decât Cristina Ţopescu şi reporterii PRIMA TV”

  1. tu chiar crezi ca in Romania se face presa pe bune? Ca se respecta regula celor 3 surse? iti spun eu ca NU ! am contact cu oameni de presa si crede-ma ca sunt asa de creduli, incat daca le zic ca l-am vazut pe Geoana ca tragea pe nas cocaina, maine ar aparea in ziare 🙂 !

  2. :))) Mane esti genial! Am ras de am cazut pe jos! Probabil oamenii de presa pe care-i stii sunt aplaudaci basescieni care nu mai stiu ce sa mai inventeze despre concurenta, da crede-ma ca sunt si ziaristi capabili, dar care ori sunt necautati, ori au fost disponibilizati sau restructurati:)

Dă-i un răspuns lui bogdan_daradan Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *