Fără categorie

RSS PUB – Locul unde intri blogger şi ieşi RSS-ist!

Spread the love

Am fost aseară la evenimentul organizat de stimabilul BOGDAN LIVIU, alături de o genială a condeiului şi a literelor sub toate formele – Bianca Dobrescu, plus alţi bloggeri cu notorietate gen: Alexandra Vraja, Chinezu, Victor Cătălin, ,,buretele” sau agregatorul de bloggeri. Care a fost contextul sau pretextul să bem bere Stejar, Ursus, Silva şi să facem KARAOKE acappela? S-a deschis Cafeneaua Bloggerilor numită sugestiv de simplu şi relevant – RSS:)

 

Locul!? Super. Născut parcă nu întâmplător din rădăcina plină de chintesenţă a piesei lui Baniciu Strada Popa Nan – ,,De la Foişor înspre Piaţa Vitan”, Cafeneaua Bloggerilor se află undeva la 20 de minute cel mult de mers pe jos de la Universitate sau 4-5 staţii de RATB dacă nu mă înşel.

 

Când am ajuns acolo, deja locul mustea a web 2.0, bun simţ, party style, stand up Comedy şi talente…Nu am avut loc sus, unde era show-ul convenţional, pregătit pe program, în schimb am stat la beci, într-o atmosferă gotică, relaxantă şi unde, încet, încet s-a mutat toată petrecerea.

 

Ca element de culoare, am avut parte de prezenta unui fotograf talentat, din păcate, neuronii mei, înecaţi în esenţă tare de stejar i-au pierdut numele dar sper să mă găsească pe facebook şi să tăguiască el fotografiile…Nu vă spun mai multe dar am o poză de 10.000 de like-uri cu tizul meu Bogdan. M-am întâlnit şi cu o PR-istă, vă las linkul de profil, merită:) şi cu o voce senzaţională – Sandra pe numele ei şi dinamovistă la nivel ULTRA…acum şi cu voi, nimeni nu e perfect:).

 

Chiar s-au făcut multe bancuri pe tema câinilor stacojii:) Deşi eu n-am de împărţit nimic cu aşa zisul fotbal românesc, toate polemicile microbiste au colorat atmosfera. După 2-3 beri că cine mai stătea să le numere, am început să spunem bancuri şi să cântăm.  Am cântat, fireşte Fank Sinatra fără negativ, fără pozitiv şi am plecat la o oră destul de matinală din motive obiective. Ca să nu mai lungesc vorba,  fie că sunteţi bloggeri, fie că sunteţi cititori de blog, vă recomand din suflet şi cu multă căldură o masă şi o bere la RSS PUB.  Şi acum piesa!:)

 

P.S.: Poza nu e din local. Aştept feed-back-urile voastre vizuale de la eveniment şi cum fac rost de fotografii cum le arunc aici:)

0 gânduri despre „RSS PUB – Locul unde intri blogger şi ieşi RSS-ist!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *