Pentru ca doar in DOI iti gasesti FERICIREA!

Am fost recent la piesa Scrisori catre Rita si am ramas blocat la scena apoteotica cand cei doi actori stateau unul in spatele celuilalt, el – Stefan Nistor vorbea cu mainile la spate si ea – Andreea Stafie era umbra lui si toate gesturile le desena suav cu al sau contur de maini si degete… In acea scena se vorbea la modul retoric despre fericire… Ce e ea, cum o gasesti, cum o simti, cum o mirosi, cum o atingi, cum o gusti, cum o traiesti, cum o desenezi, cum o analizezi, cum o surprinzi … Si am luat un metrou si m-am dus in cautarea ei!

Am vazut femei, fete, barbati, pusti cu smartphone-uri butonate in draci… Dar fetele lor erau sterpe si sterse de orice urma de zambet…Indiferent ca vorbesc de un iPhone 6, Samsung S5, Note 4, Xperia Z, HTC One…Toti pareau afundati cu degetele in orbite in ecranele lor! Nu spuneau nimic, nu respirau, unii dintre ei ascultau si muzica dar era doar un alt pretext de zgomot de fond pentru ca fetele lor nu reactionau la niciun stimul…Parca toate spasmele musculare erau eviscerate si mascate intr-o noua tehnica de criogenie.

Toti cu haine triste, culori triste! Inseamna ca tehnologia si gadget-urile nu-ti aduc fericirea si am pornit mai departe printre oameni reci, sterpi si inerti. Unii se dadeau din calea mea automatic, nu-si ridicau ochii din ecranele lor tactile IPS.

Putin mai incolo, pentru ca am avut sansa sa ma urc intr-un metrou lung si trist precum viata unor dintre noi, vad cupluri care se saruta lasciv, pasional, vomitiv unii dintre ei, de parca vor sa faca sex intre statii. Lumea e prea trista sa le dea atentie si altii sau majoritatea, cu ochii si degetele infipte pana la gat in touchscreen-urile lor nici macar nu le arunca o ocheada. Clar smartphone-ul dauneaza poftei de sex mai ceva ca fotbalul la microbisti.

Dar nici ei nu sunt fericiti, nu zambesc. Se saruta bolnav, freudian si apoi inchid buzele si in el prind captiv si zambetul si pastreaza doar privirea plina de pofta si ajung sa discute si se cearta din nimic. Si apoi el se intoarce cu fata la geamul inert si gol sau scoate un smartphone si butoneaza, ea se uita in gol sau scoate si ea un smartphone si butoneaza. Astazi nici sexul nu te mai face fericit… Si merg mai departe.

Vad oameni cu fete chinuite, de parca s-au trezit cu cosmaruri. Sunt imbracati atipic. Prea elegant, cu serviete, mape, sigur sunt pui de corporatisti care merg la birou sa primeasca mii de lei si pentru ce. Au costume probabil Armani, genti de piele, dar au fete atat de acre de parca se duc sa faca colonoscopii la cadavre aflate in putrefactie, sau zici ca vin de la colonoscopii de cadavre in putrefactie.

Din fericire, nici banii nu mai sunt ce erau odata si nu-ti mai aduc nici zambetul, nici fericirea… Si merg mai departe spre unul din capetele metroului. E ziua metroului, am uitat sa va spun. Nu stiu cand dar am vazut niste afise, bannere si poze pe niste peroane. Vad angajatii de la paza. Fete apasate, plictisite, resemnate, goale, fara emotii, poate doar ganduri care alearga inerte ca niste particule browniene printre sinapsele lor neuronale. Unii cred ca n-au. Au fete tampe. Nici sa fii prost nu te mai face fericit !? si inainte sa pun punct si acestui gand mai am o epifanie. Ii vad cu ecusoane, banderole, uniforme de munca, poti spune ca au un servici stabil, caldut, lipsit  de griji. Te intrebi cat de greu poate fi sa te plimbi 8 ore cu metroul si sa te prefaci, sa simulezi ca-ti pasa de metrou, de oameni !? Paradoxal, nici ideea unui job caldut, stabil, nu-i mai face fericiti pe oameni

Inainte de capat vad persoane care citesc. Unii carti, altii reviste, unii carti de rugaciune, catehisme, povesti…Dar sunt absorbiti in lectura, asculta sau nu si ei muzica, mai ridica cate un ochi la panoul care anunta statiile daca au casti in urechi sau asculta cu atentie vocea din difuzoare, dar nici ei nu zambesc. Oare chiar asa de triste sa fie toate cartile ? Si merg mai departe…

La un moment dat vad niste copii. Pe cat de cenusiu e tot metroul si oamenii din el copiii poarta ceva cu ei. ZAMBESC. Sunt fericiti. Dar nu cred ca au mai mult de 7-8 ani. Si atunci ma resemnez, ma intristez si vorbesc singur cu mine Oare asta inseamna fericirea, sa fii copil ? Dar cum oprim TIMPUL, cum sa-l facem sa ne pastreze copii mereu !?

Si imi dau raspunsul singur. E o utopie. Trebuie sa fie altceva, cred, sper…Speranta mi-a ramas. Si primesc un SMS. Initial m-am intristat si apoi am zambit, usor, timid, de parca as fi facut cine stie ce fapta abominabila in metrou, de parca toata lumea, inclusiv dependentii de hi-tech si-ar fi aruncat ochii spre mine Mda…Dar e bine si asa. E bine ca pot sa ajut!

Si am ajuns la destinatie, am coborat si am inteles. Niciodata, dar NICIODATA nu vom gasi fericirea SINGURI. A avea o relatie, a face sex, a avea job, a avea bani, a avea telefon inteligent inseamna doar A FI, A AVEA si atat. Ca sa fii fericit trebuie sa DARUIESTI si SA TE DARUIESTI, sa AJUTI si sa primesti ca plata doar…UN ZAMBET. Atat! 

Si nimic nu-i mai fabulos sa te daruiesti celuilalt prin emotie autentica si sincera, sa vibrezi in el, prin el, sa-i simti gandurile, trairile, sa poti sa comunici si sa-i comunici. Fericirea nu e  un scop, e o stare, o vibratie. Nu o gasesti in carti si lucruri masurabile, pentru ca fericirea autentica e imuabila si incomensurabila… Iar cand faci pe cineva fericit, pur si simplu, un necunoscut, un prieten, o ruda sau persoana iubita…

Eu, azi, recunosc ca nu sunt fericit intr-u totul. Daca as iubi si as fi iubit, da as fi extrem de fericit si nu m-as ascunde la metrou….