Divertisment

Filmele nominalizate la Oscar 2019 se văd la Grand Cinema & More, în cadrul Festivalului Filmelor de Aur

Spread the love
Our Score
Our Reader Score
[Total: 1 Average: 5]

Cele mai bune opt filme ale ultimului an, intrate în cursa pentru a obține cel puțin un Oscar, vor putea fi urmărite la Grand Cinema & More, în cadrul unei noi ediții a Festivalului Filmelor de Aur, în perioada 25 februarie – 1 martie, la prețuri speciale.

În cadrul Festivalului Filmelor de Aur vor putea fi urmărite: „The Favourite“ (10 nominalizări la Oscar); „A Star Is Born”, „Vice“ (ambele cu câte 8 nominalizări la Oscar); „Black Panther“ (7 nominalizări la Oscar); „BlacKkKlansman” (6 nominalizări la Oscar); „Bohemian Rhapsody” și „The green book” (ambele cu câte 5 nominalizări la Oscar), dar și Cold War (2 nominalizări la Oscar).
Bilete pentru fiecare dintre cele opt filme incluse în cadrul festivalului de la Grad Cinema & More costă 22 de lei. În plus, în acest an, iubitorii de film vor putea achiziționa și abonamentul Golden Pass, în valoare de 60 de lei, care va permite accesul la oricare trei filme din programul festivalului.

De departe cea mai așteptată producție din cadrul festivalului este „Favorita“(The Favourite), filmul care alături de „Roma“ conduce topul nominalizărilor la cea de-a 91-a ediție a premiilor Oscar 2019. Drama istorică cu accente comice pune sub lupă intrigi regale, pasiune, trădare și invidie în curtea reginei Anne la începutul secolului al XVIII-lea, în Anglia.

Lista continuă cu drama muzicală „S-a născut o stea” (A Star Is Born), debutul regizoral al lui Bradley Cooper, producție lăudată de criticii din toată lumea datorită prestației celor doi protagoniști: Cooper și Lady Gaga. În programul filmului se va regăsi și „Vicele“ (Vice), o dramă care aduce în lumina reflectoarelor bătălii politice, intrigi și putere.

„Pantera Neagră“ (Black Panther) este filmul care în acest an marchează o premieră în istoria Academiei de Film – fiind primul lungmetraj cu supereroi nominalizat la categoria „Cel mai bun film”. În cadrul festivalului vor putea fi văzute și filmele „Green book”, și „Bohemian Rhapsody”, ambele cu câte cinci nominalizări Oscar.

Tot la un preț special vor putea fi urmărite imediat după decernarea premiilor Oscar și „Agent Provokkator” (BlacKkKlansman) și „Războiul rece” (Cold War) – propunerea Poloniei intrată în cursa pentru Oscar la categoria “Cel mai bun film străin”.

Programul complet și regulamentul Festivalului Filmelor de Aur sunt disponibile pe site-ul grandentertainment.ro.

Cadoul ideal pentru Dragobete și 1 martie.

Acest articol nu este plătit și este distribuit cu drag pentru toți abonații presainblugi.com și nu numai.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *