Uncategorized

DRACULA FILM FESTIVAL – Pentru ca filmele Horror au inceput sa fie prietenoase

Spread the love
Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Dracula FILM Festival confirma un trend care deja s-a propagat in ultimul timp. Nu pentru ca filmele horror nu mai sunt ce au fost doar ca publicul nu mai e ce era odata. Sa nu uitam ca sarbatoarea Halloween a devenit atat de populara incat nu ni se mai pare nimic infricosator si am ajuns sa vedem copii de gradinita imbracati in scheleti, vrajitoare si cu fate de dovleci psihopati 🙂

12132637_948902181835958_1270313389242498341_o

O atmosfera calda si primitoare si la Brasov. Asta am simtit si eu in ziua de miercuri, 7.10.2015, cand, inconjurat de copii si parinti am ras si m-am distrat alaturi de personajul Dracula. Oamenii au devenit curiosi si vad in filmele horror un fel de refugiu, o oaza de defulare pentru ca de multe ori realitatea e mult mai horror decat suna. Recunosc ca si eu iubesc filmele horror din acelasi motiv. Ma deconecteaza complet de la realitate pentru ca stiu ca sunt ireale dar intr-un mod atat de real si asta fascineaza. Si nici nu se putea alege o proiectie mai haioasa decat Hotel TRANSILVANIA 2 film pe care l-am vazut in premiera nationala pentru ca el va intra in cinema la finalul lunii octombrie.

Despre animatie voi scrie mai tarziu pentru ca astept si varianta dublata de duminica de la Cinema One, în prezența unor actori care au realizat dublajul precum: Claudiu Bleonț, Gabriel Spahiu, Anca Sigartău, Tamara Roman, Gabriel Costin, Cristi Neacșu, precum și scriitorul și jurnalistul Marius Chivu. Dar sa vedem ce mi-a pregatit Dracula…

DRACULA FESTIVAL

➡ Petreceri, sange in pahare cu gust de vin si multe filme HORROR

Joi, 8 octombrie, de la ora 18.00, la Teatrul Sică Alexandrescu, va începe competiția de lungmetraj cu primul found footage horror românesc, Un film pentru Anne/ Be My Cat: A Film for Anne, în regia lui Adrian Țofei. Din competiția de lungmetraj mai fac parte: Cu piciorul pe mină/ Landmine Goes Click (R. Levan Bakhia, Georgia, 2015), Demonul Liza/ Liza the Fox-Fairy (R. Károly Ujj Mészáros, Ungaria, 2015), Idila/ Idyll (R. Tomaz Gorkic, Slovenia, 2015), Jeruzalem (R. Doron Paz și Yoav Paz, Israel, 2015) și Soțul Perfect/ The Perfect Husband (R. Lucas Pavetto, Italia 2014).

Filmele din competiția de scurtmetraj românesc vor fi proiectate la Cinemateca Patria, joi, 8 octombrie, de la ora 20.00: În ataș (R. Mircea Bobîna), Omulan! (R. Matei Branea), Închirirez mansardă, rog seriozitate (R. Sorin Tănase), Black Friday (R. Roxana Stroe) și Vacanță la țară (R. Andrei Tănase).

Tot joi, de la ora 21.30, la Cinemateca Patria va rula și competiția de scurtmetraj internațional: Yayos (R: Roberto San Sebastian, Spania), Thorn (R: Soichi Umezawa, Japonia), Inner World (R. Vivian Papageorgiou, Grecia), Ghost Train (R. Lee Cronin, Irlanda), Maria (R: Guilherme Daniel, Portugalia) și Sugar Zombie (R: Alexander Quezada, Brazilia).

Vineri, de la ora 19.00, la Teatrul Sică Alexandrescu va avea loc un master class susținut de Simon Boswell, compozitor britanic de muzică de film, nominalizat la premiile BAFTA, iar sâmbătă, 10 octombrie, tot la Teatrul Sică Alexandrescu acesta va susține un concert live alături de trupa sa the AND, după festivitatea de închidere a Dracula Film Festival.

Maratonul Twin Peaks (Twin Peaks după 25 de ani), în cadrul căruia vor fi proiectate 4 episoade relevante din celebrul serial cult regizat de David Lynch, se va întâmpla sâmbătă, 10 octombrie, începând cu ora 17.00 la Cinemateca Patria, urmat de la ora 22.00 de un party Dracula vs Twin Peaks, cu muzică asigurată de DJ David Hughes.

În cadrul Galei de închidere a celei de-a treia ediții a Dracula Film Festival (sâmbătă, 10 octombrie, ora 20.00, Teatrul Sică Alexandrescu) după decernarea premiilor, va rula The Witch (R. Robert Eggers), un film tensionat, înspăimântător plasat în lumea primilor coloniști americani, unde o familie de puritani luptă cu o forță malefică.

Duminică, 11 octombrie, de la ora 13.00, la Cinema One va avea loc proiecția primului film românesc 3D, Dopul scuză mijloacele (R. Mihai Ionescu, 30 min), care este o comedie neagră despre un nefericit ce rămâne blocat într-o gaură de canal care le oferă concetățenilor ocazia de a a-și re-evalua viețile, societatea și prioritățile. Filmul va fi urmat de o sesiune Q&A cu regizorul filmului, Mihai Ionescu, și Eugen Kelemen, post-production manager.

Si asta NU e TOT. Ca bonus, vineri si sambata va fi un MARATON STAR WARS cu toate cele 6 episoade in ordinea povestii nu a anului aparitiei.

➡ Despre Brasov

Pan acum vremea a fost extrem de placuta. La hotelul Coroana m-am simtit ca-n filmele cu Dracula din anii 80. Geamuri intr-un stil arhaic, usi masive de lemn care se inchid cu chei obisnuite, totul pare rupt din alt secol, din alt timp. Iar primirea pe care am avut-o in camera a depasit orice asteptari 🙂

Dracula Film Festival

In rest, orasul e asa cum l-am lasat in primavara dupa Spring SuperBlog. Linistit, onest, plin de oameni frumosi. Am cunoscut chiar un sofer de taxi din Bucuresti care s-a mutat cu familia in Brasov si mi-a povestit ca ii prieste viata aici. Recunosc ca si mie imi place la nebunie acest oras pentru ca respira munte, si cel mai semet munte din vecinatatea lui e Piatra Craiului.

Ne auzim si maine. Pe curand, pe orice rand!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *