Uncategorized

Din culisele SUPER BLOG 2013! eXclusiv! Sunt si bloggeri care NU comenteaza NOTELE!

Spread the love
Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

A inceput Super BLOG 2013Au fost pana acum 8 probe, mai urmeaza 22, s-a punctat deja o proba, dar la cata cerneala virtuala s-a consumat pe comentarii, aluzii, invective, certuri, explicatii, contra-explicatii, reguli, legi, regulamente, numai daca stau sa numar toate comentariile din ultimele saptamani sigur depasesc PIB-ul Romaniei…Prin urmare, intr-o atmosfera tensionata in care unii bloggeri arata cu degetul spre jurati, spre organizatori ca “de ce are X 90 iar eu 70“, ca “eu am pus 2 link-uri si un tag ala n-a pus nici poza” si genul asta de lucruri tot curg in mii si mii de biti…Eu, alaturi de alti bloggeri mai “ciudati” care ne-am bagat in competitia asta…SA SCRIEM, (Ce nebuni si noi…Acum am aflat ca s-ar da si niste bani cica:)…am decis sa imi cunosc “competitorii” si sa ma razboiesc cu ei in IDEI aprige, si rautati de genul: “Mie imi place cum scrii…N-ai vrea sa-mi acorzi un interviu“…iar raspunsul lor plin de “ura, aroganta si revolta a fost” – “DA, de ce nu“…Si m-am chinuit sa le adresez cele mai urate intrebari iar ei mi-au raspuns cu intarziere maxima cu cele mai urate raspunsuri ca doar sa fim si noi in atmosfera tensionata de pe grup…Daca a iesit ce trebuie sau ce nu trebuie voi apreciati…sau nu! Mai bine aratati cu degetul…unii dintre voi…

PRIMUL INCULPAT – MOS CRACIUN

Si asa mi-a venit dintr-o data sa-l pun la zid pe Mos Craciun. M-a enervat groaznic si inca ma enerveaza cu scrisorile lui. Mai mult, Mosul a muncit plin de ura la o poza cu mine iar eu ca sa nu fiu mai prejos uitati ce i-am facut….

AGRESORUL de Bloggeri: Mosule, serios, spune cine esti si cine tot scrie cu tine, despre tine pe blogul asta pe care nu-l suport si nu l-am suportat niciodata, mai ales acum, cand sunt sanse sa primeasca puncte mai multe ca mine la probele din concurs…

SONIA: Mi-e greu să mă prezint. Aș putea scrie o carte pe tema asta. 🙂 Sunt Sonia pentru cei mai mulți și Adi pentru familia mea. Am 50 de ani (apropo, nu este frumos să o întrebi pe o doamnă ce vărstă are) înscriși în Cartea de identitate și vreo 25 în sufletul meu. Pe actul de studii scrie “inginer mecanic”, dar am schimbat macazul acum mulți ani, iar astăzi sunt DTP-istă la o tipografie. Adică intermediarul dintre un document care trebuie imprimat și mașina de tipar. Și de cele mai multe ori eu sunt omul care transpune pe foia virtuală ideea care se vrea imortalizată pe hârtie. În timpul liber am și o mică afacere. Sunt responsabilă cu adunatul de amintiri. Adică fac foto și video la evenimente fericite din viața oamenilor.

Mulți mă întreabă dacă nu îmi este greu să mă împart între atâtea lucruri și să trăiesc mai bine de jumătate de an fără weekend. Îmi este. Dar îmi place de mor ceea ce fac și nu aș renunța pentru nimic în lume la viața mea de acum. Spun tuturor că sunt piteșteancă deși am “fugit” de acasă de vreo 25 de ani și îmi iubesc la fel de mult orașul care m-a adoptat. Unul mic și despre care se spune că este capăt de linie. Hunedoara. Ce dorințe am? Una singură. Să fiu sănătoasă. Restul lucrurilor am constatat că stau în puterea mea.

A: Deci recunosti ca ai fugit din Pitesti. Bun. Sper sa fii depunctata pentru asta si pentru faptul ca talentul tau il folosesti in slujba hunedorenilor. Mai departe. De ce scrii numai despre iarna? Primavara nu-ti place?

S: Am explicat asta de multe ori şi sper să nu se întâmple să plictisesc pe cineva. Sunt cititoare veche de bloguri, mi-a plăcut întotdeauna ideea unui astfel de jurnal, dar mi-am spus mereu că vârsta mea nu este potrivită pentru o asemenea întreprindere. Şi totuşi… Acum un an şi ceva, am comentat pe un blog. Era un subiect interesant despre părinţi şi copii. Găsisem acolo un comentariu al fiicei mele (bloggeriţă şi ea) în care declara că noi (eu şi tatăl ei) suntem niște părinți destupați la minte. Mândră de mine, m-am băgat în seamă. A urmat un schimb de replici încheiat de Anca cu “eu i-am spus mamei să îşi facă blog, dar nu mă ascultă”. Așa a încolţit ideea. Uneori părinţii mai ascultă şi de copii. Blog de iarnă a apărut însă ceva mai târziu. În joacă. Era 27 decembrie 2012. L-am numit aşa pentru că nu i-am dat şanse de supravieţuire decât pentru o singură iarnă. Cea care a trecut. În primul rând pentru că sunt o persoană foarte ocupată şi în al doilea pentru că nu am crezut că o să am ce scrie. Mai multe amănunte găseşti într-un articol destul de recent. Vei afla de acolo şi că Blogul de iarnă are zilele numărate. Nu i se mai potriveşte numele şi are nevoie şi de domeniu propriu. Domeniu pe care mi-l va dărui Chinezu de ziua mea. Pentru că i-a plăcut acel articol. 🙂    

A:  Cum l-ai descrie pe Moş Crăciun dacă s-ar fi născut şi crescut în România? Dar sa spui adevarul ca te reclam la juriu si iti fac contestatie…

S:Dacă îmi vei citi toate articolele scrise pentru SuperBlog (cele deja publicate, dar şi cele viitoare) îl vei găsi în ele pe Moş Crăciun, cel născut în România. Un pic dezorganizat, un pic miştocar, foarte creativ, priceput la toate, dar mai ales, în sufletul său, un om bun. Care se străduieşte şi el cum poate şi uneori obţine chiar rezultate notabile.

 A: Cât de des te vizitează renii lui Mosu’ și ce solicitări trăsnite au la adresa ta? Stii ca in regulament n-ai voie cu animale pe blog ca unii n-au si atragi atentia juriului asupra ta.

S:Renii lui Moșu nu mă vizitează. Poate pentru că știu că mie nu-mi place spiritul de turmă. Oricât de elitistă ar fi ea (turma).

A: Acum vad ca sunt luat peste picior. De ce te-ai apucat de blogging și de ce l-ai ales ca “muză” pe Moșu?

S: De blogging m-am apucat în joacă. Că între timp m-a prins ideea, asta e altceva… Iar Moșu îmi este muză doar pentru SuperBlog.  Povestea e simplă. Cu o săptămână înainte de a începe concursul parcă îmi venea să dau bir cu fugiții. Constatasem că nu o să fiu în stare să scriu versuri sau să găsesc metafore care să însuflețească vreun cașcaval sau vreun storcător… Salvarea a venit de la Anca (fiica mea). Nu, nu mi-a dat ideea, stai liniștit. Mi-a dat un telefon. Și m-a întrebat, fără prea multe introduceri, dacă n-aș putea să-i dau cadoul de la Crăciun cu o lună înainte. Numerar. Găsise un zbor ieftin spre Eindhoven și plănuia o mică vacanță. Am spus da și m-am gândit că cel mai probabil vor exista două cadouri de Crăciun. Că doar nu o să las locul gol sub brad… Și m-am gândit câte slăbiciuni are o mamă. Iar cum atunci eram și în postura de Moș Crăciun… a apărut ideea. Ce-ar fi dacă aș face din el un personaj asemeni nouă? Cu probleme de rezolvat, cu provocări la tot pasul și slab adeseori. Și dacă tot l-am “deturnat”, mi-am zis că poate ar fi potrivit să schimb lucrurile mai în esența lor. Adică el să fie cel care scrie, nu eu.

 A.Ce planuri ai pentru Crăciunul care vine? Si sa spui adevarul pentru ca vei fi urmarita de mine de acum inainte tot timpul si voi citi toate postarile tale in cautarea de fire de par despicate si voi raporta orice urma de talent peste limita admisa de mediocritate.

S:Un singur plan. Să îl aștept pe Moșu’ împreună cu ai mei, cei dragi.  

A. Un mesaj pentru persoanele care nu cred în Moș Crăciun si care fac bine ca sunt asa

S.: Crede și nu cerceta! 🙂

Acesta a fost primul dosar plin de “invidie”. Maine va fi pus la zid un blogger care are o revista. Asa merita daca scrie bine. Numele lui de cod – Dragomir Mihai-Viorel. Va las o poza cu el si daca il recunoasteti lasati commenturi aici. Intrebarile sunt deja pregatite, are si el raspunsurile gata si maine incepe “umilirea” publica. Pe maine!                                                                   

 

24 thoughts on “Din culisele SUPER BLOG 2013! eXclusiv! Sunt si bloggeri care NU comenteaza NOTELE!”

  1. Mulțumesc mult! Aștept cu interes următoarea punere la zid.
    Mi-ai facut ziua si seara mai frumoasă, aproape că nici nu mai contează ce notă iau la storcător. 🙂

  2. Salut! Iti trimit aici niste raspunsuri la niste intrebari pe care le poti pune tu si obtii un interviu…cu Mosul…Gelu:
    Traim intr-o lume a minciunii?

    Decembrie. Zapada. Mos Nicolae. Mos Craciun.

    M-am intrebat de multe ori daca este o intamplare ca revolutiile se petrec in decembrie. Raspunsul mi-a venit in minte, cu rugamintea de al transmite si altora in soapta, pentru a nu-mi atrage dusmani. Se poate spune ca postand aici raspunsul, va fi considerat o soptire(altfel nu stiu cum as putea scrie in soapta).

    Revolutia este un fel de renuntare la o minciuna si inlocuirea ei cu o alta, ambalata frumos, astfel incat sa para adevar.

    Ne mintim copii ca drept rasplata pentru cumintenia lor, adica pentru statul lor chircit intr-un patut al lui Procustut, in luna decembrie vor fi rasplatiti de un mos(Craciun, dupa ultima revolutie, Gerila, inainte de ’89), cu tot felul de daruri.

    De ce un mos? Pentru credibilitate(un mos este un om serios). Asociem imaginea lui cu un bradut, pentru a da senzatia de verde permanent, cu o pelerina rosie, ca prin contrast cu verdele sa existe un echilibru, niste globuri de sticla, ceva beteala stralucitoare, unul sau mai multi reni si gata, minciunica poate fi servita ca un adevar, timp de cativa ani.

    Ce daca dupa un timp copii vor afla ca au fost mintiti, ca vor simti o mare durere in sufletele. Minciuna a fost frumoasa si suntem multumiti ca au descoperit-o. Din acest moment sunt si ei marisori si chiar sunt pregatiti sa inghita urmatoarele minciuni. Vor merge la scoala, unde vor citi basme cu Ilene cosanzene si feti frumosi. E acum momentul sa afle ca exista si capcauni, zmei si alte lighioane. Asta asa pentru contrast si echilibru. Urmeaza formarea gandirii lor matematice. Matematica, o alta minciuna. Multi aici vor sari sa ma contrazica. Cum sa consider stiinta asta exacta o minciuna? Pai daca porneste de la niste postulate pe care trebuie sa le inghitim pe negandite, ce poate fi? Si in matematica minciuna este bine ambalata. E presarata cu – si +, cu : si x, cu ridicari la puteri si radicali. Toate semnele astea sunt ca verdele bradului si rosul pelerinei, ca ilenele cosanzene, feti frumosi si capcaunii, zmeii. Contrastele dau acel echilibru déjà cunoscut, educat inca din prima copilarie.

    Odata cu interventia matematicii in perfectionarea modului de a ne mintii, adica odata cu trecerea noastra printr-o noua revolutie, cea stiintifica(cred ca tot in luna decembrie s-a petrecut si revolutia asta), incepem sa ne simtim finite superioare. Atat de superioare, ca acest cuvant nu mai are nici grade de comparatie. Putem acum sa raspandim minciuna incet, incet, in Univers. Incepem cu povestioara catelusei Laika. Am inceput cu ea pentru credibilitate. Parea prea gogonata sa incepem cu Iuri Gagarin sau Valentina Tereshkova. Un caine este credincios stapanului si nu divulga aproape niciodata minciuna ambalata in adevar. Asta stim si din politica. Foarte rar se intampla ca un catelus politic sa faca publica adevarata fata a sefului lui de partid.

    Dupa revolutia din ‘89(decembrie), ne-am indreptat gandul spre vest, am ajuns sa cercetam chiar si minciuna americana. Americanii astia au ajuns pana pe Luna, cu minciuna. Cica unul Neil Armstrong ar fi facut si un mic pas pe acolo, considerat gigantic pentru omenire. Daca o fi asa, doar el stie si a plecat cu asta pe alta lume. Intre noi fie vorba, cred ca minciuna asta cu oameni pe luna, este un plagiat grosolan al povestii scrise inainte de unul Jules Verne. Armstrong asta nu este Luis, cel care canta la trompeta. Este altul, un alb. Asta pentru credibilitate. Am amintit de Luis pentru contrast(stiti cu totii ca trompetistul este negru). E adevarat ca utopia cu rasa alba, pura, nu prea sta nici ea in picioare(este tot un neadevar). Armstrong suna a nume Indian tradus in americaneasca: arm-strong, adica brat- puternic .

    Voiam de fapt sa ajung la Luna, la luna decembrie, luna in care ne pregatim de trecerea revolutionara intr-un nou an si in care se obisnuieste sa se ureze:

    La multi ani!

    Asta va urez si eu, in lumea asta a minciunii, frumoasa, echilibrata, cu multe contraste: bradut, pelerina rosie, Ilene cosanzene, feti frumosi, capcauni, zmei, -, +, :, x, puteri, radicali(aici suna putin a politica: puteri radicale).

  3. Aşa punere în scen…pardon, la zid voiam a zice, merită! Merită, Moşul ăsta românesc, cu hăinuţe de american şi cu apucături de…nu mai zic, că dacă zic, o să mă uit sub brad, dar n-o să găsesc nimic.

  4. Chiar am crezut că în spatele scrisorilor lui Moş Crăciun se află vre-o puştoaică căreia îi place foarte mult Crăciunul. Foarte interesant cum îţi imaginezi persoana ce se află în spatele unui text/blog şi cum descoperi apoi pe altcineva. Bravo Sonia pentru sufletul tău mereu tânăr!

  5. Daca vrei fara versuri, iti mai dau 🙂

    Schita pentru un posibil scenariu. Scenariul unui spectacol de teatru, film, muzica, dans(toate la un loc).

    Scena. Pe fundal, un ecran intunecat. Lumina creste progresiv pana cand pe ecran descoperim un peisaj static:

    Doi cilindri pozitionati orizontal, asemenea celor care compun un storcator de rufe, de moda veche sau o tiparnita. Intre cilindrul superior, acoperit cu imaginea unui cer plin de nori si cel inferior, purtator al imaginii unei mari linistite, se formeaza o linie, linia orizontului. Timid, se aude o melodie trista, care creste si odata cu ea, mecanismul se pune in miscare. Norii si apa marii, pornesc spre orizont prin rotirea cilindrilor. Miscarea, din ce in ce mai grabita produce un curent ce soarbe totul. Apa duce cu ea nisip, plante, dar mai ales barbati, femei, copii. Pentru fiecare, printre nori, cade cate o stea. Stelele se sting in apa marii si sunt ighitite si ele de orizont. Muzica devine apocaliptica. Dupa un timp in care omenirea este inghitita aproape total, de acest balaur, totul se bloceaza intr-un scartait inspaimantator…Liniste. O liniste mormantala.

    Ansamblul celor doi cilindrii porneste intr-o miscare de rotire orizontala, in sensul acelor de ceasornic. Ni se arata acum mecanismul infernal, roti dintate, arcuri, biele-manivela, cazane sub presiune. O uzina unica menita sa puna lumea in miscare. Dupa ce miscarea de rotire implineste 180°, avem in fata un peisaj static:

    Doi cilindri pozitionati orizontal, asemenea celor care compun un storcator de rufe, de moda veche sau o tiparnita. Intre cilindrul superior, acoperit cu imaginea unui cer plin de nori si cel inferior, purtator al imaginii unei mari linistite, se formeaza o linie, linia orizontului. Un tipat de cucuvea ce devine suierat de locomotiva cu abur, un scrasnet de roti si cerul insotit de apa marii se pune in miscare. O melodie, placuta de aceasta data, purtata de briza nascuta din rotirea cilindrilor, se indreapta spre noi asemenea unui imn al schimbarii. Apa aduce cu ea nisip, copii, femei, barbati. Se naste din mare un sir omenesc care se deplaseaza in ritmul muzicii, intr-o miscare serpuita si vine, vine…

    Din rand se desprinde un grup. Cele doua siruri, in venirea lor serpuitoare, se intersecteaza de cateva ori, trecand ficare cand in stanga, cand in dreapta. Sunt tot mai aproape. Putem vedea acum destul de clar, multitudinea culorilor in care este invaluit sirul originar dar si monotonia cromatica, de uniforma, a grupului desprins din rand cu ceva timp in urma. Nu o uniforma militara. Nu. Una ingloband un costum sobru, de culoare inchisa, camasa alba, cravata(singura pata de o culoare ceva mai vie) si o geanta diplomatica in mana dreapta.

    In timp ce ecranul isi stinge lumina pentru a-si trai lauzia, dupa ce a adus pe lume, lumea, grupul in uniforma(probabil datorita gentii din mana) se deplaseaza spre dreapta, iar grosul omenirii, pentru a nu produce tensiuni, merge spre stanga. Primii poposesc intr-o incapere, unde pe un piedestal sta un pupitru dotat cu doua microfoane. Prin fereatrele camerei se disting niste zgarie-nori. Grupul celalat, mult mai numerous, campeaza pe un imens Woodstock.

    Dupa ce si-au tras putin sufletul(in viteza cu care s-au deplasat la venirea pe lume, sufletul ramasese putin in urma), au inceput a gandi, viitorii pasi in viata.

    Un uniformizat, ales de cei din grup, dupa reguli numai de ei stiute, sa-i reprezinte, s-a asezat la pupitru. Dupa ce cu ambele maini a pozitionat convenabil microfoanele si dupa ce si-a reglat glasul cu o tuse voita, a initiat discursul. In prima parte a facut un scurt istoric despre Napoleon, Stalin, Hitler si alti uniformizati, dornici si ei sa adune lumea sub o unica conducere, spre a o obliga sa traiasca mai bine. A explicat ca nereusita acestora s-a datorat proastei alegerei a uniformei(alesesera uniforma militara), motiv pentru care mijloacele nu le-au fost scuzate, cu tot scopul lor nobil. A atacat(in sensul abordarii) apoi, principala tema inscrisa in ordinea de zi, Globalizarea.

    Ceilalti, scrutau si ei viitorul. Fiecare, in fuctie de locul in care se asezase pe intinsul Woodstok, in functie de calitati, traditie si multe alte criterii, striga in limba lui, cu ce va contribui la bunastarea tuturor. – Eu voi extrage petrol, impreuna cu toata familia, tribul sau intreaga mea natiune(dupa necesitati). – Eu voi face agricultura. – Eu imbracaminte, incaltaminte, muzica, automobile, electronice…Era un vacarm de nedescris. Urletele cu oferte se amestecau cu discursul ce rasuna in difuzoarele uniformizatilor. Ai fi crezut ca cele doua parti sunt in conflict.

    Peste tot acest vacarm s-a auzit foarte clar un: Let it be! Dupa ce a mai cantat cateva melodii impaciuitoare, John Lenon le-a propus un joc educativ(romanesc), din care sa desprinda invataminte si sa inceteze cu cearta: Nu te supara frate! Jocul este simplu. Arunci 2 zaruri, insumezi cifrele indicate de ele si faci in viata atatia pasi cati iti arata suma respectiva. Pe la pasul 7 primesti un bonus sub forma unei caracterizari(bonusul se numeste-cei 7 ani de acasa). La 14 ti se inmaneaza un fel de diploma cu fotograria ta pe ea si un numar(CNP). Cand ajungi la 18 se pare ca iti cresc niste aripi imaginare si ca de acum stii zbura singur. Asta se sarbatoreste(are loc o petrecere de majorat). Si tot asa, jocul continua. Pe la 60, 65, cica poti sa nu mai faci nimic si doar primesti(pensie se numeste ce primesti)…

    Invatamintele extrase in urma participarii la ceasta joaca:

    Costumatii au aflat ca ceilalti nu cunosc adunarea(nu stiu sa adune nici macar punctele negre de pe zaruri), deci formeaza o prostime, numai buna de condus. Si cine poate face asta mai bine decat ei, uniformizatii.

    Deasupra nemarginitului Woodstok, plutesc baloane cu text, legate de tamplele fiecaruia dintre oameni, precum in benzile desenate. Textele spun cam acelas lucru, chiar daca in limbi diferite: ” Nu stiu sa fac adunari deci sunt incapabil sa detin o functie de conducere. Costumatii sunt mai potriviti pentru asta.

    Si au pornit la drum in consens deplin. Woodstokisti, munceau, sporind PIB-ul global, se iubeau, cantau…Costumatii adunau, scadeau si pastrau partea ce considerau ca li se cuvine, apoi imparteau fiecaruia dintre prosti, dupa necesitati. Nu stiu daca s-au infestat cu virusul acumularii ori odata cu trecerea timpului au aparut alte reguli matematice, cert este ca uniformizatii se imbogateau tot mai mult iar dupa impartire, fiecarui prost ii revenea tot mai putin. Cantecele woodstokistilor au devenit din ce in ce mai triste, au aparut si unele melodii cu text protestatar, chiar revolutionar.

    Sper ca nu ati uitat ca toate se petrec pe o scena. Pe scena, un ecran. E, acest ecran se lumineaza brusc cu o imagine, in care vedem o duba pe care scrie GLOBAL SECURITY. Din ea, in mare graba, coboara niste uniformizati ceva mai militareste, cu masti pe figuri. Ajung alergand in fata unei usi imense. Zbiara de cateva ori(regulamentar), “-Deschide, Globalitia”, dupa care usa zboara. Pluteste cateva secunde, intr-o miscare cu incetinitorul si aterizeaza aproape fara zgomot in mijlocul unui lan de grau. Woodstokul devine o mare Hiroshima…

    Apare echipa de criminalisti. Matura cu niste pensule usa. O inlatura si sub ea gasesc o floare strivita. Cu o creta speciala, unul dintre criminalisti traseaza conturul cadavrului. Cei de la IML ridica floarea. O pun intr-un sac cu fermoar. O arunca in masina lor speciala si totul ramane pustiu in urma lor.

    Nu pricep de ce desenul, facut cu creta aceea speciala, arata mai mult a om, cum am vazut de multe ori prin filmele politiste.

    Pe ecran apare scris “sfarsit” si alaturi apare si un semn de intrebare:

    SFARSIT ?

  6. ce frumoasa ideea si ce bine mi pare ca ai inceput cu Sonia :). E o super fata. A dat niste raspunsuri grozave dar si intrebarile au fost pe masura. Felicitari si ptr interogat si pentru anchetator! asteptam urmatoarele anchete 🙂

  7. Ei,te bagi ca sa scrii doar,da,si eu,si tu,si altii,dar chiar nu te gadila in orgoliul de blogger -scriitor un 100 de puncte fata de un 85 sau fata de un 50,zic?

    Nici n-am vazut discutiile,nici n-am stiut ca sunt,nici nu ma intereseaza,oricum,ca si eu citesc punctajele in tacere si gata :D.Si apoi rumeg ,haha.

    Tot inainte cu blogging-ul,Sonia!

  8. Felicitari Irina … [La cererea cititoarei] pentru cele 186 de puncte…si totusi…cum esti tu:) Vrei sa fii tu urmatoarea victima a unui interviu…donez 50 de puncte daca spui si tu negru pe alb cine esti, de unde vii si dai identitatea pe fata:) @Silving

  9. Bogdane, of! Si cand ma gandesc ca articolele alea mentionate la mine pe blog in categoria cu acelasi nume,cel putin cele de pe blogurile mamicilor urbana si activa,spun despre mine mult mai mult decat as fi vrut. E neinteresant,really : mother of 3,living in Scandinavia,creating jewellry ,writing, drawing,taking photos. Isn’t this enough? E negru pe alb si in culori,clar ca buna ziua 😉

    Multumesc pt felicitari.

  10. Vrei sa-mi lasi numai prenumele mai sus,te rog? Si nu,nu vreau sa fiu urmatoarea victima 😀 Prefer sa raman incognito daca e vorba de blog, doar daca vine vorba de creatiile mele -bijuterii adica,atunci mai accept sa ies la inaintare,dar ma bag repede la loc.

  11. ok..facem interviu cuminte despre silving, tehnica scandinava de hand-made si despre bijuterii, etc etc etc…daca vrei sa-mi trimiti o poza cu tine sa ilustrez interviul ok, daca nu pun o bratara ceva:) ma gandesc in aceste zile la intrebari si ti le trimit:P

  12. Felicitări! Un joc al dialogului(în sensul pozitiv, nu insinuez altceva când spun joc…jocul, în opinia mea, e relevant și demn de remember!), atitudine versus atitudine, emoții, cuvinte și idei…
    Asta-mi place la SuperBlog – comunitatea în formare!
    Toate cele bune de pe meleaguri nemțene!

  13. Asa s-a inteles,ca vreau interviu? :))) Hai,ca ar fi mult prea plictisitor pentru tine. S-o lasam pe Sonia sa se bucure de momentul ei de glorie aici,e articolul dedicat ei,nu stiu cum de s-a ajuns la mine (te rog frumos,lasa numai prenumele meu in comentariul tau de ieri,will you? )

  14. Nu cred în Mos Crăciun, nici nu-mi prea place de el, dar Sonia merită tot ce i se întâmplă. Îi doresc succes şi deşi cuvintele de aici îmi erau cunoscute mă bucur că le află şi alţii. Baftă, Sonia!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *