Uncategorized

Despre amintiri, despre cursuri, despre…

Spread the love
Our Score
Our Reader Score
[Total: 1 Average: 5]
Our Score

Sa nu uitam ca in Univers ora de pe Terra n-are valoare. Pentru ca anii lumina sunt unitati pentru distanta si totul se comprima cand energiile sunt mai mari decat puterea noastra de intelegere.

Traim povesti, experiente, avem amintiri. Ceea ce avea sens acum 3 luni, 6 luni, 3 ani, azi e la fel de irelevant ca amintirea ultimului incas scrisa pe o piatra ratacita undeva in desertul Atacama.

ATAT a fost sa fie. Poate ca asa este. Si totul in jurul nostru e mai mult decat o miscare browniana. Pana la punctul T0 eram eu. Dupa punctul T0 tot eu sunt dar colorat in non-culori pana devin o pasta gri. Pana la acel To nu credeam ca pot fi in stare sa scriu 13-15 articole intr-o singura zi, texte de mii de cuvinte. Nu credeam ca noaptea poate fi alba si colorata de creativitate. Nu stiam cum e sa fii colorat. Nu sunt perfect – am cele mai multe defecte de pe fata Pamantului dar am avut momente cand am privit dincolo de tot si toate si TOTUL a privit in mine. Bun, rau, comun, am devenit Bun, rau dar special intr-un sens si NIMENI nu mai intelege asta. Si doare.

Iar  azi daca incerci sa recomunici prin non-cuvinte, daca vrei sa vezi fotografiile capturate de trecut spre prezent te trezesti cu identitati straine de parca amintirile tale au fost legate de o clona si azi a ramas doar o poza sisifica si mult gol

presainblugi

➡ Joaca de-a amintirile

Cum ar fi sa canti, sa dansezi, sa sculptezi, sa imiti, sa joci teatru, sa alergi totul intr-un frame printr-un singur gest. Gestul adanc al emotiilor.

Imi aduc aminte de liceu cand mergeam la cursuri engleza in privat doar ca sa ma intalnesc cu niste himere, imi aduc aminte de petrecerile din liceu, de meciurile de tenis de masa pe mese de ciment.

Imi aduc aminte de alte ore ratacite in sali pregatite pentru cursuri de limbi straine unde descopeream farmecul limbilor straine intrinsec si fara cuvinte in pauze prelungite.

incaltaminte

Imi aduc aminte cand ma duceam la zeci de ore de meditatii matematica doar sa-mi vad muzele din HADES, eu, care oricum am facut o facultate fara legatura cu matematica.

Nu caut acel ceva in nimeni, nu vad acel ceva in nimeni, nu vreau imitatii si nici sa fac teste comparative. Dar simt sa punctez un lucru. Cat am cunoscut emotia generata de ACELE “efecte Morgana” am scris sute de texte si le scriam in fiecare moment constient si inconstient, in vis sau aievea. Imi e atat de dor… DE CE? Nici eu nu mai inteleg de ce.

Si azi imi dau seama ca NU am gresit cu nimic ca eu am rupt bucati din mine si ele au privit ca niste suflete in coma.

Si iar alerg pe loc in acelasi caruasel de ganduri si totusi, cand voi UITA totul? Oare voi ingropa totul intr-un Univers paralel cu alter-EGO-ul meu ? Sa zic, gata ATAT!?!

Asa cum am spus. Si cum am mai scris – Lacrimile NU mint Niciodata! Si da, din emotie fac nebunii, tampenii, dar raman EU.

Scriam odata ca MA SUFOC cand scriam despre piesa Scrisori catre Rita

Se sufocă pentru că, așa cum spune și el, când a făcut dragoste, cu EA, a fost ca o rugăciune, ca o întoarcere, în timp acasă. Pentru că atunci când iubești cu adevărat, o faci atât de puternic încât îți rămâne trupului celuilalt imprimat, pictat, pe epiderma ta, pe gâtul tău, pe retina ta, pe sufletul tău.

E ca atunci când ea, deși la mii km distantă, la Viena de exemplu, și tu aici, în București, sau Pitești de exemplu, o simți lângă tine, o miroși, o atingi, și tot ce vezi e o proiecția unei imagini digitale generate de un monitor de 15, sau 17 inchi…

E ca atunci când ești cu ea în iarbă și chiar dacă trec lunile, și anii, și când treci pe acolo parcă vezi contururile voastre printre firele de păpădie, printre pânze de păianjen de câmp, printre trifoi și caprifoi de parcă iarba și solul au întipărit în ADN-ul lor conturul vostru.

E ca atunci când ea rătăcește un medalion după ce ați lăsat pasiunea să smulgă regulile din voi și rușinea să fie doar un cuvânt inert pentru oamenii fără viață și, rătăcit fiind, să-l regăsești ca într-un deja-vu mereu și mereu chiar dacă medalionul i l-ai dat demult, și ea nu mai e a ta demult, poate n-a fost niciodată, și ajungi să iubești amintirea ei, și proiecția ei de parcă ar fi ceva aievea, și să devii din ce în ce mai gol.

Sau mi s-a intamplat si asta La piesa Povesti despre Tine

E ziua ta. Toata lumea iti spune La multi ani. Bine, nu toata lumea. Prietenii tai ti-au facut un cadou. Ceva scump, made in China. Dar pentru tine nu conteaza. Astepti ceva, dar nu vine. Iesi din casa, te plimbi. Esti singur. Iti place sa fii singur. Acum simti si tu ca e ziua ta. Cu stilul tau de viata tu oricum esti singur. Intri intr-o librarie si vrei sa-ti faci cadou o carte. Cauti titlurile printre rafturi si gasesti o carte. O cumperi si iesi. Privesti telefonul. Nu suna. Astepti. Astepti un SMS dar nu vine. Ajungi acasa, deschizi laptopul si gasesti ratacit mic, mic, mic un e-mail cu o urare de La multi ani. Dar nu dai replay. Un om cu o viata ca a ta nu da replay. Si ramai singur. Un om cu o viata ca a ta e intotdeauna singur…

Si am inceput sa plang, tacut, tacit, sugrumat, ca intr-un cub de gheata unde sunetul nu se aude, se topeste. Actorul care a rostit aceste randuri mai mult sau mai putin exacte ca in rolul sau ma privea PE MINE. Dintr-o sala cu zeci de oameni, dupa minute intregi in care s-au spus povesti despre carti, dupa zeci de minute in care tot el a mai spus povesti, cand a venit momentul sa spuna acest text m-a privit PE MINE.

Parca imi facea cineva o radiografie. Atat a fost de puternic momentul incat primele contururi de lacrimi au inceput sa se formeze in timp ce se uita la mine, chiar daca lumina proiectorului batea pe el, umbra si penumbra ma invaluia si pe mine. Asteptam asa cum asteapta ploaia curcubeul  sa se stinga lumina sa pot varsa lacrimi in tihna desi eram inconjurat de zeci de oameni si stateam la masa cu mai multi cunoscuti. Nu mi-a pasat pentru ca inima nu traieste dupa stardarde si cutume sociale. E simte. Si in acel moment a SIMTIT, adanc, dramatic, iminent, parca actorul a citit inainte asta…

Cat as improviza de mult, cat as zambi de mult, cat de mult as canta, as dansa, as imbratisa, as darui, as genera nopti albe, as desena senzual cu conturul degetelor, cu trupul, cu mintea, cu tot, acele intrebari raman in mine inexplicabil de parca ar fi semne de nastere pe care nu le poti extirpa – DE CE? Si iar ajung intr-un punct, simt non-sens, si Totusi, poate ca merit sa fiu fericit sau nu, ATAT ca nu stiu cand. Dar e cert ca nu ACUM!

Ca piese precum My  Way, If you don,t know me by now sau Love takes Time. Am inceput cu o melodie, termin cu o melodie, pentru ca traim intr-un cerc perpetuu si repetam la infinit experiente pana invatam din greselile noastre!

Our Reader Score
[Total: 1 Average: 5]

0 thoughts on “Despre amintiri, despre cursuri, despre…”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *