Uncategorized

Când amintirile ne poartă și ne amestecă precum firele dintr-un război de țesut!

Spread the love
Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Art&Craft

Primăvara mă duce mereu cu gândul la bunicii din partea mamei, în special la bunica care, născută pe 10 martie, are grijă să-mi facă an de an, chiar și acum, primăverile mai frumoase. Gândul la ea mă poartă spre “pertetuum începuturi“, amintiri și mă determină să-mi pun tot felul de întrebări retorice care rămân suspendate în neant. Unde ești copilărie cu poveștile tale cu parfum de câlți, cu aromă de sacâz, cu iz de ceaun, cu dor de vară, cu cartofi copți la cuptior cu lemne și nopți pierdute în crâng cu privirea rătăcind când spre Carul Mare când spre Carul Mic?

Copilaria mea a fost într-o casă, casa bunicilor mei, undeva pe strada Luncă, comuna Rucăr. Locul unde de când am început să-mi conștientizez copilăria, de la 8 ani până pe la vârsta de 18 ani, an de an, de la 15 iunie până la început de septembrie acolo EXISTAM, TRĂIAM, RESPIRAM, IUBEAM, PLÂNGEAM, RÂDEAM. Nu-mi aduc aminte când am început să-mi aduc aminte, dar știu că primele amintiri conturate, cu parfum de carne proaspătă de pui tăiată în farfurie, cu jocuri prin nisip și noroi pe malurile Dâmboviței, cu seri împreună cu surorile mele și bunici când ne citeau povești în patul nostru, sau momentele când o vizitam pe furiș pe tușa Chivuța, soția fratelui bunicului și o surprindeam cum, cu o dexteritate pe care atunci nu o puteam înțelege, crea adevărate mostre de artă populară la războiul ei de țesut. Azi, cam așa arată bunici mei…

bunici

➡ Amintiri cu bunici

Îmi aduc aminte că pe atunci bunica mergea la o vecină care avea un magazin sătesc și cumpăra pe caiet tot felul de lucruri ca să ne răsfețe pe noi. Dar adevărata măestrie moștenită din moși strămoși, adevăratele comori pe care doar niște meşteri populari veritabili le puteau configura tot cu mânuțele lor dibace se construiau.

casa bunicilor

12308323_1223993080950642_3909569639466531805_nDe exemplu nici astăzi nu știu ce rețete de parfum folosea bunica, dar atunci când ne pregătea așternutul nouă, celor trei nepoței, adica mie și surorilor mele totul părea de basm. Era un așternut spălat cu grijă, în curte, în covată, cu săpun de casă și mentă, parfum care te îndemna la povești, la emoții, la vise cu Ilene Cosânzene, cu prinți, cu păduri seculare, cu spiriduși. Când mă gândesc la zestrea lăsată de bunica mamei, la ia și bundița și la celelalte elemente cu tradiție, mă gândesc la Colecţii Art&Craft  și la creativitatea meșterilor populari de peste tot.

Și dacă stau și îmi las imaginația să creeze lucruri din idei și obiecte din necuvinte, cum ar fi, dacă ar fi și în loc de blogger aș fi copywritter la art&craft? Ce suvenir aș crea? Nu știu voi dar eu aș crea un război de țesut în miniatură din piese înterschimbabile. Mă gândesc la un angrenaj din lemn de stejar de dimensiuni adaptate în așa fel încât să-l folosești doar cu ajutorul degetelor de la mâini. Mă gândesc la un agrenaj de dimensiunile unei palme de bărbat adult.

Practic aș atașa în cadrul unei publicații cu tradiție în promovarea culturii românești, gen revista AS și aș oferi într-un număr războiul de țesut compus dintr-un număr de piese și apoi cu fiecare număr aș oferi cititorilor covoare în miniatură din regiunea Maramureșului, Banatului, Moldovei, Dobrogei sau zona copilăriei mele, regățean fiind din tată în fiu.

mini-razboi

Sursă: www.stejarmasiv.ro

Pe olx am găsit mai multe modele de covoare țesute manual din zona Maramureșului, Banatului, Dobrogei și Moldovei. Câteva mostre mai jos

3 82647778_6_644x461_covor-vechi-tesut-manual-covor-traditional-din-maramures-274-x-154- big-cum-arata-cele-mai-noi-covoare-moldovenesti-originale Covor-local-Polog-motiv-Floarea-pologului-inceputul-secolului-al-XX-lea

➡ Amintiri la buzunar

Și dacă tot vorbim de suveniruri, eu, dacă ar fi să aleg un suvenir ART&Craft aș alege ceva practic, cum este ia românească. Dacă aș alege să-mi vizitez prietena din Franța care urmează să nască în câteva luni sau mătușa din Olanda sau prietenele din Italia, Danemarca sau Spania, cum să nu mă duc cu o ie la ele? Sunt confortabile, sunt ușor de purtat, sunt românești, plus că sunt utile.

Eu, de exemplu, de fiecare dată când am fost plecat în diferite proiecte prin țară m-am întors cu tricouri cu mesaje cu trimitere spre acele regiuni. Evident, știu, eu personal sunt un colecționar de tricouri dar oricum e ceva practic. Nu întâmplător am ajuns să am peste 80 de tricouri cu mesaje despre Galați, Basarabia, Dracula și mesaje de genul.

Si daca tot suntem la capitolul amintiri parfumate ascunse printre lenjerii, războaie de țesut și mostre Art&Craft, o să vă las spre final câteva rânduri, sunt versuri pe care le scriam pe un caiet când mă trezea dimineața Soarele pierdut al amiezii și mă gâdila pe nas și eu lenevam în pat pentru că nu doream să pierd parfumul lenjeriei de pat. Și scriam în pat versuri. Au trecut mai bine de 18 de ani de atunci, dar rândurile au rămas.

bunica

Acum

Acum și nu atunci

E timpul să visăm,

să cântăm gândului din priviri,

să dansăm la braț cu destinul nestatornic…

Acum și nu atunci

să nu unim toate visele,

să le topim printre iluzii,

și tot ce păstram în mână,

să fie lutul rămas și ars de visare

scurs pragmatic printre gene,

printre emoții și sentimente…

Acum și nu atunci

să desfacem bob cu bob neghina din amintiri,

să lovim timid șoaptele,

să ne privim în ochi trecutul cu demnitate

și să ne pierdem urma

ca ieri, ca azi, ca mâine,

PENTRU VEȘNICIE…

Acum și nu atunci

să nu uităm de bătrânii noștri de la țară, de la bloc, de oriunde

pentru că fără lacrimile lor, fără sacrificiul lor, 

azi nu aveam părinți, nu aveam vise, nu aveam amintiri…

Și, la final, o melodie un pic tristă dar care mă va duce cu gândul la bunici, la părinți oricând și oriunde… Și acum când o ascult plâng pentru că știu că tot ce ne-a rămas e ceea ce au creat și fac și azi bătrânii noștri, bunici, părinți, mătuși și unchieși…

ARTICOL SCRIS pentru Spring SuperBlog 2016

3 thoughts on “Când amintirile ne poartă și ne amestecă precum firele dintr-un război de țesut!”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *