Uncategorized

DANIELA ALEXANDRU-O viată colorată în acorduri de culori…GALERIE FOTO!

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Daniela Alexandru s-a născut pe 11 iunie 1969,  este căsătorită şi are un băiat. A terminat cursurile Universităţii Artifex cu specializare în Economia Comerţului, Turismului şi Seviciilor, iar în prezent administrează un business de cadouri şi decoraţiuni interioare. Dar dacă lucrurile nu par cu nimic deosebite până acum,  rândurile vor începe în curând să se coloreze…

REPORTER: De ce ai ales pictura ca mod de petrecere a timpului liber?

Daniela: Pentru că desenul îmi place de când eram copil, iar legatura cu pictura o am din şcoala primară, de prin anii 80 de la profesoara de desen care m-a încurajat sş mi-a împărtăşit secretele acestei arte.  La acea vreme foloseam acuarela, iar desenele îmi erau expuse la expoziţiile de la Clubul Copiilor de la acea vreme. Şi când eram la şcoală toate caietele mele erau pline cu desene pe care le făceam în timpul orelor.  În prezent pictez pe pânză în ulei şi îmi doresc să particip la o expoziţie. Încă nu mi-am îndeplinit acest vis…Pot spune despre mine că sunt o “pictoriţă” amatoare şi nu pot spune că tablourile mele sunt realizate tocmai după regulile şi tehnicile unui tablou pictat în “ulei”, dar am încredere în ceea ce fac. 

REPORTER: De ce pictura pe ulei?

 Daniela: Tehnica picturii in ulei este mai deosebita fata de celelalte. Poti picta cu pensula  cat si in “cutit”. Vopseaua se poate aplica in straturi mai groase obtinand efecte speciale. Uleiul se usuca mai greu si ai timp sa poti corecta micile greseli sau modificari ale culorilor, se poate ajunge la o compozitie minunata. În plus, picturile in ulei sunt trecutul artistilor- pictorilor faimosi si poate fi viitorul unei persoane care investeste in arta.

Reporter: Cum alegi temele pentru un tablou?

Daniela: Tema preferata : natura, iar florile  imi dau cel mai mult un sentiment de nostalgie pentru că în redarea lor pun mult suflet si multa culoare. Imi mai place natura statica si pictura abstracta. Pe langa pictura ma pasioneaza si fotografia care ma ajuta foarte mult in alegerea temelor. Transform fotografia intr-un tablou unic.

REPORTER: Ce culori folosesti mai des si de ce?

Daniela: Culorile sunt prezentate peste tot in natura. De obicei folosesc culori vii, calde, luminoase  pentru ca da mai multa naturalete lucrarii, mai multa stralucire.

5. Un mesaj pentru tinerii care vor sa picteze…

Daniela: Pictura este materia dominanta utilizata de catre pictori si care pune în aplicare diferite materiale (pigmenti si pudra, guase, uleiuri, acrylic, cerneala, etc.) destinata exprimarii personale si creerii operelor de arta. Cuvîntul pictura denumeste de asemenea si opera însasi creata cu aceasta tehnica. Fiecare om are o pasiune, a mea e cea de a picta. Chiar daca esti artist sau doar amator si ai talent, dar nu ai avut timp sa studiezi si sa practici pictura, fi curajos si asterne pe hartie sau panza ceea ce simti. Intr-o zi vei reusi !

Uncategorized

E fotbalist, il cheama Ronaldo Stefan si nimic nu e intamplator…

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Stefan Ronaldo Pitea s-a nascut intr-un sat de munte pe 6 august 1996. Comuna Rucar, inconjurata de varfuri semete de granit, o zona udata cu sfiala de firul firav al Dambovitei, are printre locuitorii ei talente inca nedescoperite, iar Stefan este un astfel de caz. Jucator de fotbal al echipei comunale, Stefan s-a remarcat inca de la varste fragede ca iubeste balonul rotund. Nici nu invatase sa vorbeasca, sa mearga, dar avea deja o minge de fotbal profesionala, cu autografele unor jucatori cunoscuti. In prezent, la cei 16 ani, joaca in echipa de fotbal a licelului din Rucar ca atacant, iar ca medie, inscrie cel putin un gol pe meci.  Dar povestea lui in randurile ce urmeaza…

Reporter: Ronaldo, care e echipa ta favorita?

Ronaldo: Real Madrid.

Reporter: Si ce jucator ai ca model?

Ronaldo: (rade) RONALDO, bineinteles ca doar in poarta numele:)

Reporter: Descrie ce simti tu cand vine vorba de fotbal?

Ronaldo:  Trăiesc pentru fotbal…..sunt o persoana luptătoare iar pe teren ma transform intr-un zeu. Imi place munca de echipa, colaborez foarte bine cu ceilalti jucatori si niciodata nu fug de responsabilitati cand vine vorba de fotbal. Nu concep alceva decat fotbal……este pasiunea mea.

Reporter: Cine este antrenorul tau?

Ronaldo: Bogdan Soare si sunt foarte mandru de el. Intr-un interviu pe care l-a dat recent unei publicatii online, Bogdan Soare m-a nominalizat pe lista tinerelor sperante din fotbal alaturi de alti jucatori precum Mihai Ududec, Marian Secareanu, Beniamin Nitu, David Nicusor si altii. 

Reporter: De cate ori faci antrenamente?

Ronaldo:  Antrenamentele sunt de 3 ori pe saptamana, am de 2 ori în sala si odata pe stadion. Tinând cont ca am avut competitiile între scoli si se joaca în sala, am facut mai mult în sala.

Reporter: Numeste echipa completa alaturi de care joci?

Ronaldo: Grapa Ionut – fundas, cel mai batrân jucator, este si capitanul echipei / David Nicusor/ Bunel Alexandru/ Ancu Florin/ Simion Bogdan/ Nitu Beniamin/ Secareanu Marian/ Ududec Mihai/ Cercel Ionut/ Chitescu Razvan si Eu, Pîtea Ştefan Ronaldo.

GALERIE FOTO COMPLETA AICI

Uncategorized

WKC, mai spectaculos decat K1, MMA, WWE la un loc! Adevaratii sportivi stiu de ce!

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Sambata 21 aprilie 2012 , la Sala Antilopa din Bucuresti a avut loc Campionatul National de Karate WKC pentru cadeti, juniori si seniori, ce au avut loc atat la individual, cat si pe echipe. Evenimentul a fost organizat de catre Federatia Romana de Karate WKC.

Competitia a inceput la 11.00, reunind la start sportivi cu varsta peste 15 ani, de la cluburi din toata tara, care  s-au  intrecut in probele de kata (maiestrie tehnica) si kumite (lupta).

Fiind unul din cele mai importante evenimente sportive din anul 2012, la aceasta competitie a participat si karateka  ALEXANDRU GEORGE , sportiv la C.S.RAPIDBUCURESTI, sub indrumarea antrenoarei   De Jesus Mihaela. Acesta a obtinut trei medalii de aur  (kata individual, kumite shobu sanbon individual categoria 18-20 ani , -70 kg si echipe shobu ippon ) – triplu Campion National si o medalie de argint la kata echipe Goju Ryu.

La aceasta competitie, sportivii – Iorga Vlad, Botez Florin, Lambu Elena, Lambu Ioana, Sulu Iuliana, Surdu Daniela, Tamasi Andrei, Gioanca Dragos, Bulumac Dragos, Bulumac Raluca, Scanteie Alexandra, Barbalau Antonio, Papureanu George, Scutelnicu Gabriel, Miulescu Florentin  s-au clasat pe locul al I iar clubul pe locul al/II/lea. Felicitari campionilor !

Uncategorized

Alexandru George: Forta la 10 Dani

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Alexandru George s-a născut la data de 22.Februarie.1994 si este elev in clasa a XI-ala Liceul „Mircea Eliade” din Capitală. Odată plecat de acasă cu cei 7 ani de educatie  primiti din partea familiei, Alex s-a inscris la karate la doar 7 ani.  Ambitios, spirit tenace, Alexandru a reusit in scurt timp sa fructifice orele de antrenament si a obtinut sute de rezultate dintre care spicuim: campion national (2002,2004,2005,2006,2007,2008,2009,2010,2011),  participări la Campionate Europene unde a obtinut locul II in anul 2009, locul II Ungaria in 2010  si locul I tot in Ungaria dar in 2011.  Dar cel mai frumos rezultat ramane locul I pe echipe si locul III individual la Campionatul Mondial de la Brazilia din 2010.  Pe langakarate, Alex este pasionat de fotografie. Iar surprizele nu se opresc aici…

Reporter: DE CE AI ALES KARATE? 

Alex:  Alegerea de a face karate a fost a parintilor inca din primii ani ai copilariei, pentru a invata autoapararea, pentru a avea o educatie buna si pentru ca sa imi dezvolt personalitatea.

Reporter: CE INSEAMNA KARATE PENTRU TINE?

Alex: Karate  este o activitate care contribuie la formarea personalitatii intr-un mediu in care primeaza disciplina, educatia respectul si sunt promovate munca mentala, spirituala si fizica. Practicantul de karate se numeste karateka. In functie de nivelul de pregatire, in urma unui examen , practicantului i se acorda grade. Fiecarui grad ii corespunde o centura de o anumita culoare. Sistemul de culori poate fi diferit de la un stil la altul.  Primul nivel in Goju Ryu   se incepe de la centura alba apoi in functie de grad dupa cum urmeaza:

    • 9 kyu  centura alba cu tresa galbena
    • 8 kyu centura galbena
    • 7 kyu centura galbena cu tresa portocalie
    • 6 kyu centura portocalie
    • 5 kyu  centura verde
    • 4 kyu centura albastra
    • 3 kyu centura maro
    • 2 kyu centura maro
    • 1 kyu centura maro
    • 1 – 10 Dan centura neagra

 REPORTER: AI UN IDOL PE PLAN INTERNATIONAL DINTRE LUPTATORII DE KARATE? 

Alex: Da. Idolul meu la nivel International este Rafael Aghayev – sportiv din Azerbaijan  (Sumgayit) este de 9  ori campion European si de 3 ori campion Mondial WKF.

REPORTER: CUM AI CONVINGE TINERII SA FACA KARATE?

Alex:  Practicarea karate-ului contribuie la:

    • dezvoltarea atentiei distributive a capacitatii de intelegere si memorare;
    • dezvoltarea unui tonus muscular sanatos si combaterea starilor generale de apatie;
    • dezvoltarea si intelegerea calitatilor motrice viteza, indemanare, rezistenta si forta;
    • puterea de evaluare si capacitatea de a lua decizii rapide si corecte;
    • dezvoltarea curajului si puterii de a depasi momente foarte grele in viata.
Uncategorized

In umbra sarata a ploii…

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

După aproape două săptămâni de absenţă din cauza unor probleme tehnice, presainblugi s-a întors…Încep timid, din cauza vremii de afară şi a perioadei care vine. Înainte de a intra în subiect vreau doar să urez un sincer La multi ani tuturor fetelor cu nume de flori şi baietilor si sa lasam randurile sa vorbeasca…

In umbra sărata a ploii…

Plouă încet, cu stropi vineţi,

cu stropi surzi de durere,

plouă tardiv în mine şi în frîntura de ego…

Miroase rânced, a frunze pătate,

a iz de trecut spălat de noroi, a nori uitaţi în furtună,

e gol pe cer de Soare şi raze, e gol în mine de timp azuriu,

doar creste scobite în cenuşa topită din ploaia primordială a lumii dintâi…

Totul în van e sec ca o umbră, o umbră de ploaie,

rece şi crudă, dar fără atingerea unei picături de ploaie…

mai rău ca acidul ce arde cu spume negrul de sub sufletul meu,

umbra de ploaie devorează genuni şi le schimbă cu haos din semi-zei…

E doar o zi, o altă zi pierdută printre cabluri inerte şi molecule tâmpe,

curenţi de nimic şi electricitate,

hârtii mâzgălite şi monitoare topite…

Mi-e sete de ploaia de vară, ce te aruncă ca valul sub funduri de ocean

mi-e sete de timpul în care mă bălăceam în exces în esenţe cu parfum juvenil…

Acum…sunt doar o umbră, prea sărată, mult prea uscată, ca o bucată de cretă

sculptată în vid şi în rest…doar penumbre goale şi reci de seci…Şi NIMIC…

By Nobody