Uncategorized

Laura Catana: LMT mi-a gasit locul in viata si a dat sens ei!

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Laura Catană are 21 de ani si s-a nascut la 25 iunie 1989 in Râmnicu Vâlcea, sub semnul Racului. Desi sunt “cutume” potrivit carora nativii in Rac sunt oameni ce merg cu “spatele in viata”, Laura, studentă la Facultatea de Sociologie si Asistentă Socială, Universitatea Bucuresti, Specializarea Managementul Organizatiilor în cadrul sectiei de Sociologie, a demonstrat contrariul pentru ca Laura a beneficiat de o bursa Erasmus în Suedia, la Lund University si daca aveti impresia ca lucrurile se opresc aici va inselati. In ultimii ani, Laura a fost implicata in mai multe proiecte alaturi de LMT si Fundatia Codecs si detine diplome CAE, DELE, YouthPass, Certificare LSI&GSI Junior Practitioner, Certificat de Formator acreditat CNFPA, iar din palmaresul de premii spicuim Premiul I sectiunea de Eseuri în cadrul Sesiunii de Comunicări stiintifice…Si asta nu e tot…Ca sa intelegeti mai bine va mai spun doar atat! Laura Catana are un CV de 8 pagini!Imi place să fac lumea să zâmbească, să se descopere, să trăiască altfel…de-asta m-am implicat ca voluntar în tot felul de proiecte pentru ca imi place sa traiesc viata si LMT m-a invatat cum si a dat sens la tot ceea ce fac“, ne-a marturisit Laura…

Reporter: De ce si cand ai facut primul pas spre LMT?

Laura: Primul pas spre LMT…clasa a X-a, am participat la un modul LMT organizat în liceu de o profesoară. Peste un an am primit un mail în care mi se povestea despre cum as putea aplica pentru o scoală de vară Branding Romania 2007. Am scris eseul si pe neasteptate, am fost selectata! Săptămâna aia a fost un vis frumos ce avea loc în Realitatea noastră cotidiană! A lot of pixie dust, cum îi spuneam noi, cursantii. Oameni cum nu credeam că pot întâlni, subiecte foarte interesante si aplicate, posibilitatea de a învăta în alt fel si altceva. Am simtit că acolo mi-e locul si…probabil si organizatorii:) Am fost chemată sa fac un modul de “Train the Trainers” si în septembrie m-am apucat de promovare în liceele din Vâlcea –  eram singură, aveam 18 ani, dar am reusit să strâng 14 tineri doritori de cursuri LMT. S-a dus vestea si în câteva luni am mai organizat un modul cu 24 de cursan si, dintre care 8 colegi de clasă…De acolo, totul a venit de la sine…

Reporter: Pentru ca am vazut ca te intelegi destul de bine cu autoritatile locale din judetul Ramnicu-Valcea, daca s-ar intampla, ipotetic vorbind sa ajungi “primarita”, ce localitate ai vrea sa reprezinti si de ce?

Laura: Povestea cu autoritătile vâlcene a început într-o dimineată la 7.30, când, după mai multe refuzuri, am fost trimisă de către fostul Primar către dl. Viceprimar, Romeo Rădulescu (actual Primar) pentru a discuta despre proiectul “Comunităti Creative” pentru care aplicam pentru fonduri “Tineret în Actiune” si aveam nevoie de un parteneriat. Dacă la început lumea era reticentă, începând să vorbesc păreau si ei să se lase convinsi … Revenind la întrebarea propriu-zisă, momentan nu văd nicio posibilitatea să devin “primărită”, pentru că această pozitie presupune intrarea în sfera politică. Cu toate astea, dacă ar fi totusi să am un cuvânt de spus privind o localitate, as alege una nu foarte mare, gen Râmnicu Vâlcea, pentru a putea interactiona mai des cu oamenii si pentru a putea vedea rezultatele proiectelor mai usor.  Sunt un om al actiunii si ceea ce mă tine în priză si mă motivează sunt rezultatele si implicit schimbarea. Nu spun că nu mi-ar plăcea să pot lucra la scară mare, dar cel putin deocamdată îmi place prea mult terenul 🙂

Reporter: Care crezi ca sunt dupa opinia ta cele mai mari trei probleme pe care trebuie sa le infrunte adolescentii de azi?

Laura: Cred că există o singură reală problemă cu care tinerii se confruntă astăzi si care îi afectează în mod direct: nivelul scăzut al calitătii sistemului educational. Restul nu sunt decât niste provocări: mass-media si modelele propuse de aceasta, calculatorul, cluburile si locurile de întâlnire ale tinerilor pentru distractie si socializare etc. De ce provocări si nu probleme? Pentru că toate reprezintă posibilităti, oferte din care tânărul îti poate alege. El îsi construieste drumul, nu i se pune nimic în mână. Poti decide să nu ai televizor, sau măcar să nu privesti, poti folosi internetul pentru informatiile necesare dezvoltării tale, poti merge în cluburi de jazz, tango, sau unde se ascultă muzică live bună. Dacă însă tânărul alege pentru petrecerea timpului liber drumurile mai putin ajutătoare dezvoltării sale intelectuale, spirituale, culturale, morale si civice, printre cauze as putea găsi si scoala, care nu reuseste să-l conducă spre ele. Cât despre problemele interioare ale tinerilor cu ei însisi si lumea din jurul lor, consider că sunt urmări ale alegerilor proprii mentionate mai sus, sau ale alegerilor liderilor nostri -prin crearea unui sistem de învătământ ce nu are rezultatele asteptate. si atunci, nu este tot scoala prima măsură? Nu poate clasa politică să schimbe în mod direct alegerile tinerilor nostri, nu poate spune “nu” avansului tehnologic, libertătii presei, dar cu sigurantă, prin deciziile sale, poate directiona tânărul prin oferirea unei educatii complete (în care responsabilitatea socială, autodezvoltarea, interculturalitatea sunt puncte cheie) si de calitate.

Reporter: Ce planuri ai in urmatoarea perioada?

Laura: Planuri…da, de obicei îmi fac planuri. Poate chiar prea multe. Cu toate astea, după ce m-am întors din minunatul stagiu Erasmus, mi-am propus să iau lucrurile mai “cum vin” si să mă bucur de ele. Asa încât nu-si pot spune ce voi face la anul cu sigurantă, dar este foarte probabil să fac un voluntariat prin SEV (Serviciul European de Voluntariat) pentru câteva luni, apoi să încerc un stagiu într-o institutie europeană si între timp să identific subiectul pe care doresc să-mi continui studiile masterale – în străinătate, dar cu mare dorintă să mă întorc acasă după.

Reporter: Un mesaj catre tinerii care inca nu s-au inscris in LMT…

Laura: Nu sunt adepta unui singur ONG, eu însămi m-am plimbat prin mai multe, am lucrat si cu un grup informal de tineri pentru obtinerea unei finantări europene, asa încât, LMT, pentru mine, este una din alternative, însă este una SIGURĂ. Mesajul meu pentru rătăcitori este simplu: ÎNCERCATI, n-aveti nimic de pierdut. La final, singurele regrete vor fi lucrurile pe care nu le-ai încercat!

Uncategorized

eXclusiv interviu-reportaj din Africa! Andreea Ioana Ferent: Burkina Faso NU e Romania!

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Andreea Ioana s-a nascut in orasul Piatra-Neamt in anul 1988 in zodia Berbec. De 3 ani locuieste in Torino pentru a termina studiile. In prezent este la Facultatea de Economie sectia Banci Burse Asigurari. Iubeste muntele si fotografia, dar cel mai mult iubeste sa ajute oameni de toate varstele si natiile pentru ca Andreea are un suflet nobil…Vom intelege asta din povestea ei despre Africa si Burkina Faso…

Reporter: Am observat recent pe profilul tau poze din Burkina Faso. Pentru cei care nu cunosc si nu au fost niciodata pe continentul African povesteste-ne putin despre locurile de acolo

Andreea: Dupa aprox 26 ore de calatorie am ajuns in Burkina Faso. Un aer enorm de cald si umed la ora 5.30. Prima impresie a fost o maree de scutere si biciclete iar masinile erau o raritate. Fiind cazati intr-un oras la 180 km de capitala a trebuit sa luam un autocar care facea legatura dintre cele doua orase. Aer conditionat si surpriza strazi foarte bune. Si eu m-am mirat dar e adevarat au putine strazi asfaltate dar sunt bune. Casele inca se construiesc din chirpici; pot spune ca nivelul de trai e minimul necesar dar in Africa este liniste…

Reporter: Ce ti-a placut cel mai mult in Africa si ce ti-a displacut cel mai mult?

Andreea: Lumea cand vede un alb spune ca el are bani si de aceea te privesc ca pe o persoana superioara. Copiii te incojurau si te luau de mana sa te atinga pentru ca erau curiosi. Cei mai mici pana in 2 ani cand vedeau un alb incepeau sa planga. Mergand pe bicicleta auzeam copii care strigau: uite un alb. Va spun ca are efec asupra persoanelor. Afica e poveste si dans, liniste si ospitalitate. M-am indragostit de Africa!!!!

Reporter: De multe ori aici in Romania se fac tot felul de comparatii hazardate potrivit carora Romania s-ar afla la acelasi nivel cu o serie de state din Africa. Tu, care ai fost in Burkina Faso, poti sa confirmi sau sa infirmi?

Andreea: Burkina Faso este considerat ca fiind unul dintre cele mai sarace locuri din Africa de aceea nu o pot compara cu Romania. Burkina mi-a demonstrat ca sunt la mine acasa pe pamantul lor, nu am dus lipsa de nimic iar cand am avut nevoie de ceva mi-au sarit in ajutor toti. Si nu pentru ca eram alb si trebuiau sa “aiba grija de mine” nu, asa asa sunt ei. Semaforul este respectat,  semnele de circulatie sunt respectate. Obisnuita ca la noi nu m-am oprit la STOP si va spun ca mi s-a atras atentia pentru ca e obligatoriu sa te opresti (eram in bicicleta).

Reporter: Si acum sa revenim in Romania, mai exact la Dunare. Stiu ca ai participat si tu la Scoala de Vara de la Sulina. Care e cea mai amuzanta amintire pe care o ai de acolo?

Andreea: Scoala de vara de la Sulina a fost o experienta unica pentru ca acolo am descoperit un altfel de patriotism fata de Romania. Tinerii din Moldova mi-au demonstrat o iubire fata de tara diversa de a mea. Am invatat de la ei ca trebuie sa imi iubesc tara dar in acelasi timp sa am si un pic de simt critic fata de ea.

Reporter: Un mesaj pentru tinerii din Romania

Andreea: Eu imi doresc sa ma intorc in Romania si sa ma simt acasa la mine inconjurata de persoane vesele care sa promoveze frumusetea si bogatia tarii peste tot in lume. Tineri iubiti ceea ce aveti in maini si spuneti tuturor cine sunteti. Implicati-va in societate prin proiecte de tot felul pentru a imbunatati situatia tarii. Iubiti-va tara si fiti mai patrioti 😉

Bogdan Daradan

Uncategorized

Cum am trait epopeea Capitalei de pe sa…Illegal NON-STOP! VIDEO bicla.ro

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Si a fost 22 septembrie si ne-am strans buluc 300 sute de biciclisti in Tineretului de unde am plecat navala pe traseul – Tineretului – Unirii – Romana – Calea Victoriei cu oprire in Parcul Izvor.  Bogdan Antohe, un blogger velociped asa cum il stiti ne-a tras pe cativa si in poze dar si in camera de tip gadget marca bicla.ro

In incheiere un mesaj muzical pentru Bate Saua si Dragos Bucurenci…Stiu ei de ce!…

PS: ne vdm joi, ne vdm joi pe 29 septembrie la o actiune bate saua🙂

VIDEO 22 SEPTEMBRIE

Atelier de Idei

ITOL – Punctul "0" in dezvoltarea personala!

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Ce este ITOL? Recent, Gabriela Solomon a vorbit aici pe presainblugi despre proiectele din cadrul ITOL. Pe scurt, ITOL este:
* prima scoala europeana de training, teaching si tutoring;
* think tank pe teme educational – vocationale cu valente de policy makers;
* corp profesional al trainerilor, furnizorilor de formare si educatie din sectorul public sau privat, carora le propune un cod deontologic;
* comunitate de bune practici in domeniul educatiei si al formarii profesionale continue.

Ce are ITOL pentru voi, tineri aspiranti ai curentului de “youth activism”!?

Programul Certificat International in Training si Tutoring se adreseaza celor care livreaza programe de training si care doresc sa isi duca intelegerea si atitudinea fata de invatare ”la nivelul urmator”. Prin urmare, in aceasta toamna vom avea a doua prezentare a Certificatului International in Training si Tutoring, incepand cu un atelier care va avea loc pe 15, 16 si 17 octombrie la Bucuresti. Ca asociatie profesionala, Institutul isi indreapta contributia in doua directii – catre organizatie si catre individ.

Ce inseamna sa fii membru ITOL!?

Ca membru, te alaturi unei elite profesionale, adaugand valoare imaginii organizatiei, ai acces gratuit la Alchemy for Managers – baza de cursuri cu licenta transferabila, acces la o Biblioteca de referinte de peste 11.000 de articole, reduceri la programele de certificare internationala ITOL si discounturi la inchirierea spatiilor de training prin Regus, completate de accesul la evenimente din zona learning&development, vizibilitate (posibilitatea de a va prezenta oferta de cursuri) si oportunitati de cercetare si parteneriat. Pentru membri individuali oferim afiliere si recunoastere internationala si resurse si experiente de invatare just in time pentru a contribui la dezvoltarea portofoliului profesional.

Nu esti pe deplin lamurit!? Incearca cu incredere site-ul ITOL sau urmatoarele date de contact:

telefon.   +40 21 314 88 00

fax.   +40 21 314 88 01

mobil.   +40 73 134 48 65

e-mail: gabi@itol.ro

Uncategorized

Aliana Rateanu: Daca m-as naste a 2-a oara, m-as naste doar suflet ca sa fiu oriunde si oricand!

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Aliana Rateanu este “sufletul” din ASLS si ca orice “suflet” are o poveste frumoasa de spus…Nascuta pe 12 octombrie 1988, intr-un orasel care se scalda in apa sarata a  Ramnicului, care atrage vara mirosul de padure din apropiere, primavara mirosul de iarba verde si care iarna devine caminul preferat al sufletelor boeme, undeva la granita dintre Muntenia si Moldova, la Ramnicul Sarat, acolo unde la Hanul Ancutei inca se mai spun povesti la ceas tarziu de seara, Aliana e mai mult decat “un bot cu ochi, o bucata de huma” e un suflet cald si plin de talent si pasiune pentru tot ceea ce face… Copilaria am petrecut-o pe o ulita vesela la doar cativa km departare.  Si acum ma reintorc de fiecare data cu drag acasa, doar ca sa mai aud seara greierii si sa ma incumet la o lectura adevarata!“, ne marturiseste cu melancolie Aliana… A absolvit Facultatea de Limbi si Literaturi Straine, sectia Limbi Moderne Aplicate unde a devenit traducator-interpret pe engleza-germana, iar in prezent este masteranda in anul I la Academia de Studii Economice- Administrarea Afacerilor cu predare in limba engleza. Dar randurile nu se opresc aici…

Reporter: Cum a inceput povestea ta in ASLS?

Aliana: Intotdeauna mi-am dorit trec peste limitele impuse de factorii externi spatiului meu de activitate. Nu vorbesc despre o ambitie incrancenata si destructiva ci despre acel plan maret pe care fiecare il are cu sine. Mi-am propus ca atunci cand voi fi mare sa am ce oferi celor din jurul meu. Cand am pus piciorul in capitala, ca studenta, am avut o perioada de introspectie care m-a ajutat sa imi descopar punctele slabe, ca pe cele forte le intuiam. De mica am lucrat cu pixul in mana si stiam ca aceasta este cea mai sigura metoda de evaluare care imi este la indemana. Bucurestiul nu mai era ca Ramnicul- orasul transparent in care eram recunoscuta pentru valorile mele numaidecat ci era un labirint, in care multi se pierdeau inca de la inceput. Si eu trebuia sa reusesc. Am inceput un plan de dezvoltare personala ca sa tin pasul cu cei care pareau a fi mai inradacinati in cultura acestei lumi. Timp de cateva saptamani am vazut toate filmele premiate cu Oscar si am inceput sa fiu mai atenta la mesajele din jurul meu. Stiam ca prin cunoastere, voi reusi sa imi conturez o viziune ceva mai clara in privinta viitorului meu. Asa am descoperit intr-o zi, un afis care parea spectaculos la acea vreme: ASLS RECRUTEAZA. Nu stiam ce este ASLS, nici macar ce este aceea o organizatie non-profit. Stiam din denumire ca are de-a face cu studentii si mi-am zis ca trebuie sa fac parte din echipa. Studenta la doua facultati si membra a unei asociatii dupa doar o luna in Bucuresti, era mai mult decat mi-as fi putut imagina si bineinteles mandria oricarui parinte. Pentru prima data, am facut un CV, l-am depus la Usa Albastra de pe Pitar Mos si am asteptat sa fiu contactata. Si asa incepe povestea mea in ASLS. Un interviu one-to-one care mi s-a parut floare la ureche si o multime de planuri si asteptari. Asta aveam de carat cu mine, in urmatorii 2 ani cand am crescut in departamentul Relatii Publice, ca mai apoi la sfarsitul anului 2009 sa devin Presedintele Asociatiei Studentilor din Facultatea de Limbi Straine.

Reporter: Stiu ca te-ai implicat vara asta in multe proiecte alaturi de ASLS printre care si seara filmelor. Cum a fost proiectul?

Aliana: ASLS este o asociatie care recunoaste valoarea proiectelor culturale. Parteneriatul cu Muzeul Taranului Roman in cadrul proiectului Noul Cinematograf al Regizorului roman este o reusita educationala pentru ambele parti. Printre obiectivele noastre culturale pe fiecare an, se numara si participarea ASLS-ului la evenimente dedicate firilor deschise, geniale, inteligente.  Ne-am adresat prin aceasta colaborare celor care prefera sa urmareasca pelicule romanesti departe de agitatia clasica a unui cinematograf, intr-un spatiu dedicat omului instruit, care este apt sa faca distinctia intre valoare si non-valoare. Ne-a fost drag sa ne implicam inca de la prima strigare pentru ca astfel, reuseam sa aducem ASLS-ul in lumina reflectoarelor pe un teren care nu avea legatura nici cu facultatea, nici cu mediul ong, nici cu online-ul, nici cu proiectele umanitare cu care interactionam de obicei. De data asta ne indreptam atentia spre tanarul avid de cunoastere, programat sa educe si sa se educe. Un proiect autentic despre care sper sa mai auzim. Unul dintre filmele bune vazute este “Caravana Cinematografica” de Titus Muntean, o ecranizare dupa nuvela cu acelasi titlu de Ioan Grosan.

Reporter: Recent am aflat ca ASLS s-a implicat oficial in Let,s DO it! Romania! In ce zona vor “ecologiza” voluntarii ASLS?

Aliana: ASLS nu sprijina doar proiectele cultural-educationale ci si pe cele ecologice. In fiecare dintre noi exista o farama de dorinta de transformare a raului in bine. Am crescut cu povestea asta si o sa ramana un sablon in viata noastra, fara de care nu ne-am simti suficient de motivati. Raul pe care il reliefeaza acest proiect este unul care poate fi grabnic indepartat printr-o mare unire de forte. Problema deseurilor este inca una de actualitate in Romania si e bine ca avem o astfel de campanie nationala, care poate trezi in constiinta noastra mai mult spirit civic si compasiune pentru natura. Asta ca sa recitim cu drag poeziile lui Eminescu, care prezinta cu atata splendoare comuniunea omului cu natura. ASLS sprijina Let’s do it Romania pentru complexitatea obiectivului unic. Faptul ca pe 26 septembrie vom avea un sat, un oras, o capitala mai curate nu poate decat sa ne incurajeze. Asls-istii se vor implica pe 25 septembrie in Marea Curatenie in mai multe zone. O avem pe Diana Rosca in zona Brasov, pe Ana Maria Ciubotariu in echipa 1453 Azuga, Raluca Ene in Valcea si echipa 4901 in Bucuresti, condusa de Draghici Mihaela. In ajutorul nostru vin astfel si fosti presedinti si membri de asociatie, care inca mai gasesc in voluntariat o vasta experienta de invatare, relationare si mai ales o resursa importanta de energie.

Reporter: Care e dorinta ta cea mai mare?

Aliana: Nu mai am dorinte mari, ci multe dorinte mici pe care le urmaresc indeaproape spre a le realiza cu mai multa usurinta. De exemplu, cand eram mica imi doream sa devin prezentatoare de stiri. Am exersat mult in fata oglinzii.  In liceu, cea mai mare dorinta era sa devin avocat. Inca mai am cartile de drept in biblioteca. In timpul facultatii, visam la o cariera de jurnalista. Aici sunt inca in formare. Astazi, privind spre aspiratiile mele marete, recunosc un singur numitor comun: vreau multe si totul la raportat la stadiul evolutiei mele. Din tot ce imi doresc, am reusit sa gasesc ceea ce ma motiveaza si anume dorinta de cunoastere si aceea de a nu sta locului o clipa. Port in mine o mare dorinta de schimbare a societatii actuale, a mediului educational, a nivelului de cultura. Nu mai regasesc suficienta motivatie intr-o meserie ce se dorea a fi odata bratara de aur. Acum gasesc inspiratie in fiecare imagine ce mi se perinda prin fata ochilor, in fiecare sunet spre care imi indrept urechea, in fiecare ins care imi zambeste, in fiecare usa deschisa. Dorinta cu care ma trezesc in fiecare dimineata si tine de valoarea omului simplu dar autentic din mine este aceea de a ma cunoaste in profunzime si de a ma accepta asa cum sunt.

Reporter: Unde te vezi peste 7-8 ani?

Aliana: Cu un calcul simplu, am ajuns undeva aproape de 30 de ani. M-as vedea pe tocuri, cu o carte in geanta office(deoarece mai mereu mi se face dor de mirosul hartiei invechite), cu un gadget distins in mana (ca nu pot sta departe de mediul online), intr-un Bucuresti ceva mai relaxat. Pe plan profesional, cu ceva mai mult exercitiu si determinare, pe o pozitie flexibila care sa imi ofere spatiu de creativitate. Si cum as putea sa ma bucur mai bine de resursele din mine, daca nu printr-un proiect propriu?:) Asa cum apare in  The 22 Immutable Laws of  Marketing “If you can, be first. If you can’t be first, create a new category in which you can be first.”  Intotdeauna mi s-a parut mai usor sa ma proiectez intr-un viitor departat. 7-8 ani pare destul de aproape pentru mine, cea care a ales sa traiasca in ultima perioada intr-o armonie completa, izvorata din lucruri marunte, dar pretioase. Sa nu ma intrebi totusi, unde ma vad maine pentru ca atunci as avea un singur raspuns: m-as vedea online, rasfoind site-uri, intr-un proces continuu de dezvoltare. Imi caut instrumente de lucru in fiecare zi si sunt multumita ori de cate ori reusesc sa mai acumulez ceva.

Reporter: Un mesaj pentru studentii care inca nu s-au inscris la Let,s do it Romania!

Aliana: Este marti. Mai sunt 3 zile pana la proiect. Pentru ca 3 este o cifra magica, trebuie sa gasiti in voi  determinarea care poate inca lipseste,  pentru a pune ceasul sa sune pe 25 septembrie. Sunt mai multi factori care va pot alimenta alegerea, iara eu ii voi numi pe primii care imi vin in minte: veti face parte dintr-o echipa motivata care va va ajuta sa va integrati cu usurinta, veti relationa si veti stabili contacte cu alti voluntari, veti fi implicati intr-un proiect national despre care veti avea ce sa scrieti pe facebook, pe bloguri, pe twitter, pe mess, veti intalni fete si baieti de varste apropiate , veti aprecia mai mult frumusetea tarii si va veti gandi de doua ori inainte sa mai aruncati vreo hartie pe jos. De asemenea, la sfarsit veti iesi la un pahar de vorba cu oamenii autentici recent descoperiti in jurul vostru. Mesajul ASLS este „Daca nici tie nu iti place sa traiesti printe mormane de gunoi, te invitam sa te alaturi proiectului, singur sau cu prietenii, real sau virtual, part-time sau full-time!”. Se zice ca schimbarea sta in puterea noastra, asadar cautati  in voi resursele necesare pentru a dovedi celor din jur ca faceti parte din categoria  acelora carora le pasa. Si daca veti intalni carcotasi care va vor spune ca eforturile sunt zadarnice, va sugerez sa faceti o poza cu Before and After pentru a le-o oferi cadou! Succes!

Bogdan Daradan

Uncategorized

eXclusiv! Interviu roman-englez! Iemima Ploscariu: Traiesc in America, dar am sufletul in Romania!

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Iemima Ploscariu este o tanara de 21 de ani, nascuta in Baia de Arama si care traieste in prezent cu parintii in SUA. Pentru a pastra originalitatea raspunsurilor ei, am pastrat si limba in care aceste raspunsuri au fost redactate pentru a nu denatura sensul…Prin urmare va fi un interviu romano-american:) Sa vedem ce a iesit!

Reporter: Povesteste putin despre tine…

Iemima: My name is Iemima Ploscariu. I was born in November 1989 in Baia de Arama. I currently live in Sacramento, California. I graduated in May 2010 from Covenant College in Lookout Mountain, Georgia with a Bachelor of Arts degree in History.

Reporter: Ce iubesti tu cel mai mult la Romania, lucru pe care nu l-ai gasit nici astazi in America?

Iemima: The thing I love most about Romania is the deep sense of history and an awareness of the past that I don’t feel is quite the same in America because her history is not as old. I also love the green hills in Oltenia where my grandparents live. Nothing in the world can compare to that place.

Reporter: Ce inseamna pentru tine Visul American in contextul in care tu chiar faci parte din el?

Iemima: For me the American dream is not based on materialism. It is the opportunity to pursue an education and be beneficial to society. The American dream to me is freedom to pursue my academic aspirations to be a helpful member of society not only in America but anywhere in the world. And I have not only the freedom but the right to the pursuit of happiness.

Reporter: Care sunt primele trei lucruri care iti vin in minte cand vine vorba despre ce nu iti place la SUA?

Iemima: The first three things I don’t like about America are the rampant consumerism, the obsession with work (the whole live to work rather than work to live), and the egocentrism among Americans that the American culture is the best.

Reporter: Povesteste o intamplare haioasa de la Scoala de Vara de la Sulina?

Iemima: The most ridiculous thing while on the Sulina trip occured as we travelled back to Bucuresti. The bus broke down in Tulcea and we walked to the town of Nicolae Balcescu. There we started to eat fruit off the trees until the lady from Italy asked some locals for water and then for food. Talking to the elderly ladies who served us Tuica was wonderful and like something out of the movie “My Big Fat Greek Wedding.” Visiting the town’s old Orthodox church was amazing but convicting at the same time, to see such history wearing away.

Reporter: Un mesaj pentru tinerii din Romania

Iemima: I urge the youth of Romania to put love and humility at the forefront of their actions. We are here on this earth to work together for a better course for humans and this planet. It’s good to be ambitious but success can be achieved without oppression and stepping on the backs of others. You are not the future of Romania, you are her present. If you love your neighbor as you love yourself and sincerely care for your fellow Romanians, you have the power to do so much more. There is enough meaness in this world. Let Romanians be known for their kindess towards each other and towards others.

Bogdan Daradan

Atelier de Idei

Codrut Croitoru: The Crown va renaste ca Pasarea Phoenix! VEZI VIDEO ULTIMA PIESA!

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Codrut Croitoru a lansat recent pe net un cover dupa trupa Queen. Cine e Codrut? Vom afla impreuna…

Reporter: The Crown intre vechi si nou. De ce?

Codrut: Am infiintat The Crown in urma cu 8 ani . Au fost niste ani foarte frumosi, am avut o multime de concerte impreuna cu colegii mei, am urcat pe scena alaturi de artisti consacrati, idoli de-ai nostri din copilarie, am obtinut numeroase premii, in marea lor majoritate trofee pe la diverse festivaluri din tara, am avut cateva piese in topurile radio, pe genul de rock, iar publicul ne-a primit peste tot cu foarte mare caldura. Am cantat alaturi de nume ca Iris, Cargo, Compact, Directia 5 si multi altii, iar fanii acestor nume sonore ne-au apreciat, i-am facut sa se simta foarte bine, si ei pe noi la fel prin aplauzele lor .  Desigur, am avut si numeroase concerte in cluburi, in toata tara,  si usor-usor am devenit un nume cunoscut in randul oamenilor de specialitate. In urma cu 2 ani am scos si un album care contine 10 piese compuse de mine si care a fost sustinut de 2 videoclipuri (la piesele Unde Esti si Amandoi), dar din pacate promovarea nu a fost foarte reusita dat fiind faptul ca in Romania la acel moment era foarte greu sa patrunzi pe canalele media cu muzica rock. Nu zic ca acum ar fi mai usor, dar totusi speram ca s-a mai schimbat ceva in mentalitatea promotorilor de muzica. Oricum, am fost invitati in acea perioada la doua dintre cele mai importante emisiuni ale momentului, Muzica si Muzichie si Tonomatul DP2 , pe aceasta cale le multumesc oamenilor din echipa respectivelor emisiuni. Ca sa ajung insa si la intrebarea ta… de ce intre vechi si nou? Sa zicem ca orice trupa trece prin diverse perioade in cariera.  O trupa este alcatuita din mai multe personaje, fiecare cu rolul sau, mai mare sau mai mic. Fiecare om isi ia pana la urma propriile decizii in ceea ce priveste drumul pe care vrea sa il urmeze. Intre timp unii au decis sa isi dedice viata unor alte domenii de activitate, altii au ramas in muzica dar si-au cautat alte variante de exprimare, eu insa am ramas fidel muncii pe care am depus-o in acesti ani, mi-am continuat activitatea ca si pana acum, scriind in continuare piese, si continuand sa le cant pe cele mai vechi, care imi sunt la fel de dragi, pentru ca , nu-i asa, ca parinte iti iubesti in egala masura toti copiii.

Reporter: AM INTELES CA LUCREZI DEJA LA UN NOU ALBUM, CATE PIESE VA AVEA SI CUM SE VA NUMI ?

Codrut: Intr-adevar asa este. Noul album e gata. Spre deosebire de discul precedent a carui muzica a fost compusa in intregime de mine, pe noul meu album se gasesc atat piese scrise de mine cat si piese scrise de noul meu coleg, chitaristul Iulian Dima.  Practic, in momentul de fata, noi doi suntem The Crown. Materialul pentru noul disc este gata in totalitate, sunt 15 piese proaspete si avem mare incredere in acest produs. Vreau sa le multumesc acelor prieteni de suflet care mi-au fost alaturi si care m-au convins ca trebuie cat mai repede sa repun pe picioare proiectul The Crown. Noul album evident ca va pastra ceva din vechiul “spirit The Crown” insa va suna foarte diferit de ce am facut pana acum. Nu este o schimbare dictata de vreun obiectiv commercial ci pur si simplu asa a fost sa fie, asta am simtit. Eu merg pe principiul ca fara inspiratie, muzica adevarata nu exista, asa ca niciodata nu am incercat sa fac ceva conform trend-ului, modei…pur si simplu am compus asa cum am simtit si in diverse momente, mai fericite sau mai putin fericite. De obicei, compun intotdeauna inainte muzica si ulterior ma apuc de scris textul. Insa nu este o regula, s-a intamplat si invers.   Atat eu cat si Iulian ne-am inspirat din intamplarile si trairile fiecaruia dintre noi. Cred ca cumva, aproape tot ceea ce inseamna aceasta lume se invarte in jurul cuvantului dragoste . Asa apar deziluzii, asa apar dezamagiri, suferinta etc….dar apoi,tot prin dragoste , viata te poate aduce sa ai cele mai mari satisfactii sufletesti, si poti sa compui cantece care sa releve bucuria faptului ca te-ai intalnit cu persoana de care esti indragostit si care merita toata atentia ta. Dragostea este astfel un subiect in aparenta simplu dar in realitate extreme de complex , care poate fi tratat din foarte multe unghiuri. Cam asa ceva se petrece si pe noul nostru disc. Cumva la finalul auditiei , ascultatorul va intelege ca a fost purtat prin toate starile pe care le-a trait odata. Cat despre cum va arata The Crown, lansam un anunt : cautam acum oameni care sa cante alaturi de noi, mai précis un basist, un tobosar si un clapar. Asa ca pe aceasta cale, ii rugam pe cei interesati sa ne scrie la adresa  trupathecrown@yahoo.com

Reporter:  CATEVA CUVINTE DESPRE NOUL COLEG

Codrut: Iulian este un chitarist care la randul lui se poate lauda cu o bogata experienta pe scenele romanesti. L-am cunoscut in urma cu un an de zile, prin intermediul domnului Adrian Ordean,   iar acum cateva luni, dupa despartirea mea de vechii colegi, l-am intrebat daca doreste sa mi se alature in noul The Crown. Impreuna am realizat ceea ce veti asculta in curand, noul disc, care contine atat piese scrise de mine cat si piese scrise de el. Tot noi suntem si inginerii de sunet al acestui album, care a fost tras cap – coada in propriul nostru studio de inregistrari.  Iulian este cunoscut in randul prietenilor sub numele de Ariciul Tzafnos. Formam o echipa puternica si ne vom lupta sa le dovedim celor ce cred ca rock-ul de calitate a murit, ca se insala.

Reporter: RECENT AI INTRAT IN VIZOR CU UN COVER DUPA QUEEN. CE TE A DETERMINAT SA CANTI ACEA PIESA, THESE ARE THE DAYS OF OUR LIVES ?

Codrut: Intotdeauna am fost un mare fan al grupului Queen. “These are the days of our lives” este fara doar si poate un cantec monumental as spune, in care este cumva cuprins cam tot ceea ce este mai important in viata noastra, o piesa care te face sa meditezi si sa realizezi ca trebuie sa te bucuri mereu de ceea ce ai, sa apreciezi fiecare clipa pe care o traiesti, fiecare moment de fericire, si fiecare om care iti este alaturi. Pe aceasta cale as dori sa ii dedic acest nou album si tot ceea ce voi face de acum inainte profesorului si mentorului meu, compozitorul Anton Suteu, care din pacate s-a stins din viata in urma cu cateva zile. Am avut onoarea sa fiu alaturi de el in ultimii 5 ani, am avut onoarea sa ma bucur de aprecierile dumnealui sincere si de sustinerea sa neconditionata, si am invatat enorm de la dumnealui, pentru mine a fost mai mult decat un profesor, iar momentele petrecute cu acest om imi vor ramane intotdeauna in suflet. Pentru mine nu a murit, va trai vesnic, si ii dedic fiecare nota pe care o compun sau pe care o cant.

Reporter: UN MESAJ PENTRU FANI

Codrut: Celor ce imi indragesc muzica, si celor ce au avut ocazia sa ma vada in concerte, celor ce au avut posibilitatea sa asculte piesele pe care le-am scris pana acum, si in special albumul lansat acum 2 ani, le spun ca The Crown a renascut, si ii invit sa asculte si sa cumpere noul disc, care va avea o forma speciala, deosebita de ceea ce a aparut in ultima vreme in Romania.  Iar daca printre fani se regasesc si basisti, clapari sau tobosari, eu si cu Iulian  ii invitam sa ne scrie pe adresa de mail trupathecrown@yahoo.com si , poate din fani vor deveni membri ai trupei .

Bogdan Daradan

Codrut Croitoru – Ultima lui piesa

Uncategorized

FREESTYLER ULTIMATUM BATTLE only with ONEbeat! VEZI GALERIE FOTO

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Daca iubesti dansul, distractia si muzica hip hop vino in Club Malibu in fiecare vineri! De la ora 19.00 la 22.00 ai concursuri de street dance in ritmuri de hip hop – FREESTYLER ULTIMATUM BATTLE! Votam impreuna cei mai buni freestyleri din Bucuresti!

De la 22.00 distractie la liber la party!

Intrarea este 10 ron.

Un eveniment bagat pe teava de OneBeat si energizat de Music Channel si Radio 21!
Info pe www.streetdance.ro sau la telefon 0732 HIP HOP

Uncategorized

Alexandra MIHAI – Un nume comun, un suflet neobisnuit de NEERLANDEZ!

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Alexandra Mihai are 20 ani si s-a nascut in Ploiesti la 17 mai 1990. Este studenta la Facultatea de Limbi si Literaturi Straine, Universitatea Bucuresti / Sectia: Filologie / Specializarea: Engleza (A) – Neerlandeza (B) si a studiat si la Universitatea Hasselt, Belgia (Cursuri de limba si cultura neerlandeza). Dar povestea ei de abia acum incepe…

Reporter: Stiu ca esti studenta la Limbi Straine si stiu ca ai ales limba olandeza ca limba de studiu pe timpul facultatii. De ce ai facut aceasta alegere?

Alexandra: Sa-ti raspund prin: „Adevar sau provocare”? Adevarul este ca daca nu as fi fost motivata suficient as fi ales drept specializare secundara o limba straina pe care am mai studiat-o sau cel putin care presupune un grad mai scazut de dificultate in ceea ce priveste acumularea cunostintelor. De fapt, in acest lucru a constat si provocarea. Pentru ca deprinderea vorbirii unei limbi straine, de exemplu una de calibrul limbii neerlandeze (olandeze), reprezinta o provocare in adevaratul sens al cuvantului. Un alt factor decisiv in alegerea limbii neerlandeze l-a constituit poate si statutul pe care aceasta il avea…de „limba exotica”. Daca nu ma insel, anul trecut se vehicula prin presa scrisa si online ca limbile nordice (norvegiana, suedeza), limba neerlandeza, poloneza sau ebraica sunt printre cele mai cautate pe piata. Asa ca am trecut la un mic „research” si in urma cautarilor am regasit „olandeza” printre limbile de concurs pentru sectiile de admitere de la Facultatea de Limbi si Literaturi Straine, iar potentiala combinatie de limbi straine (engleza-neerlandeza) era cu adevarat posibila. Prin urmare, nu am mai stat pe ganduri si am facut optiunile. Si acum imi spun:Nici ca as fi vrut sa fiu altundeva sau sa studiez altceva!”. Desi se spune ca oamenii se schimba in timp si incep sa tanjeasca dupa lucruri diferite, iata ca eu imi mentin parerea, iar ceva in adancul sufletului imi spune ca am facut alegerea corecta. Poate ca a fost vorba si de inspiratie, am simtit-o ca pe o trezire, o accentuare brusca a dorintelor mele de a reusi in acest domeniu.

Reporter: Ce iti place cel mai mult la Olanda?

Alexandra: Desi nu am avut inca oportunitatea de a explora cum se cuvine acest taram plin de amuzament si suspans, pot spune ca ma atrage sau sunt de acord cu ceea ce este tipic neerlandez. De exemplu, convivialitatea este o traditie spirituala vie si este esentiala pentru populatia neerlandeza. Poate de aceea neerlandezii reusesc sa fie agreabili, primitori, tineri din punct de vedere spiritual, zambareti, entuziasti. Consider ca pana si ridurile de expresie sunt un rezultat al atitudinii lor pozitiviste, mereu incurajante. Neerlandezii pun un pret extraordinar si pe curatenie, un alt elemnt tipic neerlandez. Cred ca Olanda se numara printre statele care reprezinta un model de civilizatie, ordine si curatenie. Armonia nu mi s-a parut niciodata plictisitoare, poate si de aceea am indragit Olanda si Belgia. Olandezii si flamanzii sunt oameni frumosi si chiar par fericiti. Am invatat ca neerlandezii ocupa un loc fruntas in ceea ce priveste atitudinea pe care o au fata de propria fericire. „Aproape jumatate din populatie se considera foarte fericita, doar un procent isi declara nefericirea totala.” Si asta mi-a fost dat sa vad cu proprii mei ochi si…m-au convins! Desi poate suna putin „cliché-istic”, lalelele si morile de vant (desi inventie maura, iar nu neerlandeza) sunt niste atractii cu adevarat fascinante! Ele sunt considerate simboluri ale frumusetii peisajelor neerlandeze. Cred ca mi-au trecut prin „porii” mintii atat de multe imagini ce aveau ca personaj principal natura, incat imi este practic imposibil sa dau uitarii vreun moment sau loc anume.

Reporter: Dintre Belgia si Olanda ce alegi si de ce?

Alexandra: Pentru ca am petrecut mai multa vreme in Belgia, in regiunea de limba neerlandeza – Flandra – voi inclina spre prima varianta. Pas cu pas, am descoperit o comunitate flamanda manierata, inventiva, care pune in practica ideile unor viitoare conurbatii. Bunul gust este la el acasa, si chiar daca te vei rataci printre zecile de strazi si stradute cu arhitectura asemanatoare, fii sigur ca ti se arata drumul cel bun pentru a ajunge la destinatie daca apelezi la bunavointa unui nativ. De aici si caracterul lor sociabil care reiese ori de cate ori le vei cere ajutorul. Cred ca simpatia si amabilitatea sunt trasaturi genetice ale poporului neerlandez, altfel nu-mi explic cum de nu le lipsesc niciodata. Ma gandesc la Belgia iar gandul imi zboara inevitabil la plimbarile peste plimbari, excursiile peste excursii, la cladirile impunatoare pe care le-am savurat cu privirea, la gastronomia belgiana ridicata la rang de arta, la experienta incantatoare a vizitelor pe canalele oraselor, la miile de dovezi ale mandriei civice, la atmosfera boema conturata de calestile trase de cai si strazile medievale punctate de cafenele, si chiar as dori sa „blochez” aceasta lista intr-o bucla infinita pentru ca experienta belgiana mi-a fost atat de draga incat as vrea sa itereze la nesfarsit!

Reporter: Care crezi ca sunt diferentele majore dintre tinerii de aici si tinerii din Benelux?

Alexandra: Nu cred ca exista foarte multe diferente majore daca introducem in ecuatie doar tinerii care in prezent activeaza in invatamantul superior. Totusi, o prima observatie suficient de frapanta pentru mine, ca sa o includ in acest raspuns ar fi ca tinerii „de acolo” nu par stresati…absolut deloc! Nu se impacienteaza din „nimicuri”, iar „marul discordiei” pare sa fie un fruct simbolic aparent inexistent. Ba chiar iti dau impresia ca nu ar avea griji sau probleme, vazandu-i ca se bucura de tinerete si poate de putinul timp liber pe care il au la dispozitie prin parcuri si cafenele. Spun „putinul timp liber” pentru ca mi-au lasat impresia ca ar fi mai implicati in activitatile extracurriculare dedicate dezvoltarii personale si extinderii retelei de cunostinte. In plus, mobilitatea in educatie nu este considerata un lux cum poate noi am fi tentati sa o tratam, si acest lucru se petrece pentru ca tinerilor din Benelux nu le lipsesste  aceasta mobilitatea dar nici senzatia de libertate. Astfel ei devin multiculturali, ceea ce constituie un adevarat avantaj pentru dobandirea vitalitatii atat de mult necesare  dezvoltarii societatii.

Reporter: Care e dorinta ta cea mai mare?

Alexandra: Din an in an am cate o dorinta mai puternica ce reuseste sa o inlocuiasa pe precedenta! 😛 A-ti urmari evolutia este un pas pe care trebuie sa il faci. De fapt, chiar am fost  sfatuita sa fac acest lucru. Asadar, dorinta care se regaseste in „tendintele sezonului” 2010-2011, special creat pentru Alexandra, ar fi sa ma reintorc in Belgia sau cel putin sa am parte de o evolutie si mai frumoasa in ceea ce priveste limba neerlandeza. Pentru ca a devenit o prezenta constanta in existenta mea, am de gand sa fructific orice oportunitate care m-ar putea ajuta sa consolidez legatura pe care o am cu aceasta limba straina sublima. Si pentru ca Alexandra nu poate avea o singura dorinta la superlativ, ea ar mai adaga in „wishlist”-ul sau extinderea ariei de cunostinte in materie de jurnalism online si participarea in cat mai multe activitati din sfera voluntariatului care nu fac altceva decat sa-si lase amprenta benefica asupra dezvoltarii unei personalitati armonioase.

Reporter: Unde te vezi peste 7-8 ani?

Alexandra: Mi-as dori sa am propriul meu „glob de cristal” care sa-mi dezvaluie cate ceva in acest sens si sa spulbere cumva o parte din dificultatea pe care o atribui unei astfel de intrebari. Imi place sa cred ca in lantul evolutiei noastre se adauga, ceas de ceas, cate o veriga care sa ne determine sa constientizam progresul si modul in care acesta se apilca existentei noastre. Stii ce mi-ar placea? Sa revin cu un raspuns peste aproximativ 7 ani si sa-ti dau vesti bune! Si asta doar pentru ca sunt o adepta a concretului si prefer cuvantul precis celui vag.

Reporter: Un mesaj pentru studentii de la Limbi Straine care inca nu s-au inscris in ASLS.

Alexandra: O posibila „aderare” la ASLS (Asociatia Studentilor din Facultatea de Limbi si Literaturi Straine) va activa studentilor dorinta de a se implica intr-o sumedenie de proiecte dedicate in special deprinderii de aptitudini intr-una din ariile: HR, PR, Social, Relatii Internationale, Cultural-Educational, Marketing, Jobs, sau, de ce nu, in toate. 😉 . Oare de ce nu ti-ai dori sa fi in permanenta activ, sa iti extinzi cercul de prieteni si sa-ti sporesti considerabil increderea in tine? Nu vreau sa sune ca o oferta la un „produs” 3in1, insa consider ca  este necesara constientizarea acestor beneficii care ii vor astepta „ cu bratele deschise” pe studentii de la Facultatea de Limbi si Literaturi Straine. Nu este o pledoarie pentru ASLS, ci pentru cei care isi doresc cu adevarat sa faca parte dintr-o echipa care stie sa isi managerieze resursele astfel incat sa realizeze proiecte ingenioase si sa organizeze evenimente de amploare. ASLS se adreseaza tuturor studentilor carora le surad aceste idei si care deja se imagineaza in astfel de ipostaze. Si nu este vorba de procesul de recrutare a unui numar suficient de studenti, ci a celor mai potriviti dintre ei pentru a intreprinde activitatile desfasurate in cadrul ASLS intrucat creativitatea si o abordare pozitiva a proiectelor vor avea numai efecte benefice asupra asociatiei.

Bogdan Daradan

Uncategorized

eXclusivitate! Dezbateti daca vreti sa va bateti!

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

La sfârșitul anului școlar 2009/2010, Asociația Română de Dezbateri, Oratorie și Retorică în parteneriat cu Asociaţia Pro Democraţia au organizat un concurs de dezbateri academice după Modelul Karl Popper pentru tinerii liceeni din țară. Raluca Marlena Petrescu, reprezentantul ARDOR-ului cât și directorul de turneu la concursul din București a fost de acord să ofere un interviu în exclusivitate pentru Presa în Blugi, oferind astfel o imagine mai amplă asupra acestor concursuri de debate.

Reporter: Ştiu că aveţi o experienţă foarte mare în aceste dezbateri academice. Îmi puteţi spune cum a început cariera ta de debater şi ce v-a determinat să o alegeţi?

Raluca: Debate-ul a început ca o coincidenţă. In gimnaziu, doamna dirigintă tocmai întoarsă de la un stagiu în State, ne vorbea foarte mult la clasă despre debate, iar în liceu, am descoperit clubul de dezbateri academice. Pot spune că acela a fost momentul „naşterii” mele ca debater. Am început să merg la club, apoi la competiţii, iar  în clasa a X-a am participat la prima reuniune regională pe zona Moldovei, unde, în urma selecției m-am și calificat la naţională. Am fost extrem de fericită! De ce am ales să fiu debater? În primul rând nu cred că este o meserie/carieră. Este un lucru pe care simţi că vrei să-l faci sau nu; iar eu vibrez atunci când fac dezbateri. Oarecum, viaţa prinde o nuanţă aparte, străluceşte altfel. Cu toate acestea, chiar dacă alegerea a fost puţin egoistă, iată, anul acesta se împlinesc 8 ani de dezbateri.

Reporter: Se spune ca dezbaterile academice dezvoltă atât calităţile de oratorie ale unei persoane, cât şi spiritul de fairplay. Cum v-au schimbat pe dumneavoastră aceste dezbateri?

Raluca: Trebuie să recunosc, azi dimineaţă, trăgând cu ochiul la întrebările de la tine mi-am amintit de o întâmplare în care mi s-a cerut să vorbesc despre un proiect pe care il aveam in lucru pentru un partener, iar răspunsul meu a fost natural “Nu, pentru că nu mi se pare etic, e lipsit de fairplay.” Ce este drept, elementul etic a aparut în viaţa mea ulterior dezbaterilor; însă justeţea este un lucru elementar vieţii mele. Nu aş putea să fiu martora unui act de injustiţie, de lipsă de respect, de bun simţ. Aşa am tradus eu în realitatea zilelor noastre noţiunea de fairplay. Este o revoltă mult prea mare în interiorul meu, o luptă mult prea mare cu conştiinţa mea, încât nu pot să fiu martoră la aşa ceva, motiv pentru care reacţionez.

Reporter: Consideraţi că dezbaterile pot fi folosite ca un mod de exprimare în rândul tinerilor din zilele noastre?

Raluca: Cred că până la exprimare, dezbaterile sunt un mod de gândire, dar care din cauza iureșului pe care îl lăsăm în viețile noastre, își pierd menirea. De ce spun că e un mod de gândire? Înainte de a începe să fac dezbateri, umanistă fiind, aveam acel spirit boem, lucrurile păreau mereu înfloritoare. În momentul în care am început să practic regulat dezbateri, lucrurile au  căpătat o cu totul altă turnură:  ideile „erau obligate” să curgă,  să  se  lege între ele. Orice lucrare la care scriu, orice raport realizez, de fiecare dată, pornesc de la structura argumentelor si in fapt de la structura unui caz de dezbateri; e ceva cu care eu efectiv trăiesc în fiecare zi. Referitor la dezbateri, ca mod de exprimare, cred că e visul oricarui debater (om care face dezbateri) să le considere și să le resimtă în societate astfel. E benefic să ne ascultăm, pentru că de fapt aceasta este esenţa dezbaterii: să îl asculţi pe celălalt, să îi înţelegi poziția, să o respecți, chiar și atunci când îi oferi replică, totul în așa manieră încât să nu îl jigneşti.

Reporter: În legatură cu tema care a fost dezbătută  în cele două zile de concurs organizat în parteneriat cu Asociaţia Pro Democraţia, aceea a corupţiei: ce impact credeţi că are asupra tinerilor în general termenul sau fenomenul de coruptie?

Raluca: Competiţia şi-a atins scopul doar pe targetul proiectului, aceasta vizând elevii de liceu care au fost implicați în competiţie, care s-au documentat asupra noţiunilor de corupție mică/corupție mare/strategii de combatere/legislație specifică. Marea masă a tinerilor nu cred că a fost atinsă, adică nu simt o îmbunătăţire, nu am sentimentul că în urma mea vine o generaţie care „şi-ar tăia mâna numai să nu comită acte de corupție”. E dimpotrivă, sentimentul că înteleg că lucrurile se pot rezolva mai uşor aşa, „vestitul” „las´ că merge şi aşa” și că astfel fenomenul devine un „boule de neige”.

Reporter: Cum se organizează un astfel de eveniment educational si care sunt principalele criterii?

Raluca: Noţiunea aceasta de director de turneu îmi este uşor străină recunosc; din simplul motiv că prefer să fiu pur și simplu organizator. Instituţional vorbind însă, un director de turneu are două sarcini, în funcţie de cum îşi negociază activitatea cu partenerii şi/sau cu solicitanţii. El se ocupă de partea academică, adică gestionează tot de la arbitrii până la tabulare, şi/sau de partea de organizare logistică (sălile de dezbateri, consumabile, catering, etc). În cazul competiţiei pe care am coordonat-o  în Bucureşti a fost un fel de half-half. M-am ocupat puţin şi de sălile de concurs, însă, în principal de arbitri, de tabulare şi de concept. Care sunt criterile? În primul rând trebuie să ai un liceu gazdă, apoi sa te asiguri că vin echipe. În funcţie de numărul echipelor stabilești numărul arbitrilor. De obicei, echipele care se înscriu în campionat sunt însoțite de un arbitru. Cam acestea ar fi criterile pe scurt, plus faptul că mă  asigur că toată lumea îşi face treaba pentru care ”s-a responsabilizat” .

Reporter: Ţinând cont de faptul că echipele au fost începătoare, cum au decurs cele două zile de concurs si care a fost “nivelul de fairplay”?

Raluca: Nu există fairplay absolut ca  termen sau practică. Răpunsul acesta variază de la om la om. Probabil ca dacă i-ai întreba pe câţiva dintre colegii mei care nu au fost acolo vor spune că da, au dat dovadă de fairplay, pentru simplul motiv că un om care face debate ar trebui să dea dovada de ceva mai mult fairplay decât un non-debater. În egală măsură, dacă îi întrebi pe arbitri, îţi vor spune da sau nu, depinde de arbitrul cu care discuţi. Ca om care a avut o imagine de ansamblu, mi se pare că a fost un nivel al fairplay-ului la limita decenţei.

Reporter: Ce  înseamnă sa arbitraţi un meci de debate? Care este senzaţia când stiţi că puteţi să oferiţi o lecţie şi să învăţaţi în aceelaşi timp tinerii această artă a dezbaterilor academice?

Raluca: Mi-aş dori să fie o artă, însă consider că a ajuns o artă viciată. Debaterii au învăţat cum să se fofileze printre rigorile artei propriu-zise şi nu o mai fac la nivelul de artă, ci la nivel de robotism. Unii dintre ei, nu generalizez, chiar  dezbat robotic. Pur şi simplu vin şi îţi livrează nişte date, nişte analize, statistici. Tehnic vorbind își fac doar rolul și nu dezbat. Pentru mine a fi un bun debater e un dar aparte: ori îl ai şi atunci eşti unul dintre norocoşi, ori dacă nu, înveţi să-l cultivi. Acum ce înseamnă arbitrajul… în primul rând să ai încredere în cele două echipe, să realizezi că ei sunt actorii principali şi să le dai sanşa de a străluci pe scenă. Ca arbitru eşti  inexistent în dezbatere: asculţi, nu-ţi spui părerea, iar la sfârşit tragi linie – ( pot chiar glumi, spunând ca e mai mult un calcul matematic) vezi cine are trei argumente și cine are două, pe care apoi le cuantifici -dacă nu au făcut acest lucru vorbitorii III-. Cam asta înseamnă “a lua decizia”. Partea de feedback este cea mai solicitantă, aceea de a împărtăși din experienţa ta debaterilor. Sincer nu simt că învaţ ceva pe cineva, deoarce noţiunea de învăţare presupune ceva ce trebuie asumat de două părţi. Eu nu am, instituţional vorbind cadrul de la şcoală : eu – profesor vin să te învăț pe tine, deci tu-elev înveţi de la mine. Nu! Eu, ca arbitru, atunci când dau feedback fac recomandări, iar dacă tu-debater nu le simţi confortabile, atunci nu le preiei. Nu tot ceea ce fac sau ceea ce ştiu eu trebuie să funcţioneze pentru un alt debater. Eu încerc să deschid o fereastră către cunoaştere. Cam aşa lucrez eu, de pildă, dacă sunt la prima întâlnire cu echipa încerc să le creez panoramic o imagine asupra subiectului, iar ulterior încerc să intru pe noţiuni de tehnică, să îi „şlefuiesc”.

Reporter: Aveţi un mesaj de încurajare pentru tinerii debateri?

Raluca: M-am gândit mult la această întrebare, însă am decis să fiu spontană şi să le transmit să se încreadă  în argumente.

Ana Maria Radoveneanu